►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Când mi-am cumpărat televizorul de 40 de inci (102 cm), ai mei au venit, au văzut, au cucerit şi au zis “vai cât de mare este! O să-ţi strici ochii la aşa un televizor mare!“. Eu am dat din respectivii ochi peste cap şi am ridicat din sprâncene şi am zis “ooooo-kay” sau “right” sau ceva aşa, dar n-am insistat.
Culmea e că am auzit aceasta previziune sumbră de la mai mulţi oameni în viaţa mea. Nu neapărat despre mine, ochii mei şi televizorul meu, dar li s-a spus şi altora. Aşa că mă întreb şi eu ca inginerul pasionat de anatomie, de unde până unde îţi strici ochii de la un televizor mare? Ştie cineva de unde a pornit acest mit? Pentru că eu situaţia o văd exact invers: pe televizorul meu gigantic se văd mult mai bine subtitrările, detaliile în general, acţiunea, culorile, oamenii sunt gigantici, decolteul Iuliei Vântur este mai impresionant decât probabil în realitate. Du-mă acum la un televizor de 32 de inci (81 cm) pus la aceeaşi distanţă şi trebuie să-mi forţez ochii pentru a vedea subtitrarea şi detaliile. Nu port ochelari, ba chiar am vedere de şoim (sau ce animal din ăsta vede bine), dar în primele zile tot mi-aş forţa ochii pentru a mă obişnui cu dimensiunea mai mică.
O altă expresie care m-a enervat toată viaţa a fost că mă iradiez la televizor. La cele vechi, cu tub, înţeleg măcar de unde a pornit ideea, că e un mare tun de electroni în spatele televizorului, tun care trage cu particule spre tine, omul care eşti în faţa televizorului. Aceste particule generează imaginea pe ecranul televizorului, dar te şi iradiază un pic, atât de puţin încât probabil că o viaţă întreagă de uitat la televizor nu se compară cu o singură radiografie făcută la plămâni sau cap. Şi totuşi, care credeţi că a fost al doilea lucru pe care l-am auzit când am renunţat la televizorul cu tub catodic şi am luat un LCD plat? “Vai cât de mare este, te iradiezi mai mult la el“. Am încercat să explic că e pe alt principiu, dar n-am avut cui… iradierea e proporţională cu mărimea ecranului şi atât, legile fizicii nu se pun la socoteală.
Morala este să nu mergeţi niciodată la cinema. E ecranul atât de mare încât vă stricaţi ochii rapid şi vă mai şi iradiaţi ca la Cernobîl.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
16 comentarii
03/03/2011 la 9:06 AM
ambele sunt perfect reale:)
1. vechile televizoare functionau la o frecventa de 50Hz, frecventa perceptibila de ochiul uman ca o succesiune de cadre rapide si nu ca imagini in miscare. In felul acesta, ochiul se misca foarte rapid, imperceptibil fizic, dar se misca, incercand sa analizeze fiecare fotograma in parte. iar asta face pana la 60Hz iinclusiv. bine, lcd-urile de acum nu mai functioneaza astfel, dar ideea de baza asta e.
2. Plasmele functioneaza pe principiul emiterii unei descarcari electrice intr-un gaz nobil. Problema e ca astfel se emit radiatii ultraviolete foarte puternice. Practic, de asta plasma e foarte grea, pentru ca are sticla foarte groasa, pentru a preveni iradierea.
Lamurit? :)
Arhi(Citează)
03/03/2011 la 11:17 AM
Eu inca am tv cu tub :)
RaulPop(Citează)
03/03/2011 la 1:45 PM
@arhi “In felul acesta, ochiul se misca foarte rapid,” in ce directii se misca ochiul daca televizorul sta pe loc? imaginile nu vin de sus in jos/stanga dreapta.
snake26(Citează)
03/03/2011 la 2:08 PM
irisul se misca rapid, incercand sa focalizeze fiecare imagine in parte
Arhi(Citează)
03/03/2011 la 2:50 PM
arhi ori face misto, ori e pe dinafara total…
razvan(Citează)
03/03/2011 la 2:59 PM
da pe aia cu inchide usa de la frigider o stii ?
carol(Citează)
03/03/2011 la 4:14 PM
Când mai ai întrebari de genul ăsta adu-ți aminte de http://www.riscograma.ro/3984/cel-mai-rusinos-secret-al-romaniei/
nea_caisa(Citează)
03/03/2011 la 7:27 PM
@nea_caisa: Nu m-am prins
@carol: care? Sa nu lasi frigiderul deschis, ca se strica?
nwradu(Citează)
03/03/2011 la 7:40 PM
da :)) mor cand o aud .
carol(Citează)
03/03/2011 la 9:32 PM
Hmm… n-am retinut niciodata cum functioneaza instalatiile astea de racire, dar aia cred ca e adevarata.
nwradu(Citează)
03/03/2011 la 10:37 PM
aia cu frigiderul e cam adevarata
ioana(Citează)
03/03/2011 la 11:07 PM
e pe dracu .
carol(Citează)
04/03/2011 la 12:56 PM
@Carol
Lasi usa deschisa la frigider, motorul trebuie sa functioneze nonstop, pentru ca in compartimentele frigiderului nu va fi atinsa niciodata o temperatura scazuta. Iar cum motoarele acelea sunt proiectate sa functioneze intr-un regim diferit (dupa o perioada de functionare, TREBUIE sa urmeze o perioada de repaus) se vor strica. Destul de simplu, nu?
@Arhi
Treaba aia (cu iradierea) e valabila la plasme si la cele cu tub catodic. Dar la LCD-uri nu. Iar majoritatea televizoarelor vandute sunt LCD-uri. Asa ca nu poate fi vorba de radiere. Oricum, sticla aia e suficient de groasa incat sa nu treaca radiatii atat de puternice incat sa te afecteze. Dar da, televizoarele vechi (cu tub catodic) puteau sa-ti afecteze sanatatea, pentru ca – asa cum ai zis – nu priveai o imagine fixa, ci o succesiune de cadre. Sau de fapt, la un moment dat priveai doar la un ecran negru, cu un singur punct luminos (suficient de puternic incat sa ramana “imprimat” pe retina). Combinand lucrurile astea (“flicker” + o sursa destul de puternica de lumina, la care priveai direct) obti ceva ce ti-ar putea afecta ochii.
Sabotor(Citează)
07/03/2011 la 12:08 PM
Problema cu un televizor cu diagonala mare e cam asa:
1. Ochiul uman are un unghi e directivitate: Poate percepe fara miscari suplimentare doar intr-un anumit unghi.
Regula generala este ca distanta optima de privit este undeva la 4-5 * diagonala suprafetei privite. Asta inseamna ca distanta de privit un televizor de 100cm este cam la 4-5 metri. Privit de la distanta mai mare oboseste ochiul care nu percepe detaiile,, de la distanta mai mica vederea periferica nu e eficienta si e compensata prin miscari continue (si obisitoare) ale ochilor.
2. Luminozitatea eficineta pentru o distanta de 4 metri oate fi inca o data deranjanta la o distanta de …. sa zicem 2 metri
Daca sufrageria ta are 4-5 metri e un televizor ok. Altfel…
tudor(Citează)
07/03/2011 la 9:29 PM
Stau la 3 metri de el. Eu stiam ca e o distanta ok. De asemenea, nu ma deranjeaza ce zici tu cu vederea periferica. Nici macar nu incerc sa vad tot ecranul, ca nu urmaresc jocuri video pe el, ci filme. In filme actiunea se intampla de obicei in centru, unde sunt actorii. Restul chiar prefer sa fie suficient de mare incat sa imi acopere o bucata cat mai mare din vedere, periferica sau nu.
nwradu(Citează)
08/03/2011 la 10:10 PM
“Deranjul” pentru privitul unui ecran prea mare nu este sesizat imediat. Dimpotriva. Experienta privitului unui ecran dintro sala de cinematograf e chiar pozitiva. Cu toate acestea dupa 2 ore de spectacol cinematografic devii obosit.
Actiunea se petrece … pe tot ecranul asa incat ochiul se misca inconstient pentru a focaliza mai multe zone ale ecranului.
Deci conteaza si cat timp (si cum!) vrei sa-ti petreci zilnic in fata televizorului.
Personal am ales un televizor cu diagonala de 26” si nu 32” pe post de somnifer pentru dormitorul meu. In continuare cred c-am facut alegera corecta, fara nici o legatura cu economia facuta astfel.
tudor(Citează)