Mi-am luat SSD

Update ulterior: Cum muti Windows de pe HDD pe SSD
***

Titlul sună de parcă aş fi luat vreo boală din aceea despre care nu vrei să afle nevasta. Pentru cei care nu sunt la curent cu dezvoltările tehnologice, SSD înseamnă Solid State Drive şi este un fel de hard-disk mult mai nou şi bazat pe total altă tehnologie. În loc să aibă platane magnetice care se învârt şi care sunt citite de un cap magnetic (ca la pickup), SSD-urile au memorii electronice, ca şi cardurile de memorie din aparatele foto. Avantajele sunt viteza mult mai mare, faptul că nu fac zgomot (nu au părţi în mişcare), nu degajă la fel de multă căldură şi nici nu au motive să se strice atât de des.

După cum vă ziceam acum câteva zile, hard-diskurile mele sunt în vârstă rău şi am decis să le înlocuiesc eu până nu pierd informaţia de pe ele. Am cumpărat următoarele:

• SSD marca OCZ, seria Vertex 2, capacitate 60 GB – 499 lei la eMAG.
• Hard-disk Western Digital, seria Caviar Black (cea pentru performanţă), SATA3, capacitate 1 TB – 325 lei la eMAG.

Cu această ocazie remarcaţi şi diferenţa de preţ între cele două tehnologii: 8,31 lei/GB în cazul SSD-ului faţă de 0,325 lei/GB la HDD-ul clasic. Un SSD de 960 GB, cam cât hardul respectiv, costă 13.099 lei la Evomag, de exemplu.

Revenind la al meu, am mers pe seria Vertex 2 după recomandările din comentariile de aici şi după ce l-am văzut destul de bine cotat în testele de aici. Vă spuneam anterior că, deşi memoria care face stocarea propriu-zisă este foarte rapidă, diferenţa dintre un SSD performant şi unul leneş o poate face controller-ul care transferă datele şi le aranjează în această memorie. Vertex 2-ul vine cu un controller Sandforce SF-1222, considerat (cel puţin anul trecut, dar când cumperi gama ieftină nu te aştepţi la ce-i mai nou) un produs foarte bun şi care oferă suport pentru TRIM (adică are grijă ca spaţiul gol să fie optimizat pentru scriere; fără TRIM se pare că SSD-urile se mişcă tot mai greu pe măsură ce trece timpul), NCQ – Native Command Queing, adică optimizează accesările în memorie pentru a elimina timpii morţi, şi tehnologie SMART de analiză şi monitorizare internă.

Iată-l mai jos. Ştie SATA 2, aşa că pe un astfel de port se conectează şi se poate alimenta doar prin conector SATA-Power. Ca dimensiuni este de format 2,5 inci, cât hardurile de laptop, dar vine şi cu un adaptor (o simplă tablă pe care scrie OCZ) cu care îl poţi monta în locul unui HDD normal, de desktop, şi include şi şuruburile necesare.

Dacă tot l-am cumpărat şi am dat doar 500 de lei pe el, hai să-l şi demontez. Iată în centru controller-ul Sandforce, înconjurat de 8 memorii fabricate de Micron, că al lor este acel logo cu un M într-un cerc, o companie americană mai cunoscută pentru brandurile Crucial şi Lexar.

Pe spate sunt alte 8 chip-uri de memorie. Sunt un pic nedumerit despre memoria totală. Dacă fiecare chip are 4 GB de memorie, 16 chip-uri înseamnă un total de 64 GB, dar capacitatea declarată este de 60 GB şi probabil cea reală undeva la 58 GB. Asta înseamnă că un chip este…. în repaos? Probabil placă este plantată cu 64 GB de memorie, dar un modul este dezactivat din firmware-ul controllerului şi activat la alte modele, precum gama Onyx care are 64 GB declaraţi. În fine.

Rămâne să o instalez în calculator. Următorul post va fi despre cum am mutat Windows-ul de pe HDD pe noul SDD şi cum am făcut această unitate activă şi bootabilă.