Urlete si intepaturi in Barcelona

O poveste amuzantă de la fântâna magică şi cântătoare din Barcelona. Zona arată ca mai sus. Un palat mare în vârf de deal, apoi câteva terase şi jos de tot e marea fântână, cea pe care o admiră toţi făcându-şi jocul de lumini şi muzică începând cu 9 seara.

Pentru că spectacolul e foarte interesant, se strâng mereu câteva mii de turişti, iar unii vin cu o oră sau două mai înainte ca să ocupe un loc bun, de obicei la balustrada de beton a fiecărei astfel de terase. Povestea mea are loc pe cea indicată în imagine, fix între cele două ghivece mai mari puse pe acea balustradă.

Vedeţi ghiveciul din dreapta, aşa cum vă uitaţi acum la imagine? Acolo stătea înşirată o familie de spanioli, mama, tatăl, fiul de vreo 7-8 ani şi fiica de vreo 12, aşteptând cuminţi ora de începere. Încă era lumină afară şi fântâna nu-şi începuse programul. Lângă ei urmau doi tineri francezi şi după aceştia m-am strecurat şi eu, reuşind doar să pun aparatul foto pe balustradă, dar stând totuşi în “rândul doi”.

Vine o familie de români. N-are legătura că sunt români, doar i-am auzit vorbind şi de asta am fost mai atent la întreaga scenă. Erau doi soţi şi băiatul lor de vreo 7-8 ani, aceeaşi vârstă ca şi cel al spaniolilor. Locurile bune erau ocupate deja la balustradă, aşa că ce să facă românii? Tatăl îl ia în braţe pe băiat şi îl urcă sus pe acel ghiveci. Copilul se prinde cu mâinile de interiorul ghiveciului, pune picioarele pe balustradă şi se caţără acolo. Proastă idee, pentru că în ghiveci era plin de viespi.

Dintr-o dată ies vreo 10 viespi, mari, galbene şi în poziţie de atac. Le vedeam cum zboară cu coada îndoită în față şi cu acul scos pentru înţepat. Copilul român a fost prima victimă. Urletul său de durere, atunci când una l-a înțepat în nas, a fost auzit pe tot Montjuic-ul. Celelalte insecte ieşite din stup au început să ne bâzâie pe noi, ceilalţi privitori de pe acolo.

Toţi dinaintea mea au fugit care încotro. Românii s-au dus primii, mama disperată să-şi calmeze băiatul, neînţelegând ce s-a întâmplat şi unde a fost înţepat, tatăl alergat de o viespe de care încerca să scape dând cu pălăria după ea. Spaniolii de lângă ghiveci au alergat vreo 30 de metri înapoi, urmăriţi de vreo 2 viespi. Bine, viespile au renunţat la urmărire după vreo 10 metri, dar ei s-au mai dus încă 20 de metri ca să fie siguri că nu vor muri înţepaţi. Cuplul în spatele cărora stăteam eu a făcut dintr-o dată rocada mare, ascunzându-se după mine cu aşa o viteză de am rămas şi eu uimit. Nu degeaba se fac bancuri despre francezi, se pricep la retrageri!

Eu am rămas pe loc, nefiindu-mi frică de viespi (sau albine, că avea bunicul meu). M-am prins că doar cei care le-au deranjat cuibul vor fi alergaţi şi am stat cuminte unde eram. N-am făcut fotografii, preferând să supraveghez situaţia cu ambii ochi. Cu câteva minute înainte mă gândisem să ma sui eu pe acel ghiveci, dar n-am facut-o de teamă că poate mă recunoaște cineva și mă fac de porc pe net. După vreo 20 de secunde de bâzâială, viespile s-au retras în ghiveciul lor şi fântâna de jos tocmai începuse show-ul.

Acum… viespi nu se mai vedeau, dar în schimb era un loc mare, neocupat, la balustrada de unde se vedea perfect piața. Eu am avansat în locul cuplului de francezi, că cine dispare pierde locul de onoare. Cei care văzuseră scena nu prea aveau chef să ocupe zona, dar prima turistă care a venit neştiind ce tocmai se întâmplase s-a aşezat acolo. O fată blondă. “Mama” familiei de spanioli care stătuse până atunci în acel loc la balustradă a reacţionat dur. A venit cumva în fugă, a împins-o pe blondă, a ţipat la ea că ăla e locul ei şi că de o oră stă acolo să-l păzească, a mai împins-o o dată şi au revenit cu toţii la balustradă, unde fuseseră şi înainte, stând doar ceva mai precauţi şi cu ochiul şi la ghiveciul cu viespi. Blondă a plecat, convinsă că barcelonezii sunt nebuni, eu am pus trepiedul pe balustradă, francezii stăteau mai liniştiţi în spatele meu. M-am uitat oricum, de control, urât la ei, ca să nu le dea în gând să mă împingă după modelul spanioloaicei. Nu le-a dat, s-au prins că ar fi fost ultimul lor gând. Aveam un mini-trepied în mână și nu mă temeam să-l utilizez!

Eh, fântâna de jos pornise de câteva minute, dar mai sunt şi alte arteziene mai mici, care urca de-a lungul acelor terase. Aşa că dintr-o dată au pornit şi cele de lângă balustrada noastră, mai exact una chiar lângă ghiveciul cu viespi. Şi când deodată se aude acel fâșâit puternic şi apa este aruncată la câţiva metri în sus şi lumea strigă de bucurie şi toţi fac hărmălaie şi aleargă să vadă show-ul, e lesne de ghicit că nişte viespii stârnite au ieşit iarăşi din stup şi au mai atacat nişte oameni.

Prima victimă a fost băiatul de 7-8 ani al spaniolilor proaspăt reveniți, într-o scenă aproape identică celei de mai devreme. După câteva gesturi amuzante în care toţi spaniolii încercau să se ferească de nişte insecte furioase, băiatul a fost înţepat în frunte, mama a mierlit o viespe cu pantoful (se pare că era specialistă în cafteală, că nu e aşa uşor să nimereşti o viespe nervoasă în zbor), fetița a fugit mâncând pământul, tatăl şi-a luat fiul şi încerca să-i desfacă mâinile de la cap să vadă cât de grav e rănit şi au plecat cu toţii. Francezii din spatele meu se făcuseră nevăzuţi de mult. Am plecat şi eu, că nu aveam chef că toată seara să fiu atent şi la nişte viespi, plus că erau stârnite şi zburau pe acolo ameninţătoare.

Cu această ocazie am descoperit că show-ul trebuie privit de jos, mai de lângă fântână, ca să auzi şi muzica, mai sus fiind zgomotul prea mare de la acele fântâni mai mici.

Apropo de preţuri, pe terasa cea mai de sus o cutie de cola costă 3.5 euro, cu o terasă mai jos e 2,5 euro, că deh… e mai jos. N-o mai bei în vârful dealului, king of the hill acolo. Costul într-un supermarket e pe la 0,5 euro parcă.