un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Ce trebuie sa invete echipele de la Nokia Qt Developers

28 Mar 2011  ·

GÂNDURI  ·

4 comentarii

S-a finalizat concursul Nokia, cel puţin partea care ne includea şi pe noi, bloggerii, dar câteva concluzii trebuie trase şi vreau să pun “pe hârtie” câteva gânduri care vor fi de ajutor echipelor ce se vor găsi implicate în alte asemenea evenimente. Nu ştiu câte dintre echipele din concurs citesc acest blog (sper că măcar cele incrise prin mine o fac), dar nu le strică aceste sfaturi, acum că au văzut cam ce se întâmplă, şi nu le strică nici celor ce aspiră să participe pentru prima oară la astfel de evenimente.

Iată despre ce e vorba:

1. E mult de muncă. Nu am nimic de reproşat, deoarece la acest capitol n-a tras nimeni chiulul. Cei care nu ştiu la ce să se aştepte trebuie să reţină că la un maraton de programare se vine pentru muncă. Autocarul cu echipele a ajuns vineri seara la Timișul de Sus şi chiar şi atunci s-a trecut la o sesiune de programare, după cină. Pauzele au fost doar cele de masă, de somn şi două ore de activităţi de relaxare (ne-am dat cu ATV-urile şi s-a jucat paintball), dar în rest s-a făcut doar programare. Dacă vii doar ca să profiţi de o cazare gratis şi de bere moca (din ce am văzut, n-a fost cazul aici), e alegerea ta; organizatorii nu-ţi vor bate obrazul, nu te vor da afară, dar singurul care pierde eşti tu pentru că ratezi o ocazie bună de a învăţa ceva nou şi confirmi tuturor că eşti un om neserios.

2. Trebuie să ştii să-ţi prezinţi ideile şi să câştigi publicul. Duminică, în etapa de jurizare, a fost şi un moment în care membrii fiecărei echipe au avut ocazia să spună cine sunt, ce idee au avut şi la ce va fi utilă aplicaţia lor. Nici o echipă n-a fost pregătită pentru aşa ceva. Aceasta este o problemă majoră şi foarte importantă de rezolvat! Atunci când prezinţi ideea ta unor oameni care decid dacă iei sau nu banii (fie ei juriu sau, de ce nu, investitori în proiectul tău), trebuie să le arăţi ce este interesant la ea, ce este unic, cum îi ajută, cum salvează planeta şi de ce ideea ta este mai bună decât a altora şi merită atenţie.

Atacă pe toate planurile: foloseşte-ţi vocea pentru a capta atenţia audienţei, dă din mâini, arată pe proiector, gândeşte-te la câteva idei care să rezume scurt, dar eficient, ceea ce încerci să realizezi, fii la curent cu ce altceva mai e în piață și ce concurență ai deja, fii pregătit pentru întrebări încuietoare, fă tot ce e nevoie ca să-l implici pe cel ce te ascultă în efortul tău şi să-l faci să treacă de partea ta.

Nu voi intra mai mult în teoria prezentărilor şi a discursurilor, dar ieri am auzit clasicele bâlbâieli, fraze lăsate în aer, oameni care vorbeau prea încet, fiind stânjeniţi şi neobişnuiţi să ţină nici cel mai mic discurs în faţa unei audienţe, fețe înroşite pentru că laptopul nu se conecta la proiector şi le-a luat mai mult de 3 secunde să-i dea de cap. Oricât de tare ai fi ca programator, e clar că la un astfel de eveniment nu poţi pune în practică decât maxim 50% din ideea ta, iar cealaltă jumătate trebuie să ştii să le-o vinzi celor interesaţi să cumpere.

3. Fă-ţi o strategie pentru concurs. Gândeşte-te de la început la volumul de muncă, la cât timp îţi va lua fiecare aspect şi ce poţi termina în cele 2-3 zile pe care le ai la dispoziţie. Cel mai important este să te gândeşti ca la sfârşit trebuie să prezinţi munca ta unui juriu şi ce vede acesta e tot ce contează. Degeaba ai tot back-end-ul gata dacă nu poţi arăta măcar şi o simplă interfaţa. Degeaba ai toată interfaţa gata, dacă nu e nimic funcţional în ea. Fă-ţi un plan şi gândeşte-te că la sfârşit să ai de arătat ceva pentru fiecare.

4. Asigură-te că ai tot ce-ţi trebuie. Pensiunea Timana de la Timișul de Sus a avut internet wifi gratuit şi loc suficient pentru un astfel de eveniment, dar am fost foarte mulţi, iar netul în vârf de munte este doar prin 3G. Dacă aplicaţia ta depinde de Internet, chiar şi în această fază de prototip, atunci ar fi recomandat să vii tu cu ceea ce-ţi trebuie. Asta se poate extinde la laptop, modem 3G, prelungitor de priză, toate cablurile posibile, rezerve, orice ar putea fi necesar în funcţie de situaţie. Probleme vor apărea mereu. Asigură-te că le-ai acoperit pe cele ce puteau fi prevăzute uşor.

5. Socializează (“fă networking!”). OK, e de muncă şi timpul e scurt. Nu neglija însă că e o ocazie perfectă, poate unică, de a dialoga cu nişte oameni pe care nu-i întâlneşti toată ziua. Am stat sâmbătă câteva ore într-o sală unde vreo 15 alţi programatori lucrau la proiectele lor. N-a schimbat nimeni vreo vorbă, nu părea nimeni că e interesat să-l cunoască pe cel de lângă el şi să schimbe două vorbe, ceea ce e o mare greşeală. Au fost nişte invitaţi speciali veniţi tocmai din Finlanda şi sunt tare curios câţi dintre concurenţi au profitat de ocazia de a discuta cu astfel de specialişti. A fost un profesor din Facultatea de Electronică, dar sunt curios câţi dintre concurenţi au profitat de această ocazie pentru a afla de la o sursă de primă mână cum i-ar putea ajuta Politehnica în carieră, ce le-ar putea oferi şi ce cursuri sunt disponibile. Chiar şi fără aceste VIP-uri, ia legătura cu alţi oameni ca tine; astăzi îţi sunt concurenţi, dar mâine poate le ceri ajutorul și faci echipă cu ei pentru alte proiecte.

Cam atât pe moment.

asus s5507

    4 comentarii

  1. In calitate de prezentator la concurs vreau sa fac cateva remarci. E adevarat ca prezentarea e foarte importanta si observatiile legate de modul in care s-a facut prezentarea sunt corecte insa critica si tonul sunt usor injuste pentru ca nu tin cont ca echipele nu au avut luxul sa-si menajeze prezentatorii care au lucrat si ei cot la cot probabil in medie 30 de ore din cele 36. Cred ca si un prezentator versat ar putea avea unele dificultati dupa 36 de ore epuizante. Sunt convins ca nu sunt singurul care si-a facut un “script” de prezentare si a incercat sa faca lucrurile cat mai bine. Au fost si prezentari bine facute, ca de exemplu cea a celor care au facut agenda de evenimente (imi cer scuze ca nu retin numele echipei). Dupa mine aia a fost o prezentare buna.

    Oricum multumim mult pentru analiza facuta si mentionez ca in calitate de participanti la concurs am fost foarte impresionati de calitatea jurizarii.

      (Citează)

    • Nu o lua in nume de rau, ca nu ma refeream la cineva anume sau la cazul de fata. Important e sa ramana scris pentru toti cei ce ar putea participa la astfel de evenimente maraton.

      Cat despre cel al nostru, faptul ca tu ai observat ca o echipa a prezentat bine inseamna ca ai observat deci ca multe altele n-au stralucit la capitolul acesta. Toti au lucrat la fel de mult, dar unii au stat mai bine si la capitolul prezentare. N-as zice ca au fost cei cu agenda de evenimente, care prezentare a fost cam hilara si am retinut doar ideea ca o fata Andreea este grasa si are nevoie de un task manager pt asta. A fost lunga si nu foarte eficienta. Cei mai buni au fost cei de pe locul 2, cu harta like-urilor.

      IDeea este ca oricat ar fi de munca si nesomn, prezentare tot trebuie tinuta si trebuie sa fie buna. La fel si la celelalte capitole.

        (Citează)

  2. La partea cu “Socializarea” exagerezi. Nu era normal ca daca stateam acolo sa lucram, trebuia sa lucram? Tu poti sa te concentrezi la ceva si in acelasi timp sa si vorbesti cu oamenii? :P
    Tinand cont ca timpul era destul de scurt, aplicatiile necesitau ceva ore de munca oamenii au preferat sa se concentreze asupra lor. ;)

    Eu nu m-am lasat pana domnul Tomuta nu mi-a dat putin sa butonez la E7, nu am scapat ocazia de a juca baschet cu unii dintre invitati (inclusiv cei veniti din Finlanda), am descoperit ca baietii de la Nokia Cluj sunt foarte haiosi si ca domnul Popovici mi-a fost profesor cat eram in facultate.

      (Citează)

    • @Andrei: cam asta incerc sa spun, ca majoritatea oamenilor cred ca acolo trebuie doar sa lucreze, dar eu sustin ca trebuie facute mai multe chestii la un astfel de eveniment.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus