un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Propun sa terminam cu greva foamei

27 Oct 2010  ·

GÂNDURI  ·

2 comentarii

Aş vrea să se înceteze toată această modă de a intra în greva foamei imediat ce se întâmplă ceva ce nu-ţi convine. O învăţătoare de pe undeva e în greva foamei pentru că i se micşorează salariul. În Piaţa Victoriei un om e în greva foamei din alte motive, scrise pe un banner pus peste maşina în care stă. Ieri vedeam la ştiri că 180 de profesori din ţara se solidarizează cu învăţătoarea amintită mai sus şi intră şi ei în acest protest.

Care e faza asta cu greva foamei? Guvernul îmi scade salariu aşa că protestez şi… nu mai mănânc. Am rate de plătit la bancă, eu nu mai mănânc până când nu-mi dă statul bani. Îmi pierd casa şi vreau să-mi dea primăria alta, iar până atunci… nu mai mănânc.

Vedeţi vreo legătură? Eu nu. OK, ai nemulţumiri, ai probleme. De ce să nu mai mănânci? De ce nu greva setei? Mi se pare la fel de inutil, de inoportun şi de lipsit de orice consecinţe reale acest gest ca şi bătutul din picior al lui domnul Goe atunci când striga “vreau să vină trenul!”.

Metoda de protest în sine e inutilă. Nu o mai ia nimeni în seamă tocmai pentru că respectiva persoană nu va muri de foame, ci e dusă la spital, hrănită cu forţa intravenos, controlată de psihiatru şi ţinută sub supraveghere până îi revine mintea la cap şi silueta din tinereţe la corp. Învăţătoarea care face vâlva aceste zile nu e pe moarte din cauza lipsei de mâncare, ci o văd foarte des în direct la televizor, comentând situaţia ţării în emisiune la Gîdea şi hlizindu-se cu Stan. Singurul stres în plus este pentru medicii care, deşi la rândul lor prost plătiţi şi aglomeraţi cu multe cazuri, mai au de tratat încă un bolnav care şi-a făcut-o cu mâna lui.

În 1963 un călugăr budist şi-a dat foc la Saigon. A ars de viu ca să protesteze împotriva crimelor făcută de vietnamezi. În 1969 un tânăr ceh a murit în acelaşi fel la Praga. În 1989 Liviu Babeş şi-a dat foc în Poiana Braşov şi a murit protestând împotriva comunismului. Sute alții au facut același lucru. Nu zic că îi admir şi nici că ar trebui să le fie urmat exemplul, cu atât mai mult nu pentru Boc şi restul incompetenţilor care ne conduc. Dar iată oameni care au murit pentru a schimba ceva în lume, nu doar pentru a fi priviţi ca nişte nebuni şi nici pentru a se complimenta în direct la TV cu Valentin Stan. Greva foamei, ca act în sine, este la fel de inutilă şi prostească precum bătutul din picior şi strigătul “vreau să vină salariul”.

asus s5507

    2 comentarii

  1. In Piata Victoriei e doar un Cielo si un banner, nici urma de altceva. Ma indoiesc ca protestul e veritabil sau de ochii presei. Cine e personajul ? Ce vrea – dincolo de aberatiile scrise acolo ? Mister total, nici macar pe ziaristi nu-i intereseaza.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus