un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cand te numesti Blue Air, de ce te-ai lasa bagat in insolventa?

14 Oct 2010  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

Pe 6 octombrie Blue Air a fost declarată în insolvență, aceasta fiind cerută de două firme ce acuzau facturi neplătite. Oficialii Blue Air au fost foarte surprinşi de decizia tribunalului, pentru că acele facturi restante au fost plătite încă din mai.

Astăzi, Curtea de Apel a admis recursul Blue Air şi i-a scos din insolvență. Totul e bine când se termină cu bine, nu? Nu.

Cursele aeriene reprezintă un domeniu în care reputaţia este un bun mult prea preţios pentru a fi pierdut așa ușor. Aici reputaţia este aproape la fel de importantă ca şi în domeniul bancar, unde un singur zvon negativ despre o anumită bancă e suficient pentru a declanşa retrageri de bani şi închideri de conturi. Ce-a reţinut lumea? Că Blue Air e în insolvență. Asta înseamnă că nu mai au bani, că nu se ştie cât mai zboară, că dacă te duci cu ei până la Milano poate rămâi acolo dacă zborul retur se anulează. Astăzi compania a ieşit din această insolvenţă, dar această ştire este mai greu de reţinut, apărând în mijlocul unui scandal imens privind grevele de la Ministerul de Finanţe.

Aşadar întrebarea mea este cum a permis Blue Air să fie adusă în această situaţia? Dacă nu există o problemă reală de cashflow, nu pricep cum poți ajunge să fii surprins cu pantalonii în vine de o decizie de insolvență. Aceasta n-a venit peste noapte, ci în baza unei cereri şi a unui proces care durează de luni bune. Departamentul Juridic ce-a păzit?

Citiți și un articol de pe money.ro intitulat De ce eșuează Blue Air. Nu știu în ce măsură se pricepe autoarea la strategii de linii aeriene, dar ce spune pare a fi logic. Cu atât mai interesant aș fi să aflu logica din spatele acestor acțiuni ale Blue Air.

asus s5507

    3 comentarii

  1. Personal mi se pare ca au avut niste curse zilnice pierzatoare din start, pe niste destinatii care clar nu prea aveau cum sa fie pline avioanele…poti pune de pe aeroporturi din diferite localitati de provincie un zbor la 3 zile si cu siguranta cei care ar fi preferat sa plece in una din zilele in care nu se efectueaza zboruri vor merge cand pot, daca e urgent si au bani se duc cu altceva nu cauta low-cost-uri.
    Problema lor dupa parerea mea e ca incercau sa fie undeva la mijloc, intre low-cost si operator normal si nu ieseau prea bine nici la una nici la cealalta.
    Probleme financiare e clar ca au, partea trista e ca piata transportului aerian e in crestere chiar daca e criza, lumea vrea sa se miste, si vrea asta cat mai rapid(referitor la ce ziceam, daca vrei sa ajungi in Madrid de exemplu si ai o cursa la 3 zile nu zilnic cred ca oricine oricum prefera avionul decat sa inebunesti 2 zile in autocar/masina personala).
    Cu un management bun, servicii mai calitative(sa nu mai anuleze asa multe curse ca toata lumea cand aude de Blue Air la asta se gandeste) ar putea ajunge foarte sus.

      (Citează)

  2. Sa fiu eu sanatos cate probleme grave au avut companii de renumele la capitolul financiar si nu s-a speriat nimeni de ele, vezi exemplele PanAm, Alitalia, SwissAir.

      (Citează)

  3. Toate articolele pe tema asta trebuie citite cum zice americanul, cu “putina sare”: companiile care au cerut insolventa nu sunt decat concurentii blue air, operatori de zboruri ‘high-cost’…

    Iar la articolul pe care l-ai dezgropat, este esential fragmentul asta: “Să analizăm, cu ajutorul unui consultant din piaţă care a dorit să‑şi păstreze anonimatul, mai multe fragmente.”

    Nu-i asa? :)

    Blue Air e o optiune pentru foarte multi romani, datorita costurilor mici, ceea ce evident nu le convine celorlalti operatori, care si-au construit o structura de costuri total diferita.

    BA e un Skype al liniilor aeriene :)))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus