►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Personal nu sunt indignat de modul în care Vîntu vorbeşte cu subordonaţii săi. În primul rând că SOV nu e vreun academician doctor profesor conferenţiar diplomat (ca Voiculescu), ci un fost puşcăriaş înainte de Revoluţie, devenit miliardar după ea și ştim cu toţii prin ce mijloace. În al doilea rând, mârlănia şi lipsa de respect din exprimare sunt o consecinţă directă a haosului şi aservirii din presa română. E ca un sistem mafiot, când naşul cel mare îi ameninţă pe locotenenţi să nu uite că tot ce au e datorită lui, şi maşinile şi petrecerile şi femeile care îi înconjoară.
Când iei de jos nişte oameni, îi faci mari directori, le dai salarii, maşini, case, putere de decizie, statut social… consideri că sunt ai tăi. Nu zic că şi sunt, dar aşa consideră orice om cu bani care are impresia că datorită lui lumea se învârte şi oamenii au mâncare pe masă. Sunt supuşii tăi, aşa cum și regii îşi priveau țara de pe tron. Iar aici e şi o vină a mediului competiţional slab din România. Cu un om valoros nu-ţi permiţi să vorbeşti aşa. Cu un om care s-a impus în altă firmă, s-a ridicat într-o funcţie cu înaltă responsabilitate şi apoi l-ai convins să vină în trustul tău, pe mulţi bani şi post şi mai mare, nu vorbeşti aşa. Omul respectiv şi-a dovedit valoarea şi, dacă îl enervezi, mâine îşi dă demisia şi se duce să şi-o dovedească într-o a treia firmă. El ştie cât poate și nu depinde de tine de ciolanul aruncat de stăpân.
Când însă oamenii sunt nepricepuţi şi îi pui mari şefi doar pentru că cineva trebuie să aibă şi acel post, se ajunge în astfel de situaţii. Este fix ca la ratele la bancă şi disperarea de a le plăti: creditele acordate prea uşor i-au convins pe unii că de fapt au bani şi îşi permit orice (exemplu în ultimul paragraf). N-aveau, iar acum rămân sclavi.
Altceva trebuie făcut cu stenogramele. Trebuie găsiţi toţi jurnaliştii, ziariştii, prezentatorii şi realizatorii de emisiuni din trustul Realitatea, actuali și plecați, cei care se dădeau de ceasul morţii ca ei sunt independenţi şi conduşi doar de un înalt cod moral şi de datoria pentru ţară. Trebuie găsiţi ăştia, puşi să citească stenograme precum cele de mai jos şi apoi făcute sul respectivele hârtii, ca să şi le bage în cur, acolo unde e şi moralitatea şi independența cu care se lăudau.
Nu sunteţi liberi, nene. Vă convine, lucraţi, nu vă convine, plecaţi, ce mare căcat!
Maine, daca fac o intelegere cu Basescu, Mosule, sunt cu tine, din momentul acela am dat ordin in organizatie si organizatia este cu Basescu
La fel il f… pe Mugur Isarescu, fara sa clipesc, cu toate ca stii ce respect am pentru acel individ. Daca interesele mele de business ar fi cerut-o, nu stateam pe ganduri, Isarescu caca, e rau, daca aste mi-ar fi adus doua puncte de rating
Oamenii trebuie sa stie ca ei sunt acolo angajati la patron. Ca au sansa sa fie angajati la un patron luminat, asta e bafta lor, daca nu o inteleg nici pe asta, da-i dracului! Scuza-mi lipsa de modestie
In momentul in care a trecut pe finantarea mea, Academia Catavencu este o organizatie patronala. Ea trebuie sa raspunda intereselor patronatului. Intereselor de business ale patronatului
S-a terminat cu glumele de genul independenta editoriala, sa imi pot face eu smenurile
Daca decidem, de exemplu, maine suntem tovarasi cu Basescu. Pai de maine toata lumea il lasa pe Basescu in pace. E ca exemplu. Sau maine agresam, criticam cu supra de masura, institutia f…ut-ului din Romania. Toata lumea incepe sa injure Institutia f…ut-ului din Romania
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
Alătură-te discuției, lasă un mesaj