un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Prestigio nettop hands-on

6 Jan 2011  ·

TEHNOLOGIE  ·

12 comentarii

Din acest titlu oarecum criptic trebuie să înţelegeţi că am pus mâna pe un net-top marca Prestigio şi l-am invartat pe toate părţile, urmând a-i face şi un review serios. A început anul, revenim la muncă, da?

Ce este un nettop? Un calculator foarte mic. Cât de mic? Păi iată-l mai jos, puţin mai mare decât un CD şi gros cam de 2 centimetri, cât două porturi USB puse unul peste altul.

Comparat cu un CD

Comparat cu un CD

Cui îi este bun? Oho… domeniul de utilizare e imens. L-ar putea folosi toate firmele care au zeci de angajaţi care fac una sau alta la calculatoare, dar fără mari pretenţii, adică toţi contabilii, secretarele, resursele umane, şefii, vânzătorii şi ce mai vreţi voi. Spaţiul ocupat pe birou este infim, are porturile necesare, iar aplicaţiile Office sunt sigur că merg excelent.

Cine altcineva? Cei care vor un media server făcut pe baza unui PC. Aparatul este mic şi vine cu un adaptor care-i permite inclusiv montarea pe spatele unui televizor, iar hardware-ul îi permite să ruleze filme Full HD. Are şi ieşire HDMI. Sună bine.

Iată mai jos nettop-ul pe piciorul său. Se înşurubează şi stă destul de fix. Asta este toată “amprenta” lui pe birou, spaţiul ocupat fiind infim.

Prins in suport

Prins in suport

Pe “spate” are un port HDMI, patru porturi USB, reţeaua pe RJ-45 şi o mufă audio, plus jack-ul de alimentare. Pe “fata” mai are ascunse, sub un căpăcel, alte două porturi USB şi două mufe audio, plus butonul de power deghizat sub formă de LED.

Porturi pe spate

Porturi pe spate

Iată mai jos şi suportul de prindere pe televizor. Se ataşează nettop-ului tot printr-un şurub de fixare şi are şi o clemă în partea opusă. Suportul este metalic şi e prevăzut cu găuri VESA pentru a fi prins de televizor. Se poate utiliza acelaşi sistem şi pentru a-l prinde de un monitor, dacă acesta are găuri tip VESA (adică aşezate în pătrat, la 50 mm una de altă sau mai mult), caz în care PC-ul dispare complet de pe birou.

Suport tip VESA

Suport tip VESA

Sub capotă are un procesor Atom 230, 2 GB de memorie RAM, un hard-disk de 250 GB şi placa video Geforce 9400. Rulează Windows 7 versiunea Home Premium.

Încă nu i-am testat şi soft-ul, dar după cum arăta şi ce hardware are, eu zic că minim 50% din utilizatorii de PC ar putea folosi fără probleme un astfel de nettop în locul desktop-urilor voluminoase pe care le au acum.

asus s5507

    12 comentarii

  1. are wireless , eventual N ?\
    daca da , este perfect pt un media center mai ales ca il poti ascunde in spatele tv-ului

      (Citează)

  2. Si halatul?

      (Citează)

  3. pai si la monitor nu pot sa il leg prin svga?

      (Citează)

  4. Un link ceva catre un magazin? am gasit doar pe forumuri de vanzare..

      (Citează)

  5. La EvoMag, unde este in stoc, pretul este de 1.545,20 Lei http://bit.ly/fC7R9p dar este posibil ca preturile de vanzare afisate de alti colaboratori Prestigio sa varieze

      (Citează)

    • Configuratia mai precisa am gasit-o pe site-ul oficial.
      http://www.prestigio.com/products/personal-computers/Nettops/ION-Super-Slim-230

      S-ar parea ca nu are si wireless (surprinzator, dar asta nu e o problema pentru aplicatiile office de care ziceam, iar la media player eu as prefera sa fie cablat oricum, ca sa nu dureze ani in sir transferul prin retea), iar pentru iesirea HDMI ar trebui livrat cu un adaptor ceva, ca sa-l poti conecta la VGA si DVI. In cutia primita de mine nu era, dar fiind o versiune mai de teste nu bag mana in foc pentru produsul de pe raft.

        (Citează)

  6. La banii aia incepe sa se apropie de pretul unor laptop-uri. pe care il poti cara dupa tine daca ai o necesitate sau un drum mai lung cu ternul/avionul/autocarul.

      (Citează)

  7. eu pe laptop (13inch, 3gb ram) am dat 13 mil. deci 15 pe jucaria asta mi se pare bataie de batjocora

      (Citează)

    • In acelasi sistem, ce sa mai zici de un smartphone de 2500 de lei? Fiecare aparat cu utilizarea lui. O statie de lucru “de birou”, tot brand, e cam 300-400 de euro si ocupa de 5 ori mai mult loc, plus ca e zgomotoasa.

        (Citează)

  8. mdea. ai dreptate. Pe telefon am dat mai mult decat pe laptop :D

    orcum, daca banii nu-s problema sau esti gadget freak e o jucarie simpatica.

      (Citează)

  9. E pentru birouri. O scula profesionista nu se remarca niciodata prin pretul mic.

      (Citează)

  10. Un produs similar este acer aspire revo. Am asa ceva in camera kinderului de doi ani si ceva. Foarte ok de can l-am trecut pe win7 (a venit cu vista dar Acer mi-a permis update la 7 platind doar 90RON transportul DVDului). 2GB RAM,USBuri multe etc.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus