►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Sâmbătă am fost pentru prima oară la restaurantul Argentine din mall-ul din Băneasa (la etaj, dincolo de Pizza Hut şi Buongiorno), atras de măreaţa friptura de vacă pe care am văzut-o din treacăt pe mesele clienţilor. Pare un restaurant mai de fiţe, având în vedere că de câteva ori am văzut diverse vedete pe acolo. Din păcate pentru acest post, n-am avut aparatul foto la mine, lumina e mai slabă şi telefonul meu n-a făcut cele mai reuşite fotografii.
În primul rând mi-a plăcut că am stat pe un fel de canapea mare şi moale. Nu din aceea lăsată pe spate, încât să fie un efort statul drept ca să bagi mâncarea în tine, ci una potrivită pentru un restaurant. Am avut spaţiu mult, nu m-a deranjat nimeni, am stat departe de ceilalţi meseni, ba chiar am cerut o masă la margine şi m-am holbat la oamenii din mall care treceau pe sub mine.
OK, mâncarea. Am început cu un aperitiv de creveţi făcuţi într-un sos cocktail cu bucăţi de avocado şi serviţi inclusiv dintr-o jumătate de coajă de avocado, pentru efect vizual suplimentar. Bun ca aperitiv, dar scump rău. 42 de lei. Da, 42, la fel ca răspunsul la viață, univers și tot. Închipuiţi-vă cât e friptura!
Friptura vine cu un cărucior mobil şi este pusă pe masă pe o plită, de fapt o piatră foarte încinsă cred că este, şi o mai poţi ţine câteva minute cu tine pe masă, ca să se mai frigă un pic. Miroase demenţial, a grătar din acela bun, natural. Poţi alege din meniu diverse bucăţi de vacă (şi după numele restaurantului înţeleg că e vacă din Argentina, adică cele mai bune soiuri), precum filet de vacă de 200 sau 300 grame, cel mai bun, sau alte “zone” ale animalului. Friptura îţi este adusă sub formă de bucată mare sfârâind şi făcută mediu, zemoasă şi cu sânge prin carne. Vedeţi feliile din imagine? Atât de groasă era carnea, dar ospătarul a adus-o la masă şi a tăiat-o chiar el, ca să nu păţesc vreun accident cu plita încinsă sau zeama care ar putea sări din carne. Apoi am mai lăsat-o să sfârâie un pic, astfel încât am mâncat unele felii făcute mai în sânge şi altele făcute mai bine. Cam 59 de lei cea de 200 de grame şi 78 de lei cea de 300 de grame. Un preţ normal pentru friptura de vită făcută astfel şi mai ales servită astfel.
Sunt şi diverse garnituri pe acolo. Eu am mers pe legume la grătar şi cartofi copţi cu rozmarin. Nu jigniţi friptura luând cartofi prăjiţi, că nu sunteți la McDonald’s.
La desert am luat o pară fiartă în vin şi servită cu îngheţată. Minunat!
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
3 comentarii
01/03/2011 la 10:46 AM
Am in frigider niste vita, ma duc sa mi-o fac :) Chiar as vrea sa stiu ce fel de carne de vita au ? Carnea de vita de carne este dulce si se topeste in gura fara sa fie nevoie de un tratament special inainte pe cand carnea de vita de lapte, cum sunt majoritatea de la noi, e mai tare. Deci ? Cum fu carnea?
Mihai Voiculescu(Citează)
01/03/2011 la 12:01 PM
Daca iti placea carnea de vita incearca si restaurantul OSHO din Primaverii.
Cred ca trebuie sa faci rezervare inainte fiindca este full tot timpul acolo.
prezidente(Citează)
01/03/2011 la 1:30 PM
@Mihai: cred ca e mai greu de facut acasa, mai ales daca vrei sa fie groasa cat pumnul strans. Iti trebuie un cuptor smecher pentru asta. La Argentine a fost din aceea moale, nu friptura tare asa cum sunt altele. Poate tine de soiul vacii, ca de asta se folosesc doar anumite feluri de carne pentru astfel de fripturi (de ex Angus).
Mai bine dai 25 de lei aici:
https://www.nwradu.ro/2011/03/ca-veni-vorba-de-friptura-de-vita/
@prezidente: si la Hard Rock Cafe au ceva asa, dar n-am mancat niciodata ca e 92 de lei.
nwradu(Citează)