Test-drive-ul Toyota Prius: toata povestea

Am semnat procesul verbal de primire a maşinii şi reprezentantul Toyota mi-a înmânat cheia autoturismului. “Ai mai condus o maşină automată până acum, nu?“, m-a întrebat. “Ehm… da, desigur“, am zis cu voce tare, în timp ce în cap îmi spuneam “bummer, trebuia să mă aştept că-i automată“. “Bine atunci, dar vezi că asta e cu joystick, nu cu schimbător clasic“. Aha, m-am gândit, simţindu-mă mândru că voi conduce o maşină cu joystick, ceea ce sună foarte cool. Mi-a explicat ce înseamnă asta, mi-a arătat butonul de pornire a motorului (cheia trebuie doar să o ţii în buzunar, asupra ta) şi frâna de mână, care aici e mai degrabă frână de picior, fiind o micuţă pedală pusă lângă uşă, apoi mi-a urat baftă. “Când o aduc înapoi?“. “Luni!”

Era vineri dimineaţa şi aşa a început aventura cu Prius-ul, cu trei zile în faţa mea dedicate doar condusului. În prima jumătate de oră n-am mişcat maşina din parcarea Toyota România, de cred că şi portarul se întreba dacă venisem acolo pentru un test-drive sau un test-stop. M-am jucat cu joystick-ul, al cărui schepsis este că nu rămâne în modul în care îl treci, ci revine într-o poziţie “de odihnă”. Modul în care conduci (Drive, Neutral, Reverse) e indicat doar pe bord, iar pentru parcare ai un buton pe care scrie P şi care ţine maşina pe loc.


M-am uitat la fiecare buton şi fiecare opţiune. Moaaa, ce bord de navă spaţială. Butonul de Power, cel care porneşte maşina şi aprinde bordul şi face luminiţele să clipească blink-blink în butoane ar fi putut la fel de bine să se numească Engage!, ca să te simţi complet ca-n Star Trek. Mi-am programat oglinzile din comenzile electrice. Nu sunt şi retractabile, dar nu-i bai. Mi-am conectat telefonul la sistemul multimedia al maşinii, găsindu-l rapid prin bluetooth, apoi am sunat pe cineva şi m-am minunat cât de bine şi clar se aude vocea din boxele maşinii şi de faptul că microfonul ascuns pe undeva îmi transmitea vocea fără să vorbesc mai tare decât de obicei. Am descoperit ecranul cu touch-screen şi am schimbat posturile până am găsit o muzică bună, apoi am comutat pe hard-diskul maşinii, în memoria căruia era un album Dire Straits. Bun aşa.

Plecatul de pe loc este un al doilea moment wow. Prius-ul pleacă lin şi complet silenţios, doar pe motorul electric. Nu se aude nimic în afară zgomotului de rulaj al cauciucurilor. E prima oară când simt asta într-o maşină, când mă mişc fără să se tureze şi un motor sub mine. Am ieşit pe poartă şi mi s-a dat prioritate cu priviri de genul “wow, uite un Prius”, moment care avea să se repete de multe ori în cele trei zile. E o maşină rară pe drumurile noastre. Apăs pedala mai tare şi motorul pe benzină intra şi el în funcţiune. Îl aud, deoarece pornind de la zero trece prin turaţiile joase, când zgomotul este mai uşor de identificat. Pare o maşină normală acum şi cu un motor normal pe ea, dar la o scurtă privire pe bord observ indicatorul de consum instantaneu şi acesta arată 5 litri la sută. Motor de 1.8 litri pe benzină, ditamai maşina, şi consum doar 5 litri la sută? Da, ba chiar am scos media sub această valoare.

Al treilea moment wow a fost când aveam vreo 60 la oră, rulând prin Pipera, şi motorul pe benzină s-a oprit singur. Pur şi simplu i s-a stins indicatorul din bord, maşina a redevenit silenţioasă, eu aveam în continuare 60 la ora şi mergeam liniştit mai departe, ba chiar puteam şi să accelerez uşor. Aşa e sistemul Hybrid Synergy Drive (detalii), motorul pe benzină îngheaţă într-o poziţie în care stă amorsat, gata de intervenţie, iar maşina menţine viteza doar cu sistemul electric. Din nou nu se auzea nimic decât zgomotul slab de rulaj, de care nu poţi scăpa indiferent ce model ai conduce.

Culmea este că maşina e periculoasă aşa silenţioasă în modul electric. Pietonii de pe trotuar nu te aud că vii pe furiş pe lângă ei şi se pot angaja în traversarea străzii bazându-se doar pe auz şi fiind convinşi că nu e nici o maşină în preajmă. Serios, e scris şi în manual ca trebuie să fii atent la pietoni, tocmai din acest motiv. Manualul, că veni vorba, e gros cât Biblia şi are 580 de pagini. Ah, e în 12 limbi, mi-am spus când l-am văzut în torpedou. Nu, e doar în română şi pe lângă el mai este un manual de 250 de pagini pentru sistemul de navigaţie. Totuşi, maşina este atât de inteligentă şi comenzile atât de intuitive încât nu ai de ce să-l citeşti.

Cu Prius-ul am descoperit plăcerea de a conduce o maşină automată. Este genială! Mai ales în oraş, în ditamai traficul, este extrem de confortabil să nu mai schimbi vitezele din 10 în 10 metri şi să nu mai apeşi şi să nu mai controlezi motorul şi din ambreiaj. La drum lung e la fel de confortabil. Am mers din Sinaia până în Bucureşti şi abia la intrarea în oraş, oprind la un semafor, mi-am dat seama că uite, acum e prima oară în 120 de km când pun mână pe schimbătorul de viteze, trecându-l din Drive în Neutral pentru aşteptarea la un semafor. Genială invenţie! Nu mă interesează ce zice lumea, că automatele consumă un pic mai mult, că întreţinerea e mai scumpă, că nu mai poţi să turezi tu motorul până unde ai chef. Următoarea mea maşina va fi una automată şi confortul pe care îl aduce asta merită orice cost suplimentar.

Că veni vorba de turat motorul, Prius-ul a eliminat complet astfel de informaţii. Nu-ţi arată în ce treaptă este maşina, ci doar că e în Drive. Nu-ţi arată ce turaţie are motorul pe benzină şi nici cel electric. Mesajul e simplu: lasă computerul de bord să-şi facă astfel de griji, tu vezi-ți de plăcerea condusului şi de drum. Mai mult, nici măcar nu ai ce tura. Când m-am urcat în maşină am zis să văd şi eu cât de moale sau cât de tare este pedala de acceleraţie, să mă “calibrez” la ea înainte să plec de pe loc. N-am avut cum. Am apăsat pedala şi nu s-a întâmplat nimic, că maşina nu era în Drive şi calculatorul a decis că n-are de ce să activeze motoarele doar pentru că apăs eu o pedală fără nici un rost. Dacă o pui în Drive poţi să o turezi cât vrei cu frâna apăsată, că din nou motorul pe benzină nu are motiv să intre în acţiune. Benzina nu se consumă fără motiv.

Cum pleci atunci de pe loc mai în forţă? Pui maşina în Power Mode (e un buton lângă schimbătorul de viteze, alături de Eco Mode) şi motorul pe benzină intra imediat în funcţiune şi se înfige mult mai bine. Eu l-am folosit mai ales la depăşirile din scurt şi la urcarea pe serpentinele de la Posada şi Timișul de Sus, că m-am gândit că pentru astfel de momente este făcut. Eco Mode îl activezi când vrei să reduci şi mai mult consumul şi atunci maşina pornește mult mai rar motorul pe benzină. Am explicat cum funcţionează sistemul hibrid în postul acesta. Din păcate, aici apare şi primul punct slab al Prius-ului (mai are încă unul): nu prea se înfige la demaraj. Nu faci întrecere cu nimeni la plecarea de la semafor, nu demarezi cu scârț, nu te simţi ca într-o maşină puternică. Nici nu e gândită aşa maşina, ci are ca ţinta pe cei ce sunt interesaţi de spaţiu interior generos pentru toată familia, confort pe toate planurile şi consum redus, dar am fost dezamăgit. În total are 134 CP, dar nu te simţi niciodată rapid.

Nu te simţi rapid, dar vorbeam mai devreme de plăcerea condusului. Da, este o plăcere să fii la volanul unui Prius. Sunt două direcţii aici. Întâi toate butoanele sunt bine plasate şi uşor de apăsat fără să simţi că întinzi mâna după ele, iar scaunele sunt confortabile, ba chiar are un reglaj lombar de ies două “chestii” din scaun şi te împing mai tare sau mai încet la şale. Maşina are HUD, adică îţi afişează viteza curentă şi instrucţiunile de navigare direct pe parbriz, într-o mică zonă direct în faţa ta, chestie foarte mişto. Aerul condiţionat este foarte bine reglat, bagă imediat căldură şi niciodată nu este prea zgomotos şi nici nu simţi că “bate uraganul” prin maşină atunci începe în forţă să o răcorească. Sistemul audio este de calitate foarte bună, chiar dacă îi lipsesc o mufă USB şi un conector de iPod, deşi în schimb are hard-disk la bord pentru stocat mp3-uri en-gros. Oglinzile sunt mari, iar bordul central este chiar odihnitor. Acesta ştiu că e un subiect delicat şi mulţi veţi spune că e aiurea să dai ochii spre centrul maşinii ca să vezi ce indică bordul, în loc să-l ai în faţa ta, dar vă rog să încercaţi întâi şi apoi să vă formaţi părerea. Explicaţia mea e următoarea: e mult mai simplu şi mai rapid să iei ochii de la drum şi să-i duci spre centrul maşinii, sub parbriz, pentru a citi datele, decât să-i dai doar în jos, dar să fii forţat să focalizezi mult mai aproape de tine, prin volan pe ceasurile de bord. E foarte bine aşa cum e pe Prius.

Al doilea mare element ce aduce confort e constituit din dotările maşinii. Are faruri automate, de se aprind singure când intri în pasaj şi când vine seara. Are senzor de ploaie, care dă singur din ştergătoare atunci când se udă parbrizul. Are cutia automată, de tu nu mai faci altceva decât să apeşi o pedală şi să ţii “covrigul” în mână. Are pilot automat, de poţi să renunţi chiar şi la apăsat pedala respectivă. Pe scurt, condusul devine uşor şi cred că am avut mai mult timp ca niciodată la acest drum să văd şi eu zona prin care sunt şi cum arată împrejurimile. Ah, vrei să parchezi? Are cameră video în spate, ba chiar poate parca singură.

Ca aspect mi se pare ok. Faţă de generaţia anterioară, acest Prius arată modern şi mai tineresc. Eo chestie subiectivă, însă mie îmi place acest aspect japonez, cumva compact. Aduce a monovolum, dar nu este unul. E la fel ca Honda Civic, în care mi se pare că se îmbină perfect farurile cu caroseria cu haionul şi totul de pe maşină. La fel e şi aici. Mai important este că atunci când eşti la volan ai loc suficient, pasagerul din dreapta are loc suficient, iar în spate încap lejer trei oameni cu loc suficient la picioare încât să nu se simte înghesuiţi. Singurul dezavantaj găsit de mine acestei forme este că luneta e împărţită în două bucăţi şi “bara” dintre ele este fix pe centrul zonei pe care o vezi în spate, micşorând un pic vizibilitatea şi ascunzând de obicei farurile maşinii din spate. Asta poate fi bine sau rău, în funcţie de cât de atent te uiţi în retrovizoare.

Mi-au plăcut şi micile detalii care sporesc utilitatea. Partea inferioară a lunetei, cea de sub “bara” de care vorbeam, este mai închisă la culoare, încât farurile maşinii din spate să nu te deranjeze aşa mult atunci când stă una în fundul tău. În plafon există un mic beculeţ care aruncă o lumină foarte slabă exact pe joystickul de schimbat viteze, ca să-l vezi chiar şi atunci când conduci noaptea în beznă. Camera video pentru parcare are şi o lumină suplimentară, astfel încât şi în întuneric vezi ce se întâmplă în spatele tău. Butoanele de pe bord reationează şi când le pipăi şi îţi apare în bordul maşinii un indicator care arată pe ce buton ai acum degetul, chiar dacă încă nu l-ai apăsat. Navigația are o hartă bună a României, dar vocea și interfața sunt doar în engleză. Sunt ușor de folosit și mi-au fost de folos prin Brașov. La telefon poți copia în memoria mașinii contactele și calendarul pentru a avea agenda completă și la bord.

Ceva mai enervant este sunetul care te avertizează că nu ţi-ai pus centura, un bipăit enervant şi greu de suportat şi care după o vreme sună de două ori mai frecvent, de zici că e bombă şi se apropie de detonare.

Ţinuta de drum este ok. Maşina stă bine pe traiectorie, chiar dacă are roțile parcă prea înguste pentru un sedan. A luat toate curbele bine, n-am simţit că fuge sau că virează aiurea, frânele te îngheaţă instantaneu în locul în care eşti. Suspensia este prea rigidă şi asta se simte la gropi sau denivelări masive. Prius se descurcă bine şi la urcat borduri, probabil pentru că motorul electric oferă un cuplu mare chiar şi la aceste viteze de manevră.

Totuşi, vă vorbeam de un al doilea punct rău al maşinii. Acesta mi s-a părut zgomotul în cabină la viteze mari. În oraş şi la viteze mici maşina este foarte silenţioasă, mai ales dacă motorul pe benzină nu funcţionează. La viteză mare, de exemplu pe autostrada la 130 la oră, se adună însă zgomotul motorului cu cel de rulaj şi cu cel de vânt şi maşina nu pare bine antifonată, mai ales înspre motor şi podea. Am senzaţia că Mondeo era la fel de zgomotos pe la 160 la oră şi nişte RPM în plus pe bord.

În concluzie, m-a impresionat maşina? Da, este cea mai high-tech maşina pe care am văzut-o vreodată şi de asta am vrut în primul rând să o testez. Merge bine? Da, consumă între 4 şi 5 litri de benzină indiferent că eşti în traficul aglomerat al mijlocului zilei din capitală sau pe drumuri prin munţi. Iar dotările interioare sunt multe şi bine făcute, spaţiul e generos, siguranţă e asigurată inclusiv de cortină airbag, funcţiile maşinii sunt intuitive, iar experienţa condusului este foarte plăcută.

După un timp începi să suferi de “priusită”, adică boala de a consuma cât mai puţină benzină. Atunci când vezi că mergi de minute bune şi ai consum zero de carburant vrei să faci tot mai des aşa. Mie mi-a plăcut zgomotul de troleu pe care îl face la oprire, de motor electric a cărui turaţie este redusă şi oprită. Mi-a plăcut să văd cum se reîncarcă acumulatorul pentru că nu pun o frână bruscă în ultimul moment, ci frânez încet şi din timp, aşa cum îi place maşinii, mi-a plăcut şi când acceleram suficient de încet încât motorul pe benzină să nu intre în funcţiune, dar suficient de rapid încât să ţin pasul cu coloana din jurul meu.

Nu e pentru oricine. Eu o văd destinată celor care au familie şi le pasă de confort, siguranţă şi consum redus, nu de demaraje în forţă. O văd celor care merg mult prin oraş şi sunt sătui să toace banii pe benzină stând în aglomeraţie şi blocaje. Nu în ultimul rând, o văd destinată celor care pur şi simplu nu vor să polueze o ţară deja acoperită de praf şi noxe. Costă 32.477 euro la Toyota, iar pentru dimensiuni, dotări complete și alte detalii intrați aici.