►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mă dezamăgeşte această modă din muzica românească de a cânta doar despre cât de săraci, nevoiaşi şi ghinionişti suntem şi despre tragedia de a ne fi născut în România; ne scurt, ne plângem de milă chiar propria existență şi asta pe acorduri de la rap şi până la muzică populară.
Eu am două probleme cu acest trend, dincolo de cea privind generalizarea cu “aşa sunt românii”. Întâi e faptul că muzica aceasta constituie încă un pas pe calea resemnării totale a locuitorilor ţării. Sunt mii de băieţaşi de cartier, de pierde-vară precum cei pe care-i descriam aici, care stau în faţa blocului şi rumega seminţe şi dau din cap spunându-şi unul altuia că “nu s-au născut în locul potrivit” și de asta n-au mașinile și euroii pe care i-ar merita. E scuza perfectă pentru a nu face nimic în viaţă, pentru a nu munci şi pentru a nu încerca să-ţi faci viaţa mai bună; n-ai cum, suntem sărmani, plini de nevoi şi nu ne-am născut unde trebuie, e scris în cântec, e cântat în concerte, se aude toată ziua de la radio, trebuie să fie adevărat.
Nu e adevărat! Uită-te pe o hartă a lumii şi vei vedea nu țări, ci continente întregi pe care te-ai fi putut naşte şi unde ţi-ar fi fost mult mai rău. Nu mai pierde timpul păzind scara blocului şi depăşind recordul mondial pentru cea mai mare grămadă de coji de seminţe, ci mergi la muncă şi fă-ţi viaţa mai bună. Sau poate ăştia au impresia că dacă s-ar fi născut în SUA sau în Suedia le-ar fi dat statul BMW-uri şi femei şi ștranduri gratis…
Iată câteva exemple de melodii, noi şi vechi:
Guess Who – “nu ne-am născut în locul potrivit”
Puya – ciclul cu Balcanii – “E o tradiţie p-aici de când noi suntem mici, Iubim s-avem dolarii, uram s-avem servici”
Vank – “vreau o țară ca afară”
Veta Biriş, – Doamne ocrotește-i pe români – ‘suntem săraci plini de nevoi….’
CRBL – Românu n-are noroc
Al doilea lucru care mă enervează la toate acestea este făţărnicia artiştilor care le cântă. E uşor să cânţi despre cât de ghinionişti suntem şi despre ce ţară de căcat avem. La sfârşitul concertului publicul se duce acasă, oamenii fiind la fel de săraci şi trişti, dar convinşi că aşa a vrut Dumnezeu să fie sau aşa e aici în Balcani şi n-au ce face ca să schimbe asta. Artistul se urcă în Merţan şi merge către următoarea locaţie unde are de luat 10.000 de euro pentru o oră de cântat.
Acum câteva săptămâni era la o emisiune TV invitat Dan Bittman şi aproape făcuse apoplexie din cauza indignării cu care vorbea despre cum statul vrea (ba nu, statul îndrăzneşte!) să-i ceară să plătească TVA şi impozite pentru asigurările sociale şi sănătate. El e artist, bucură lumea cu muzica lui, ce, nu-i suficient asta? Să plătească şi taxe pentru zecile de mii de euro pe care le face anual? Câtă neobrăzare! Ce dacă nu-s bani de pensii şi nici pentru Sănătate? El nu va plăti astfel de taxe, că doar e artist, nu ca noi ceilalţi care doar muncim normal şi ne dăm toate dările la stat. Și într-o vreme omul acesta a fost consilier al Ministrului Finanțelor. Apoi mai apare şi câte unul precum Chirilă, care declară nonşalant ca el nu poate ţine minte unde e interzisă parcarea şi unde nu şi trebuia să-i zică cineva că n-are voie să lase maşina fix în intersecţie…
Ieri, la Românii au talent, exact acest lucru a triumfat. A câştigat Adrian Țuțu, un rapper care cântă “sunt român, deci pot”, doar o altă melodie din acest ciclu. Este “Deșteaptă-te române” cu alte versuri, un ritm mai modern şi cântat de sub o şapcă al cărei cozoroc e strâmb într-o parte. Diferenţa majoră este în faptul că imnul lui Andrei Mureșanu a fost scris în timpul revoluţiei de la 1848, când ne asupreau turcii şi fanarioţii şi întreaga Europă era sub un avânt revoluţionar împotriva marilor imperii. 163 de ani mai târziu nu ne asupreşte nimeni (decât lenea), e doar lipsă de voinţă şi o melodie nu va schimba niciodată asta.
Nu-mi place câştigătorul. Personal n-am văzut unde este nici marele talent, n-am văzut voce, n-am văzut vreun ritm special, n-am văzut un show pe scenă. Mai rău, văd că pe locurile 2 şi 3 au ajuns tot cântăreţi. Nu contest, talentaţi amândoi, băiatul acela de cântă ca la operă este excepţional, Dinu are şi el voce frumoasă, dar nu suntem în stare să recunoaştem şi alte talente? Cei de la Ballance şi acrobaţiile lor nu sunt un talent? Tipa de dansa la bară nu merită votata pentru ceea ce poate să facă?
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
7 comentarii
26/04/2011 la 11:57 AM
trist moment.. o sa ma uit si eu sa vad ce a cantat pustiu ala desi am vazut aseara printre picaturi ca erau excitati aia din juriu dupa ce terminase.. pana si imnul e trist asa ca nu vad care e problema.. sa continuam asa
laur(Citează)
26/04/2011 la 7:07 PM
Puya – ciclul cu Balcanii – “E o tradiţie p-aici de când noi suntem mici, Iubim s-avem dolarii, uram s-avem servici”
Nu cred ca el se potrivea aici. “Iubim s-avem dolarii, uram s-avem servici”. Eu prin asta inteleg ca el critica faptul ca toti vor bani fara sa munceasca pentru ei. Practic e aceeasi idee cu ce ai scris tu aici. :)
Luca(Citează)
26/04/2011 la 9:47 PM
10.000 E/concert??? ohohohoooooo, ce bine era :)) Cei mai populari artisti de hip hop de la noi au maxim 3 concerte/saptamana (spre deosebire de cei din muzica dance, care au si 3 in fiecare seara) si isi iau intre 1000 si 2000 Euro/concert, dintre care raman cu ~50%.. si banii aia ramasi ajung sa fie investiti mai departe in clipuri, mastere la piese etc… Asta cu imbogatitu’ din muzica e un mit. :)
Pyuric(Citează)
27/04/2011 la 9:39 AM
Cristina, pai e ok oricum. Eu ziceam de 10k pe saptamana, dar merge si 1k-2k la cate 2-3 zile. Si cred ca Holograf ia ceva mai mult, de exemplu, dar tot Bittman era scandalizat ca trebuie sa plateasca si taxe din ei.
Si daca vrei sa te imbogatesti din muzica, poate trebuie sa te uiti si cui o adresezi. Dovada Inna – o muzica lejera, dance, are succes peste tot. Canti despre ce nasoala e tara si de faptul ca suntem blestemati sa fim saraci – ghinion, publicul tau e format din aia de mananca seminte la colt si care nu vor da niciodata bani pe albume sau concerte.
Daca nu vrei sa te imbogatesti, dar canti astfel de muzica pt ca acolo ai talent – perfect, da-i inainte. Dar fara din astea cu asa-i romania, n-avem noroc in viata. Am auzit rap si hip-hop bun si pe alte teme.
nwradu(Citează)
27/04/2011 la 8:05 PM
Are legatura doar cu genul muzical… Publicul care asculta muzica house/dance are mai multi bani, o arde prin cluburi si arunca multi bani pe bautura etc. Organizatorii de evenimente cheama artisti house/dance fiindca aia sunt difuzati pe radio si la TV, sunt cunoscuti. Pe de alta parte, artistii house/dance nu sunt branduiti, nimeni nu stie cum ii cheama de fapt, nimeni n-ar da bani sa vina la ei la concerte (deh, ii asculta destul la radio/TV si majoritatea nici macar n-au vreun talent aparte… macar voce…un show misto etc ), nu au fani in adevaratul sens al cuvantului… tocmai fiindca sunt atat de superficiali si muzica lor nu are mesaj.
Artistii hip-hop nu sunt difuzati pe radio/TV (deci organizatorii nu stiu ca ei exista, fiindca organizatorii de concerte nu ‘o ard’ pe net) si publicul care asculta hip-hop e foarte tanar si nu face consumatie, de abia are bani sa dea pe bilet la intrare la concert… din acest motiv nu prea se organizeaza concerte cu artisti hip hop. Desi ei au cu adevarat fani, comunitati care se strang in jurul lor, iar la putinele turnee organizate s-au umplut cluburile (insa ulterior n-au mai fost lasati sa cante in cluburile respective tocmai fiindca publicul lor nu face consumatie si clubul nu se alege mai cu nimic…).
Artisti pop/rock n-au mai aparut deloc in ultimii ani fiindca ar muri rapid, n-ar fi difuzati, dar aia care sunt consacrati si canta de multa vreme iau intr-adevar ft multi bani pe concerte
Pyuric(Citează)
27/04/2011 la 10:56 PM
Dar de finala Romanii au talent ce parerea ai?
nwradu(Citează)
02/05/2012 la 9:33 PM
Addendum: http://www.youtube.com/watch?v=FvkQ-ooPl_c
nea_caisă(Citează)