►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Ieri dimineaţă am şters vreo 5 minute gheaţa de pe geamurile maşinii, suficient cât să nu-mi mai simt degetele de la frigul dimineții. Am îngheţat bocnă de la maşină şi până în clădire. Pe la ora 11 am mers cam 100 de metri pe jos afară şi din nou mi-au îngheţat degetele de mă dureau când le mişcam, iar capul îmi era ca o cupă de îngheţată servită de un pinguin în mijlocul Antarticii. 20 de minute mai târziu, stând la căldurica biroului cu ambele mâini sub fund, ca să le încălzesc mai repede, m-am gândit “frate, dar oamenii de la Miercurea Ciuc cum rezistă?”
Spun Miercurea Ciuc pentru că pe acolo e polul frigului la noi în ţară. Ţin minte acum câteva luni când a venit iarna și prin Bucureşti că dimineaţa la mine erau 5 grade, iar la Miercurea Ciuc -15. De atunci. Acum, când sunt -12 aici în Bucureşti, nu vreau să ştiu exact câte sunt în Harghita, ci doar cum trăiesc zi de zi acei oameni.
Adică, eu am frecat vreo 5 minute geamurile pentru că era un strat subţire de gheaţă, care s-a luat uşor cu partea cauciucată a racletei. La Miercurea Ciuc, cu multe grade mai puţin, probabil că dai peste o gheaţă din aceea cruntă, de lupţi cu racleta în mână şi te bucuri pentru fiecare centimetru pătrat de parbriz recâştigat, de parcă ţi-ar fi cotropit turcii ţara şi tu îi alungi de pe moşia ta. Genul de gheaţă la care îţi pui mănuşi, căciulă, stai cât mai înfofolit când o râcai şi tot înjuri şi blestemi fiecare moment şi faptul că nu se ia de pe parbriz. Apoi te urci în maşină şi speri să pornească la cheie. Bateria ține pe la -10 grade, dar la -20 tu eşti sigur de-a ta? Oare câte baterii de maşina se vând în Miercurea Ciuc pe iarnă (adică din octombrie până în aprilie, după cum se pare)?
Bănuiesc că e veşnic gheaţă. La aşa temperaturi nocturne, m-ar mira să se topească ceva ziua, chiar şi în soare direct. Prin urmare, locuitorul din Miercurea Ciuc trebuie să-şi rişte viaţa câteva săptămâni în plus pe an faţă de noi ceilalţi, traversând trotuare şi străzi pline de şleauri. Ce haine se vând acolo? Geaca mea nu cred că ar face faţă la o temperatură mult mai joasă decât cea din București. Cât consumă în medie maşinile, dacă trebuie să meargă cu căldură la 4, nu la 2? Ţin bateriile la telefon sau iPod pe stradă? Ceasul public îşi mai învârte acele?
Locuitorilor din Miercurea Ciuc, luminaţi-ne vă rog! Cum diferă viaţa voastră faţă de a noastră, cei care stăm mai la căldură?
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
16 comentarii
02/02/2011 la 9:04 AM
Azi au cam -16, -18 grade…teoretic ar fi doar -12:D
sorin(Citează)
02/02/2011 la 10:23 AM
@sorin: daca mai bate si un vant, se simt cam -20 lejer.
@Mihai: da, mai cred ca Intorsura Buzaului e de fapt polul frigului la noi in tara, dar na… Miercurea Ciuc e oras mai mare.
@alex: or fi, dar e Canada… eu zis de romanul normal, cu salariu de Romania si posibilitatile de aici. Gandeste-te numai cate tevi se sparg pe frig din asta…
nwradu(Citează)
02/02/2011 la 9:35 AM
Miercurea Ciuc a fost detronata :) la Intorsura Buzaului au fost acum 2 zile -26.
dimineata la ora 8.
Mihai Voiculescu(Citează)
02/02/2011 la 9:43 AM
Gandeste ca in Canada astfel de temperaturi sunt frecvente.
alex(Citează)
02/02/2011 la 10:23 AM
Asa cum ziceai mai demult, cred ca ne transformam noi in pampalai. Obisnuiti cu fundul in masina direct din casa, apoi la munca, sau la mall, nu mai avem nici macar haine de iarna adecvate. Cuvantul izmene il mai stie cineva? Manusi serioase, palton de lana, caciula de blana? Oamenii din zone geroase probabil ca nu le-au uitat.
ipo(Citează)
02/02/2011 la 10:40 AM
mai e si Joseni, nu uitati de Joseni (tot Harghita) :)))
ferike(Citează)
02/02/2011 la 11:10 AM
am fo de craciun la joseni. racorica :D Pe de alta parte, daca nu esti obisnuit cu 28 de grade in casa si mai cumperi si un polar, nu e baiu chiar atat de tare
In canada frigul se simte mai bine decat in Bucuresti, ca exemplu.
animaloo(Citează)
02/02/2011 la 4:50 PM
@animaloo: am auzit si eu ca frigul canadian ar fi de calitate mai buna decat al nostru :P
@ferike: da, si Joseni, desi nu stiu cati locuitori sunt acolo
@alex: nu zic de murit, dar de trait zi de zi asa si ce implica asta in plus.
@enzo: da, dar finlandezii sunt obisnuiti cu asa ceva si echipati corespunzator.
nwradu(Citează)
02/02/2011 la 12:29 PM
Pai cum cei din Canada sunt obisnuiti cu frigurile asa si cei din zone friguroase de la noi sunt obisnuiti. Pe de alta parte si in Iasi au fost anul trecut -20 de grade si nu am murit, adevarul e ca imi place frigul(daca e si zapada).
alex(Citează)
02/02/2011 la 12:40 PM
Baga o vodka, sa nu ingheti. :P
Daca stai toata ziua la caldurica, clar o sa iti fie firg de numa numa.
Eu merg la servici cu bicicleta pe vremea asta, -10 C, imbracat adecvat (a nu se intelege gros), nu am nici o problema, exceptand gheata. Nu am avut nici macar o tentativa de raceala iarna asta.
In urma cu cativa ani in Finlanda am ‘prins’ -32 C. Nu era nici o problema, copii mergeau la gradinita, masinile functionau normal.
enzo(Citează)
02/02/2011 la 8:40 PM
@Radu: pai de langa Joseni sunt eu (mai exact, din Gheorgheni) :D.
Locuitori sunt destui in zona, no problemo, dar nu se plange nimeni pe acolo – frigul “celebru” este o caracteristica pt toata depresiunea Giurgeului (mai anunta din cand in cand ger si in Toplita, daca ai observat), apoi urmeaza depresiunea Ciucului, etc
ferike(Citează)
02/02/2011 la 9:21 PM
Bah, eu am ramas fara luneta din cauza frigului.
nashu_mare(Citează)
02/02/2011 la 9:34 PM
ai dat cu apa pe ea ?!
fcp_1921(Citează)
02/02/2011 la 9:36 PM
Nu, cu aer. Rece.
nashu_mare(Citează)
03/02/2011 la 11:31 AM
Ce masina de calitate zici ca ai?
nwradu(Citează)
03/02/2011 la 12:10 PM
Q7, evident.
Eram prin oras, in mers, si m-am gandit eu ca e bine sa dau drumul la dezaburire luneta. Cum s-o fi torsionat caroseria in momentul ala, cum o fi actionat dezaburirea, cum erau minus coispe grade…
nashu_mare(Citează)