Mai bine stai acasa decat sa muncesti

Zilele trecute a fost o ştire despre cum câteva cadre medicale ale unui spital s-au trezit că au primit la salariu mult sub cei 600 de lei pe care Emil Boc îi promitea ca fiind limita sub care nu se va ajunge. Chiar dacă micşorarea cu 25% a salariului ar însemna să primească mai puţin de 600 de lei, premierul promisese că asta nu se va întâmpla.

Lăsându-i la o parte pe cei care au primit mai puţin, fiind nişte cazuri speciale sau erori de calcul, îmi pun întrebarea dacă are rost să te duci la muncă pentru 600 de lei. Mai bine stai acasă şi iei ajutorul de şomaj.

Calculul e simplu: ajutorul de şomaj este 75% din salariul minim brut, adică 75% din aceşti 600 de lei, deci fix 450 de lei pe lună, în mână. La aceşti 450 de lei se mai adăugă diverse procente, în funcţie de vechime, de salariul din ultimele 12 luni, de câţi ani ai plătit dările către stat, etc. Ca să nu mai facem calculele în detaliu, o persoană care are vechime mai mare de 10 ani în munca primeşte acei 450 de lei la care se mai adăugă aproximativ 70 de lei pe lună pentru că a dat la stat impozitele în toţi acei ani. Stând acasă, în şomaj, primeşte deci 520 de lei pe o perioadă de 12 luni.

Dacă s-ar duce la muncă, ar câştiga 600 de lei. Merită să munceşti 8 ore pentru doar 80 de lei în plus pe lună? Probabil că nu. Mersul la muncă presupune câteva costuri, printre care să zicem măcar un abonament de metrou de 25 de lei/lună (dacă iei şi RATB-ul deja ne oprim aici), ba chiar şi ceva bani de mâncare. Eu dau pe zi cam 20 de lei pe mâncare în pauza de masă, dar dacă aş avea salariu mic probabil aş recurge la nişte sandvişuri care tot vin vreo 3 lei pe zi, deci 60 de lei pe lună. Mai sunt şi alte costuri? Posibil să mai fie unele neperiodice, precum necesitatea unei noi perechi de pantofi, a unei haine mai groase, o geantă mai bună, etc.

Pe total însă iese ca mai bine stai acasă pe 520 de lei decât să te duci la muncă pentru 600 de lei. Nu doar că ai cheltuieli mai mari mergând la muncă decât stând acasă, dar îţi şi petreci ziua muncind pe un salariu de nimic. Sunt 8 ore din viaţa ta pe care nu ţi le dă nimeni înapoi. Cum faci să stai acasă? Trebuie să te dea şeful afară pe motiv de reducere de personal, că dacă te concediază pentru incompetenţă nu-ţi mai dă nici statul nimic. Iar după un an de stat acasă trebuie să te întorci la muncă, doar atât fiind valabil ajutorul de şomaj.

Totuşi, e un an în care câştigi mai mulţi bani. Sau cheltui mai puţin, cum vreţi să o ziceţi. Cine pierde de aici? Statul, desigur. Ei trebuie să jongleze în aşa mod cu valorile salariului brut şi cu ajutorul de şomaj încât acest calcul să nu dea bine. Să nu poţi zice în nici o situaţie că iei aceiaşi bani din şomaj ca și din muncă, ci acel ajutor doar să-ţi permită să supravieţuieşti.

Desigur, problema mai mare rămâne: cum naiba să-i dai unui medic rezident 234 de lei în mână? Cum să te aștepți ca un medic sau o asistentă să muncească pe 600 de lei?