Londra, best cycling city in the world

Un articol bine scris pe CNN vorbeşte despre investiţia masivă pe care Londra o face în biciclete şi modul în care acestea sunt acceptate de cetăţeni. E un fel de confirmare a ceea ce am susţinut încă după prima vizită din 2007, anume că Londra e cel mai marfă oraş din Europa.

Ce e de observat e că londonezii nu recurg la biciclete pentru că le place să-şi exerseze muşchii sau din dragoste pentru natură. Nu, o fac pentru că s-au săturat de aglomeraţie şi de faptul că orice altă alternativă de transport personal sau în comun este foarte greoaie. Au un oraş vechi, făcut şi mărit de acum câteva secole şi deci multe străzi sunt înguste. Am fost acolo, m-am plimbat pe ele, le-am admirat, m-aş întoarce oricând, dar am văzut şi partea negativă a lor.

Am făcut trei ore din Croydon, periferia Londrei, şi până în centru. Trei ore cu maşina! Semafoare la fiecare 100 de metri, coloană continuă de autovehicule, maxim două benzi. Cândva am luat autobuzul de la Turnul Londrei spre zona Mayfair şi, după vreo 30 de minute în care am avansat prea puţin (cu tot cu banda specială a autobuzelor), am coborât undeva la Holborn şi am luat metroul. În metroul lor este uneori o înghesuială pe care bucureştenii nu şi-ar putea-o imagina. Metroul nostru este lux, chiar şi la orele de vârf. Am fost mânat ca o oaie pe peronul staţiei, împins către capătul său, compactat cu ceilalţi călători în aşteptarea trenului. În metrou n-am reuşit să intru din prima, iar în al doilea am stat înghesuit lângă o uşă şi cocoşat de forma trapezoidală a peretului vagonului, neavând de ce să mă prind şi ţinut pe poziţie doar de marea masă compactă a celorlalţi călători. Am numărat staţiile şi-mi doream doar să se termine, să ajung la a mea. Odată ajuns la destinaţie, mi-am dat seama că eu eram pe stânga vagonului şi peronul era pe dreapta, având fix vreo 5 secunde să răzbat prin acei oameni şi să ies, să evadez.

O ştiu şi ei. Nu mi-a venit să cred când am văzut afişe oficiale lipite în metrouri anunţând că după ora 16 este aproape imposibil să coborî sau să urci în staţia Covent Garden, din cauza fluxului foarte mare de oameni ce vin în această zonă pietonală, dedicată pub-urilor şi restaurantelor. Recomandarea oficială a metroului londonez era să mai stai în tren şi să cobori la următoarea, la Leicester Square, ca apoi să revii pe jos spre zona Covent Garden, distanța fiind mică.

Adoptarea bicicletelor şi susţinerea masivă de care se bucură această iniţiativă chiar din partea autorităților mi se pare doar o dovadă că înainte să-ţi fie bine trebuie să-ţi fie rău. Concluzia inevitabilă a londonezilor a fost că nu sunt utile maşinile mari tip sedan, ci unele mai micuţe, de oraş; apoi au plătit taxă pentru intrarea în centru, dar n-a fost suficient; au realizat că nu se pot baza pe maşinile personale, hai cu autobuzul; nu s-au putut baza pe autobuz, hai cu metroul, dar nu merge bine nici acesta, aşa că hai cu bicicleta. Orice, numai să ajungi mai repede la destinaţie, ca să nu-ţi petreci viaţa în trafic. Ei acum au alte două probleme importante: cum să-şi protejeze bicicliştii de traficul motorizat şi cum să le creeze nişte culoare mai mari, având în vedere că cei pe două roţi sunt tot mai mulţi.

Au urcat panta greutăţii în deplasare, au ajuns într-un maxim, au fost suficient de deschişi la minte încât să realizeze că nu se mai poate aşa, iar acum coboară dealul, evoluând spre altceva mai bun. Noi abia urcăm acel deal. Încă nici măcar n-am realizat că degeaba îţi permiţi Q7, un Mini îţi este mai util. Hai să vedem câţi ani ne va lua să ajungem în situaţia de astăzi a londonezilor.