Aventura mea la ANAF

“Radu, ai nevoie de o adeverinţă de venit pe ultimii 5 ani. O iei de la ANAF-ul din sectorul tău”.

Cu aceste cuvinte drept moto, m-am dus mândru şi voios la impozitele de la sectorul 4, undeva la Brâncoveanu. Intru înăuntru gata să dau piept cu bugetărimea din administraţia pe care am înjurat-o de atâtea ori pe blog, convins că voi da numai de oameni înţelegători şi rezolvări rapide ale problemei. Yeah right!

Merg la Informaţii şi spun ce doresc, adică o adeverinţă cu venitul pe ultimii 5 ani. Domnul de la ghişeu, foarte amabil de altfel, îmi spune planul. “Ai nevoie de o cerere, o iei de la Xerox” şi îmi arată spre capătul lungii încăperi, unde o doamnă butona de zor un copiator. “Apoi îţi trebuie timbre fiscale, câte unul de 2 lei pentru fiecare an pentru care faci cerere”. Timbre fiscale? Cea mai arhaică formă a birocraţiei tâmpite, coşmarul tuturor celor care au nevoie de un act, cel mai retardat mod de a plăti cumva serviciile administraţiei. Şi mie îmi trebuie cinci?!? Ştiam că se găsesc doar la Poştă, dar cine ştie unde o fi una şi dacă au timbre.

Mă simt ca un intrus într-o lume străină. Mă salvează tot domnul de la Informaţii: “vorbeşte cu paznicul…  îți vinde el“, îmi zice în şoaptă, ca să fie secretul nostru, şi-mi face cu ochiul de parcă aş fi atât de tâmpit încât să nu-mi dau seama că sunt înţeleşi între ei şi-i iese şi lui ceva. “Paznicul?”, zic.

Paznicul. Era în partea cealaltă a camerei, îl văd. “Domnul cu vestă antiglonţ, de parcă ar fi război aici în sediul la dumneavoastră?”. “Da, el”, mi se răspunde, deja pe un ton un pic nervos pentru că fac mişto de vesta paznicului. “Şi vă trebuie şi o copie după buletin”.

OK. Înarmat cu aceste indicaţii preţioase, plec la atac.

Xeroxul

La copiator ieşeau de zor foi pentru un moşuleţ. Îi spun doamnei că vreau şi eu o cerere pentru adeverinţă de venit. “Lăsaţi-mă să termin cu domnul, aveţi răbdareeee!“, îmi spune, cu e-ul final dus în sus de zici că avea un tweeter în gât. Mă uit la copiator… ieşeau foile automat din el. Mă uit la stăpâna copiatorului… nu făcea nimic, îl privea imprimând şi asculta muzica duioasă a curelelor de angrenare. Ce să termine? Ţinea de mână xeroxul, ce făcea?

Totuşi, nu e frumos să mă bag în faţă, îmi zic, și aștept să termine de copiat, pleacă moşuleţul, doamna se uită la mine şi mă întreabă pe ton arţăgos “ce doriţi?!?“, de parcă nu i-aş fi spus acum 20 de secunde pledoaria mea. Îi zic de cerere, deschide un dosar aflat în stânga ei, îmi dă una, îi dau 30 de bani, mă abţin să o întreb dacă nu putea face acest simplu gest în timp ce i se copiau moşului foile.

Paznicul

Posesorul vestei de luptă se uită pe geam la oamenii care treceau pe trotuarul de afară. Mă aplec spre el şi îl întreb dacă pot lua timbre fiscale de la el. Tresare un pic şi se uită la mine. Pare blând la faţă, genul de om de la care nu te aştepţi să dea cu bulanul în cei care nu sunt cuminţi. Îmi vorbeşte politicos “da, desigur, dar haideţi vă rog afară“. Etic. Nu le vinde în sediul ANAF, că e urât, ci afară în curte. Ca gest e ok, deşi afară e frig rău. În timp ce se ridică îmi spune “dar vedeţi că eu le dau cu 3 lei. La poştă costă 2 lei, dacă vreţi vă duceţi acolo, eu le dau cu 3 lei“. Mă aşteptam, desigur, la asta, ba chiar mi-a plăcut că mi-a spus. Evident că n-am chef şi timp de mers până la vreo Poştă, aşa că ieşim afară, îi dau 15 lei şi îmi dă 5 timbre de câte 2 lei fiecare.

După mine l-a abordat şi un cuplu care făcea aceeaşi operaţiune, deci au mai luat şi ei 10 timbre în total.

Informaţiile

Odată ce am strâns toate actele, m-am dus iarăşi la Informaţii, ca să întreb la ce ghişeu depun cererea. Îi arăt mândru cererea, timbrele şi copia după buletin. Simţeam că am biruit deja sistemul, în ciuda celor 15,6 lei cheltuiţi pentru  două foi şi 5 timbre.

“Păi ce faci domle?“, îmi spune omul de la Informaţii, “n-ai zis că vrei adeverinţă pe 5 ani? Îţi trebuie 5 cereri!”

Ce? “Cum, cinci cereri?!?“, zic alarmat, ştiind că biruinţa sistemului este deja undeva departe.

“Da, păi… cinci ani, cinci cereri, nu?“.

Mă uit la cerere şi scria acolo “solicit pe anul ….”, fără a-mi lăsa şansa să pot scrie un interval cu liniuţă, gen 2004-2008. Era gândită pentru un singur an. Domnul de la Informaţii se uita la mine de parcă aş fi fost un idiot pentru că nu mi-am dat singur seama că am nevoie de 5 cereri pentru 5 ani. E logic, nu? Sunt un idiot. Doamne, dă-mi putere!

Xeroxul, din nou

Mă liniștesc gândindu-mă la iepuraşi zburdând prin iarbă verde, în timp ce parcurg sediul spre xeroxul de unde trebuia să mai iau încă 4 cereri tip, încercând să-mi calmez inima şi să evit un atac cerebral. Sunt prea tânăr ca să mor, prea jos în Zelist ca să-mi închei cariera aici.

La xerox era coadă şi mai mare. Nu mai rezist şi mă bag în faţă, zic direct să-mi mai dea 4 cereri. “Lucrez ceva pentru domnul, nu vedeţi?!?“, primesc iarăşi răspunsul tăios. Nu mă las şi îi spun că îmi poate da 4 foi în câteva secunde, întind banii, iau fața mea de blogger dur şi primesc cererile. Cuplul de mai devreme, care vroia aceleaşi adeverinţe ca şi mine, se uită cu chipuri uluite şi mă întreabă, cu voce tremurată “dddar de ce… trebuie cumva una pentru fiecare an?” DA!, le zic sec. Sar şi ei pe doamna de la xerox ca să le mai dea încă 8 cereri, începe scandalul mare, eu plec, după mine potopul.

Ghişeul 7

Completez cele 5 cereri cu toate datele personale posibile, inclusiv mărimea la pantof, penis şi culoarea preferată. Din moment ce mă identifică după CNP şi adresă, de ce le trebuie şi alte date? Mă duc la ghişeul 7, unde sunt eu arondat. Lipsea operatoarea. Aflu că e în arhivă şi că “vine ea…”. Apare după 3 minute, o doamnă simpatică. Îi expun problema. Suntem întrerupţi de o altă babă care vine, mă întrerupe din vorbă şi zice “pa-pa Jeni, eu am plecat!“. N-apuc să-i zic celebra replică “sper că în ***** mă-tii”, că vede timbrele mele fiscale şi zice “uite câte timbre, mi-ar trebui şi mie unul… nu dă domnul din ele?”. Ea vorbea cu doamna de la ghişeu de parcă eu n-aş fi fost acolo, ci doar timbrele mele; eu mă făceam că nu aud nimic, așa că până la urmă chiar a plecat. În *****mă-sii, sper.

Faza cea mai tare

Îmi spune Ghişeul 7: “păi ok, vreţi 2004-2008, dar pe 2009 nu?“. Îi zic că nu, din 2004 începând mi s-a cerut. “O fi, dar dacă vă trebuie de fapt 2005-2009, şi mai veniţi  o dată pe aici? Nu e păcat? Mai bine faceţi de acum încă o cerere!“. Are dreptate. Mai fac o cerere, e logic. Atacul cerebral pare tot mai logic si el.

Xeroxul, a treia oară

Mă duc, acum nu era nimeni, cer încă un tipizat, dau ultimii 30 de bani pe care îi aveam în buzunar.

Paznicul, din nou

“Mai vreau un timbru, vă rog“. “Bineînţeles, dar haideţi afară!” În aia mă-tii cu afară al tău, îmi zic în cap, dar na… pare etic, ieşim afară, deşi e ger, scot banii, îmi dă timbrul, râdem, glumim, revenim în incintă.

Ghişeul 7, din nou

Se apucă doamna de procesat cererile mele. Victoria părea din nou aproape. “E o problemă…“, îmi zice. Era chiar prima cerere.

“Ce problemă doamnă?“, întreb cu vocea sfârşită.

“Pe 2004 n-aţi depus declaraţia de venit!“.

“Ce n-am făcut?”

“Declaraţia de venit, da, că văd că aţi lucrat”

“Da, câteva luni în timpul facultăţii, mai de formă aşa, dar nu depunea firma la care am lucrat toate declaraţiile pentru mine?”

“Nu chiar… ei depun partea lor, dar trebuie să depuneţi şi dvs ceva… mergeţi la Informaţii şi cereţi Declaraţia 200 pentru anul 2004“.

Informaţii, a treia oară

“Daţi-mi vă rog Declaraţia 200 pe anul 2004!“. Imediat, mi se spune. Pe asta o aveau, nu se lua de la xerox. Pe drumul înapoi spre ghişeul 7 mă gândesc că nici în 2006, 2007 şi 2008 n-am depus astfel de declaraţii.

Ghişeul 7, a treia oară

Doamna de la ghişeu a fost amabilă şi a lucrat în continuare la celelalte cereri ale mele în timp ce eu am luat Declaraţia 200 pe anul 2004 de la Informaţii. Am aflat ulterior că după 2004 s-a schimbat legea şi nu este nevoie să-ţi declari şi veniturile din salariu, dar în 2004 da. Aşa că îmi trec numele în declaraţie, pun și restul datelor, iar la salariu îmi spune doamna cât să scriu că am avut venituri pe acel an, că avea cifra în calculator. Am vrut să o întreb ce importanţă mai are declaraţia, din moment ce îmi spune ea cât am avut venitul. Scopul sistemului e să vadă cât declar eu versus cât declară angajatorul, ca să ne prindă cu evaziunea fiscală în traistă, dar așa ce rost mai are?

Doamna termină lucru, îmi scrie pe 6 cereri nişte numere, îmi pune 6 ștampile, semnează de 6 ori, mai pune o altă ștampilă de alte 6 ori şi mă trimite la Registratură. “Unde?“, zic eu cu voce înecată. “La registratură, ghişeul 10“.

Registratura, ghişeul 10

Nu era nimeni la coadă la ghişeu. Nu era nimeni nici în spatele ghişeului, probabil doamna fiind și ea în arhivă, o destinație turistică populară în această perioadă a anului. Apare după 2 minute, se aşează pe scaun, nu tu “bună ziua”, nu nimic, nici nu se uită la mine, îmi ia hârtiile şi se uită pe ele. Bate de 6 ori ceva în softul ei, scrie de 6 ori câte un număr de intrare, pune de 6 ori ștampila de registratură, mai pune de 6 ori o ştampilă cu data de azi, semnează de 6 ori, capsează ceva.

Îmi scrie pe un bilețel numerele de intrare pentru cereri, mi-l înmânează şi-mi spune sec “veniţi luni!”. Adică peste 6 zile, că atât durează 6 amărâte de adeverinţe. Probabil emit una pe zi. Plec, masându-mă pe tâmple și caut cea mai apropiată biserică, să pun un acatist de mulțumire că am scăpat cu viață.

***
Dincolo de aspectul amuzant al întregii operaţiuni trebuie să remarc cât de groaznic e sistemul. În loc să fac o singură cerere prin care să solicit adeverinţă de venit pe anii 2004-2009, am făcut 6 bucăţi. Iar bugetarii respectivi au muncit de 6 ori mai mult doar ca să-mi introducă cererea în sistem, urmând să treacă alte 6 zile pentru a-mi da adeverinţele. Un sistem real, reformat, mi le-ar fi dat pe loc, după ce-mi afla CNP-ul şi anii pe care vreau informaţiile.

Cine ar fi trebuit să reformeze acest sistem? Să schimbe regulile, cererile, procedura? Eu? Mama? Zoso? Paznicul cu vestă antiglonţ? Nu, tot ei, cei din spatele ghişeelor, şefii lor care ştiu exact cât durează totul. Dar ce interes ar avea, când aşa, mărindu-şi singuri volumul de muncă prin acte inutile şi proceduri lungi, au justificări pentru al 18-lea salariu, prime, sporuri de xerox şi de ghişeu şi de lumină proastă.

Întreb şi eu să mă aflu în treabă: femeia aia cu xeroxul de unde până unde are voie să aibă o afacere în interiorul unei agenţii administrative a statului? Pe paznicul care vinde timbre îl înţeleg, are salariu 780 de lei, mi-a spus că sunt mai ieftine la poştă şi cu siguranţă nu m-a silit să iau de la el. Dar femeia aia cu xeroxul, care doar ea dă nişte cereri şi formulare, ce caută acolo? Cine i-a dat voie? Cât plăteşte pt asta, unde se duc banii şi de ce? Cum fac să-mi pun şi eu xerox în toate birourile ţării, că e un business bun?