Scheletele de la Universitate

Am crezut că voi fi singurul ciudat care merge să vadă cu ochii lui cum se scot oseminte din pământ pe locul viitoarei (dacă se mai face) parcări subterane de la Universitate, dar n-a fost aşa. Mai erau o grămadă de alți ciudaţi care făceau fotografii aşa cum puteau, pe sub gardul respectiv, ba chiar eu, cu tot DSLR-ul Pentax din mână, eram cel mai slab dotat la capitolul aparate foto.

E un sentiment ciudat să vezi cadavre aduse la suprafaţă şi să te întrebi cine or fi fost, cum au trăit şi cum au murit. Lumea vorbea în şoaptă, deşi nu o ceruse nimeni, căci pe morţi nu-i mai poți deranja. Inevitabil însă cred că toţi se gândeau că, orice ai face în viaţă, la fel vom ajunge toţi. Peste 400 de ani vom fi doar oase necunoscute de nimeni.

Două babe care treceau pe acolo au descoperit cu uimire la ce se uită lumea: “Uite dragă, uite acolo, în groapă! Vezi? Uite! Vezi oasele alea? Vaaai! Săracii oameni! Dumnezeu să-i ierte! 90!”. Am vrut să le spun că n-au murit la revoluţia din 90, ci sunt de câteva sute de ani acolo, după cum zic specialiştii, dar n-a fost cazul. Trecea troleul 90 şi babele deja alergau după el. Înapoi la ale noastre…

Descoperirile cu adevărat importante sunt două gropi mai la dreapta. Într-una din ele, mai adâncă decât cea a cadavrelor, s-a descoperit un pahar de plastic de la un automat de cafea, iar şi mai departe, într-o groapă şi mai adâncă, un bidon de plastic de 5 litri. Se pare că pe vremea lui Mihai Viteazu se bea apă Bucovina la PET mare…