un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Tu stii ce e tetanosul?

12 Apr 2011  ·

GÂNDURI  ·

12 comentarii

Acum aproximativ o lună de zile am pus mâna pe o anvelopă de camion şi am împins-o într-o dubă. Proastă idee, pentru că exact din locul unde am pus mâna ieşeau nişte sârme subţiri din cauciuc, toate ruginite. M-au pișcat la mână, ba chiar am văzut şi o picătură de sânge şi m-a cam furnicat palma apoi, că-mi rămăsese ceva înfipt în piele. Cu teamă de tetanos şi gândindu-mă că au trecut mulţi ani de când n-am mai făcut un vaccin, m-am documentat despre această boală.

Nu ştiam mare lucru. “Te înţepi în ceva ruginit, faci tetanos”, asta era tot. Credeam că facem vaccinul ca o protecţie în plus în anii copilăriei, când suntem agitaţi şi jucăuşi şi cine ştie în ce ne lovim şi înţepăm, dar boala n-are cum să fie prea grea, nu? E o infecție, iau antibiotic, îmi trece. Pe câţi aţi auzit să fie prin spital cu tetanos?

Ei bine, tetanosul e cauzat de fapt de o bacterie care trăieşte cel mai bine în rugină, dar poate exista cam oriunde şi poate ajunge în tine prin orice rana deschisă care e în contact cu mediul. Odată ajunsă în tine, bacteria eliberează o neurotoxină care ţi se duce la creier şi măduva spinării, fixându-se acolo permanent. Perioada de incubaţie poate fi între 3 şi 30 de zile (de asta scriu abia acum, cu gândul că am avut noroc), dar uneori e de mai multe luni. Primul simptom este o încleştare a gurii, urmată de o contracţie a muşchilor feței şi ai altor muşchi din corp, spasme puternice, plus clasicele febră, transpiraţie şi tensiune crescută. Etapa a doua este să-ţi afecteze direct muşchii ce sunt legaţi de schelet (cei striaţi?), paralizându-te şi făcându-te să suferi de spasme puternice.

E clar că nu e de joacă. Mortalitatea e undeva la 10-20% cu tratament de specialitate, iar supravieţuitorii pot rămâne cu sechele. Pe o scară a toxinelor, aceasta e a doua ca pericol. Nu se poate detecta la o analiză a sângelui, aşa că nu poţi decât să aştepţi să vezi dacă ai simptomele sau nu, iar dacă le ai te internează direct la Terapie Intensivă şi îţi bagă pe perfuzie o grămadă de substanţe în tine, majoritatea cu scopul de a-ţi relaxa muşchii în vederea atenuării spasmelor şi de a preveni contracţia muşchilor gâtului, ca să nu te asfixiezi singur. Informaţii suplimentare pe Wikipedia în engleză sau pe SfatulMedicului.ro în română.

Se recomandă un vaccin anti-tetanos cam odată la 10 ani. Pe baza celor de mai sus, eu vă recomand să nu-l neglijaţi nici pentru voi şi nici pentru copii, dacă aveţi. Vaccinul e recomandat şi dacă tocmai te-ai înţepat cu ceva ruginit (dacă ştiam, făceam şi eu unul acum o lună, dar am citit alt articol care nu preciza asta), deşi e posibil să faci boala înainte ca vaccinul să o poată preveni, deoarece acesta necesita vreo două săptămâni ca să-ţi formeze anticorpi.

La mine a trecut o lună, dar mai aştept încă una înainte să pot răsufla uşurat. Nu mă pot decide dacă să merg acum la un vaccin sau nu. Ar trebui să-l fac oricum, au trecut mulţi ani de la cel anterior.

asus s5507

    12 comentarii

  1. Din cate imi aduc aminte bine este foarte des intalnita si in zgura de furnal, din aceasta cauza jucatorii de tenis parca trebuie sa fie cu acest vaccin la zi.

      (Citează)

  2. ai uitat sa spui ca se gaseste si in pamant

      (Citează)

  3. Ar trebui sa incepi o rubrica intitulata “scary disease of the day/week”. Up next: botulismul.

    Cat despre tetanos, un organism care nu este tarat, n-are nici o treaba de la o taietura (chiar daca bagi mana in pamant dupa , asa ca poti sta (teoretic cel putin) linistit.)

      (Citează)

  4. Bun articolul :D Eu am “sarit” vaccinul antitetanos in adolescenta…nici nu m-am interesat deloc de atunci…deci cred ca e cazul sa-l fac. Mersi Radu :)

      (Citează)

  5. Citeodata ma gindesc ca e o minune ca ajungem sa traim atitia ani.
    L-am facut si eu in tinerete si inca imi amintesc cum imi atirna mina stinga fara sa o pot folosi. L-am facut la o saptamina dupa ce m-am accidentat.

      (Citează)

  6. Nu am facut tetanos.
    Povestea e mai lunga. Insa pe scurt m-am taiat la picior (urit rau; cu o coasa) si nu am spus la nimeni. Oricum bagasem sprit pe rana de am urlat o ora dupa.
    Dupa o saptamina s-a descoperit patania si doctorul mi-a trintit vaccinul. Si 20 de kanamicine.
    Insa daca e sa ma iau dupa ce spui tu, nu, nu am facut tetanos.

      (Citează)

  7. Valabilitatea vaccinului este de 6 luni. Tocmai am venit de la doctor. Intepat.

      (Citează)

  8. Buna ziua,vreau sa va corectez daca mi permiteti tetanosul nu traieste in rugina nu are nicio legaturs,acesta traieste in pamamt sau in fecalele animalelor.

      (Citează)

  9. Salut! Eu tocmai m-am intepat intr-o sârma oxidata(ruginita), eu am facut vaccinul tetanos acum vreo 3-4 ani , am stors tot sângele din rana apoi am pus niște betadina și bsneonocin crema, acum este totul bine , și sper sa ramâna așa. Noroc cu acest articol, ma-am liniștit.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus