un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Mi-am luat bicicleta!

5 Sep 2010  ·

GÂNDURI  ·

23 comentarii

Mi-am cumpărat o bicicletă de oraş, fiind nemulţumit de faptul că fac puţină mişcare. Mă voi plimba pentru relaxare şi plăcere cu ea prin parc, iar dacă aş avea burtă (nu recunosc că am) poate mai ajută un pic.

Am luat un B’Twin Riverside 03 de la Decathlon, 1000 de lei. Are un ghidon foarte confortabil şi care îmi ţine spatele drept, apărători la roţi, şaua e destul de bună, lampă cu dinam, 24 de viteze. Mi-a plăcut că stau foarte confortabil pe ea, poziţia fiind excelentă pentru înălţimea mea.

Nu înţeleg de ce majoritatea oamenilor îşi iau mountain bike-uri, deşi tot ce fac e să se plimbe cu ele prin parc sau eventual să meargă la muncă. Dacă nu te duci pe pământ şi pe cărări accidentate, ce nevoie ai de roţi groase şi foarte reliefate? A mea are anvelopele mai înguste şi cu câteva şanţuri pentru evacuarea apei, dar sunt făcute pentru asfalt. Similar, pe un mountain bike stai cocoşat aerodinamic, dar prin parc te plimbi pentru relaxare, nu contratimp.

Nu zic să vă luaţi bicicletă cu coş de cumpărături ataşat, dar gândiţi-vă logic dacă aveţi nevoie de un mountain-bike şi investiţi în ceva potrivit pentru biciclistul din voi. De asemenea, dacă nu sunteți profesioniști în alte ciclismului, nu vă aruncați la prostii scumpe gen frâne pe disc, amortizoare sau cine știe ce schimbătoare super-SF.

Un alt model ceva mai marfă la Decathlon era B’Twin 7, care e mai sport, are amortizor pe faţă şi un arc pe spate, are o formă mai cool, pedale de metal, lanternă cu baterie și șa cu gel, dar nu are cric, loc de prins bidonul de apă şi nici apărători la roţi, ceea ce înseamnă alţi bani în plus, iar anvelopele erau de mountain-bike. Costă 1250 de lei.

Sfat important: nu vă duceţi singuri să cumpăraţi o bicicletă! M-am chinuit 30 de minute să o bag cumva în maşină. Fie mergeţi cu RATB-ul şi vă întoarceţi călare pe bicicletă, fie mai luaţi pe cineva plus o sfoară cu care să legaţi portbagajul maşinii în caz că nu-l puteţi închide de tot şi ceva moale ca să nu loviţi bicicleta cu ușa.

asus s5507

    23 comentarii

  1. multi isi cumpara mountain bike din aceleasi motive ca cei ce-si cumpara SUV-uri (cu care merg 80% din timp prin oras, 20% catre mare si valea prahovei, dar 0% off-road): just pure show-off, pentru ca pot.

    dar sa-i lasam in pace :). important este ca tu ti-ai luat o bita foarte cool! s-o stapanesti sanatos!

      (Citează)

  2. s-o folosesti cu placere!
    Legat de mountain bike-uri, e o chestie de gust si looks

    Referitor la frane pe disc, schimbatoare si amortizoare: nu e vorba neaparat ca sunt pentru profesionisti, ideea e ca cele ieftine sunt niste chinezarii infecte care crapa dupa o perioada scurta de timp. Intotdeauna o bicicleta echipata cu “sf-uri” nu o sa fie mai ieftina de 3-4000 de lei. Una buna. Iar pentru mers prin parc duminica, nici vorba sa ai nevoie de asa ceva.

      (Citează)

  3. @ferike te inseli. Cei ce-si iau SUV-uri o fac si pt statut social, valoare (la manelisti), cica ar fi mai sigura samd.
    Eu am MTB de 3 ani si merg f bine cu cauciucuri groase, dar cu profil mixt, adica merge si pe sosea si putin pe offroad.
    Astfel trec mai usor peste gropi, iar franele pe disc merg perfect si cu roata descentrata.
    Chestia asta cu bicicleta de oras vs MTB+cauciucuri de sosea este discutata si paradiscutata pe ciclism.ro .

    @nwRadu: sa o stapânesti sanatos!

      (Citează)

  4. Aoleu, cât urăsc să bag bicicleta în portbagaj, să rabatez bancheta din spate… Da, și eu am mountain bike (și merg numai prin parc), dar o cumpărase frate-miu acu’ 3-4 ani și s-a plictisit repede. Decât să dau bani pe una nouă am recondiționat-o. Partea bună e ca nu simt denivelări, gropi, borduri, supensiile față și spate sunt excelente. Partea proastă e că-i mare și grea și urăsc momentul încarcării/descărcării în mașina. Dar mi-e și silă să merg pe stradă până într-un parc mare…

      (Citează)

  5. eu de exemplu am mountain bike pt alea 2 dati cand o duc pe deal intr-un an. mi-ar place sa am o semicursiera pt oras, dar sa fim seriosi, si-asa ma dau putin, 2 bicle ar fi prea mult, asa ca am ales una care face de toate.

    eu am suport de pus pe masina, dar pt o blicla de oras, nu prea merita ca suportul + barele fac cat juma de bicla. Si doar n-o duci nicaieri departe.

      (Citează)

  6. Cand mergi pe strazile din Romania, nu doresti un city-bike. da, am o “montana” de acum 10 ani, pe care probabil o voi schimba cu una full-suspension pentru ca pot. Sau, mai exacrt, pentru ca m-am saturat sa-mi zgudui creierii la fiecare groapa din oras.

    In alta ordine de idei, ai facut o alegere decenta. Si faptul ca ai roti “duble” e OK, ca altfel le indreptai tot la 2 zile. O investitie de bun simt. Daca te simti OK pe agregat e si mai bine, ca oricum vei umbla cu ea.

    Bafta si atentie la masini. Ca unii conduc ca boii.

      (Citează)

    • Multumesc tuturor!

      @ferike: da, e exact ca la SUV-uri, la asta ma gandeam si eu.
      @AdrianG: nu e vorba de chinezarii sau nu, doar ca nu ai nevoie de frane pe disc decat in cateva cazuri speciale.
      @baicoian: da, macar cei cu SUV-urile au o mica justificare, dar sa stai cocosat pe un mountain bike nu are vreuna.
      @Melk: vezi ca in weekend ai voie cu ea in metrou.
      @add: pai si chiar te duci pe munte, cobori abrupt, etc? Ca altfel tot nu e justificata.
      @dojo: nu sunt prea convins de importanta amortizoarelor. Tot simti orice denivelare. BTwin 7 de care ziceam are un arc foarte dur pe spate si ala e util doar pentru a proteja cadrul bicicletei, nu fundul tau. Se mai disipa un pic denivelarile. Pe fata mai mult e deranjant, de cate ori te impingi in ghidon sau iei mana de pe el sa isi faca o cursa mica. Nu mi-a placut asta, te induce in eroare uneori. Cata vreme stii sa ridici roata din fata la denivelari sau borduri si te ridici de pe sa atunci cand cobori una, e ok.

        (Citează)

  7. Radule sa-ti zic unde ai gresit si unde ai dreptate.

    Ai dreptate cand zici ca e bicicleta de oras si ca stai mai drept in ea , insa sa te vad cum urci borduri cu ea , ca sa nu mai zic cum le cobori pentru ca la noi doar 50 % din trotuare au o buza mai coborata cica pentru biciclete ca sa coboare , o sa te dai jos de pe ea la fiecare bordura sa te sui pe trotuar , poate acum nu ti se pare cine stie ce insa dupa 30 de trotuare pe zi o sa ti se ia , si pin pariu ca rotile alea o sa se opteze si descentreze mai repede tocmai pentru ca nu o sa poti sa te sui pe pedale , cobori borduri , etc .
    E de asfalt , dar iti zice unu de merge de 2 ani cu bicicleta in Bucuresti , pe strazi e foarte riscant sa mergi cu 2 roti , o sa te convingi , plus ca o sa inhalezi foarte multe noxe si iar e mai bine pe trotuar .

    Eu mi-am luat mountain bike tocmai pentru ca una de oras unde nu sunt piste adecvate , unde trotuarele nu au continuitate si au super borduri o sa o rupi in doua .

    Ti-ai luat-o cam tarziu , mai mergi maxim o luna cu ea , pe urma vine frigu si ploia si o sa o ti in casa :) , mai bine o luai la vara si faceai altceva cu banii …

    ps : eu in megane am bagat 2 biciclete si mai ramane si super spatiu dar trebuie sa scoti roata fata si sa rabatezi bancheta spate :)

      (Citează)

  8. Deci MTB vs bicicleta de oras 5-2 pana acum.
    “pure show-off” cum zice ferike

    În alta ordine de idei, ce este CD-ul din punga agăţată de bicicleta din poză ?

      (Citează)

    • Uite aici alt sondai MTB vs cursiera. Desi a mea nu e cursiera, ci un fel de bicicleta de oras. La straini nu prea vezi MTB-uri in oras, au din alea clasice, chiar si cu cosulet.
      http://www.biciclistul.ro/?p=753
      Nu stiu ce-i cu CD-ul, n-am avut curiozitatea inca. Am controlat bicicleta, nu are vreun port USB, ca altfel credeam ca mi-au dat driverul pentru PC :P

      @Linux: le cobor foarte bine, mersi! Am avut bicicleta de la 6 si pana la 22 de ani, stiu ce trebuie facut. Cu orice jaf de bicicleta poti sa urci si sa cobori borduri si sa mergi cam pe oriunde, aia ca-ti trebuie vreun model smecher si scump e o pacaleala/prostie. Am urcat borduri multi ani cu una mult mai proasta decat asta, o sa urc si cu cea noua. Iar de mers pe strada nu prea am de gand, am luat-o pentru parcuri, dar acolo e asfalt. Chiar si daca m-as duce la munca, as merge pe trotuar, ca pe sosea sunt prea multi neatenti.

      Un vitezometru ieftin unde gasesc?

        (Citează)

  9. Drivere de Vista si Win 7 64 de biti.

      (Citează)

  10. In Market, dai search dupa “Speed Gauge”. :D

    Daca nu, iei un GPS Tracker si privesti statisticile acasa.

      (Citează)

    • Asa dau un search dupa My Tracks facut chiar de Google si imi arata si pe unde am fost si ce-am baut si dupa cate femei m-am holbat. Dar vreau din ala pus pe ghidon. Plus ca nu prea iau cu mine Desire-ul cand merg cu bicicleta, ca nu vreau sa-l sparg in caz de ceva.

        (Citează)

  11. Vezi ca nu prea mai ai voie in parcuri , cred ca pe aici prin zona doar tineretului mai e de mers , iar nopatea nu e deloc indicat intrucat e bezna totala in el

      (Citează)

  12. Cum să n-ai voie în parcuri? Chiar am întrebat de câteva ori paznicii și au zis că-i ochei.

    Eu am fost în seara asta prin Herăstrau, chiar am ocolit tot parcul (e drept că nu-i pistă). Se vede suficient și e mult de mers. Se poate extinde plimbarea până în Piața Victoriei. Tineretului e OK, ai voie să mergi și prin parcul de lângă (Palatul Copiilor sau cum îi zice). În IOR vreau să mai ajung uichendul viitor.

    Eu am avut bicicleta reparată de la jumătatea verii, dar pur și simplu nu suport să merg pe căldură. Am ieșit de câteva ori pe la 20:00 – 21:00 ca să pot respira. Toamna e perfect, până la sfârșitu’ lu’ noiembrie să te tot plimbi.

    Care folosește Google Latitude? Poate ne intersectăm prin parc. ;)

      (Citează)

    • Ai voie in aproape toate parcurile. In IOR nu sunt foarte sigur, ca parca aveau reguli speciale. In Tineretului chiar se inchiriaza biciclete pe gratis, am fost si in Parcul Copiilor fara probleme, Kiseleff si Herastrau sunt ok (dau si biciclete gratis), si in Cismigiu e ok.

        (Citează)

  13. In IOR 100% ai voie cu bicicleta si in multe altele. Singurul care il stiu ca nu e voie este Parcul National (23 August).

      (Citează)

  14. Felicitari pentru bicicleta. Si eu folosesc un mountain bike in oras si mai putin pe afara. Am observat ca multi nu folosesc biciclete de oras in orasele mici. La mine e perfect, mai sar o bordura (cel mai rapid conduc pe trotuar si pe strada – alternez) sau altele.

    Pentru portbagaj se rezolva cu o cheie de 16, ii scoteau rotile si trebuia sa incapa.

      (Citează)

  15. Felicitari pentru vehicul.
    Vad ca-s o groaza de impatimiti ai MTB-ismului pe aici, ca in tot Bucurestiul cum bine spunea cineva mai sus. Pe mine (mandru posesor al unui B’Twin RockRider, fost si mai mandru posesor al unei semicursiere Pegas si, sper eu, viitor posesor al unei biciclete de oras) ma mira cat de normal li se pare confratilor MTB-isti mersul pe trotuar. Zicea cineva mai sus ca e greu cu 30 de borduri…, pai de ce ai nevoie amice sa urci borduri, mai exact: ce cauti tu cu ditai vehiculu’ circuland cu 20-30 la ora printre pietoni?!? Sunt de acord ca pe strada nu-i o plimbare in parc (vorba englezului) dar asa cum biciclistii sunt vizati de pericole pe strada, vi se pare foarte normal sa-i puneti in pericol pe pietoni pe trotuar. A nu se intelege gresit: nu poti sa mergi intotdeauna pe strada, dar am vazut mult prea multi “ciclisti” care fac ture demne de turul Frantei pe mijlocul trotuarului.
    Ca sa revin la topic: dupa 2 ani de MTB ma bate foarte serios gandul sa sar si eu in directia unei biciclete de oras/trekking pentru simplul motiv ca un MTB nu se misca destul de repede (corelat cu faptul ca nu-s fan de dat de-a dura pe deal in jos). Stiu prea bine pe de alta parte ca o cursiera e si mai rapida, dar, asa cum iar spunea cineva mai sus, Bucurestiul are si munte si oras si mare asa ca rotile inguste nu se prea potrivesc aici. Una peste alta consider ca e o alegere excelenta Riverside-ul asta, s-o stapanesti sanatos! (si ai grija la pietoni :P)

      (Citează)

  16. Ma maninca limba sa vorbesc de generatia coca cola…:) Chiar a disparut de tot inventivitatea romanului, a anihiliat o complet epoca internet? Daca nu ai bicla cu prindere rapida, bagi roata din spate si cit intra din bicicleta si ramane roata din fata afara, agati bicla cu antifurtul de portbagaj, pui eventual o carpa ca sa nu te deranjeze zgomotul de balanganit si poti merge si cu 90.Iar cine spune ca franele pe disc sint ori grele ori in plus, e un aiurit, Franele alea salveaaza viata, chiar si la viteze mici cind iese o masina cu fundul din parcare e esential sa inghete.(exista si frane tzapene pe janta). Eu merg si iarna si pe zapada si pe gheta chiar. Merg pe strazi paralele bulevardelor pt siguranta si sanatate in plus.Si daca te obisnuiesti sa nu mai tresari la cainii aparuti din senin, ai numai de castigat.

      (Citează)

  17. Salut,
    Eu stau tot in cart. Titan (langa Liviu Rebreanu), si ma bate gandul sa imi cumpar o bicicleta in curand (posibil tot de la Decathlon). Momentan am doua mici dileme:
    1. Parcul IOR…am inteles ca din 2009 este interzis accesul cu biciclete in parc, iar eu intentionam sa ma plimb preponderent pe acolo…ai avut ocazia sa te plimbi cu bicicleta prin IOR? Daca da, ai avut vreo problema cu paznicii?
    2. Depozitarea…aici lucrurile le-am cam lamurit…o sa o tin in balcon, pe perete, in pozitie verticala (am gasit pe net ca exista suporturi speciale pt asa ceva). De curiozitate, ce solutie ai ales?

      (Citează)

    • Nu stiu nimic de IOR, eu merg prin Tineretului si la Palatul Copiilor.

      Eu o tin in balcon, dar pe rotile ei. Ocupa jumatate din spatiu (din cauza ghidonului), dar nu prea intru des in balcon si nu-mi pasa asa tare.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus