Profesorii dau note elevilor, nu invers

Am găsit recent site-ul calificativ.ro, care te invită pe tine, ca elev său părinte, să dai note profesorilor care te-au şcolit sau îţi şcolesc progenitura. Nu-i înţeleg relevanța şi mi se pare o chestie fără sens.

Mă uit în primul rând la mine. În general n-am avut niciodată probleme cu profesorii, dar pe foarte mulţi îi consideram enervanţi, bulangii, nedrepţi şi părtinitori. Asta se întâmpla atunci, în gimnaziu şi în liceu, când mă simţeam stresat de materii inutile, de teme multe, de lucrări de control surpriză şi de faptul că X îmi punea absență când chiuleam sau că Y mă punea să vin cu părinţii la şcoală pentru trivialităţi precum un mic incendiu în clasă. Acestora eu le-aş fi dat note mici dacă m-ar fi întrebat cineva atunci cum i-aş evalua eu.

Evident, la colţul opus, mi se părea că cei mai de treabă profesori sunt cei care nu mă întrebau de teme şi nu-mi puneau absenţe când chiuleam. Profesoara de engleză era atât de “de treabă” încât pleca toată clasa de la ora ei, mai puţin vreo 2-3 elevi, prin rotaţie, pe care îi punea la mişto să citească un text dintr-o carte şi le dădea o notă de minim 9. Niciodată în 3 ani de engleză ora nu s-a desfăşurat cu mai mult de 5 elevi, iar fiecare elev stătea la această materie fix de 2-3 ori pe semestru, cât să ia cele 2-3 note minim necesare. Similar, la matematică niciodată nu ne-a întrebat profesorul dacă ne-am făcut tema, apoi notele ni le dădea la sfârşitul semestrului, câte 3-4 deodată scoase din burtă după criterii neştiute de nimeni şi singura dificultate rămânea teza de final. Ăştia erau eroii mei, de nota 10!

Aşa gândeam atunci. Acum, privind în retrospectivă, îi mulţumesc lui Dumnezeu că vorbesc bine engleza, dar asta datorită calculatorului şi filmelor, că în şcoala n-am învăţat o boabă. La sfârşitul clasei a 11-a nu ştiam deloc matematică. Nimic. Nu ştiam să derivez pe “x”, nu ştiam nici măcar că undeva prin clasa a 10-a se predase logaritmul sau trigonometria cu radiani (un fel de 2+2 pentru cei care nu le mai ţin minte). Nimic. Ca să trec la facultate a trebuit să fac meditaţii şi am avut noroc să nimeresc un profesor atât de bun încât un an mai târziu nu doar că duduiam de matematică, ci chiar îmi plăcea (da, eu sunt genul acela de ciudat căruia îi place matematica).

Acum gândesc altfel. Pe profesorii pe care îi consideram “meseriaşi” în liceu îi consider acum că nu-şi meritau banii din salariu şi nu-şi dădeau măcar un interes primar în a controla clasa şi elevii. Îi admir pe cei “bulangii”, cei stricţi, care te ascultau, îţi dădeau teme, îţi cereau să faci tema, îţi corectau lucrarea la sânge. Îi admir nu pentru că erau mai duri, ci pentru că încercau să-şi facă treaba şi, chiar dacă metoda poate nu era cea mai bună, măcar au aplicat-o pe singura pe care o știau pentru a obține rezultate. Au făcut suficient încât cei cărora le-a plăcut respectiva materie să se decidă că ok, vor să meargă în continuare pe acest subiect şi o vor da ca probă la facultate şi deci o vor aprofunda. Mission accomplished, aş zice eu, pentru un profesor de generală sau liceu.

Eu am descoperit de exemplu că-mi place engleza şi poezia englezească, dar asta prin marele noroc că un an de zile am făcut engleza cu un profesor adevărat, Gălășeanu, că dacă făceam de la început cu următoarea profesoară (în 3 ani nici n-am ştiut cum o cheamă) n-aş mai fi aflat nimic. Am descoperit că matematica e logică, dar alt profesor mi-a arătat asta. Ce mai ştiu acum despre Chimie, şi ştiu destule deşi au trecut 10 ani de când am terminat liceul, se datorează faptului că dna profesoară Tănăsescu s-a străduit să ne înveţe chimie. Cu forţa, dar acum e important că încă ţin minte diverse. De la dirigintele meu, oricât de ciudat ar fi fost ca om şi profesor, măcar ştiu în mare ce naiba s-a întâmplat prin literatura română şi cine ce-a făcut.

Cred că dacă mă puneai atunci să le dau note pe calificativ.ro, le-aş fi dat exact invers faţă de cele pe care le-aş acorda azi. De asta mă abţin chiar şi azi de la aşa ceva. Pur şi simplu nu e treaba mea să fac asta. Colegul meu de bancă poate ar da complet alte note, colega din spate altele. Nu poate funcţiona sistemul aşa.

La concursul Nokia, etapă de la munte, am vorbit cu un profesor din Facultatea de Electronică, pe care am terminat-o acum 5 ani. Îi spuneam că n-ar fi rău să se facă nişte sondaje în rândul absolvenţilor, ca aceştia să-şi dea cu părerea despre ce-a fost bine, ce-a fost rău, ce materii au fost utile, ce altceva trebuia studiat, ce trebuia aprofundat. Astfel de sondaje se puteau face oricând în timpul facultăţii, unde exista o cutie “a milei” în care puteai face plângeri anonime, dar ce valoare au atunci? Hai să le faci la vreo 2-3 ani după ce-ai terminat, când te-ai angajat şi vezi ce se cere de la tine, de ce situaţii te loveşti în viaţa reală şi ce anume ţi-ai fi dorit să-ţi fi fost predat, nu atunci când eşti nervos că n-ai luat parţialul. Şi fără note la profesori, fără să-ţi faci 100 de conturi doar ca să-l umpli pe un profesor de note de 2 şi de înjurături pe un site doar pentru că în ziua respectivă ţi-a dat notă proastă c-ai vorbit în timpul orei.