In Granada

Oraşul Granada mi-l aduc aminte cel mai bine din toată Spania. L-am văzut pe îndelete, pe jos, am mers pe unde am avut chef, am intrat unde am vrut eu. Mi-a plăcut foarte mult şi îl pun în lista de cei cinci ași ai Spaniei care trebuie vizitaţi: Madrid, Barcelona, Valencia, Sevilla şi Granada.

Zona centrală e foarte frumoasă. Spaţii largi, parcuri, clădiri minunate, blocuri frumos decorate. Pe oriunde ai merge e ceva ce-ţi place, iar pentru mine asta înseamnă că e un oraş de top. Ca bonus, în apropiere se afla Alhambra, palatul maur, pe care urma să-l văd a doua zi.

În imaginea de mai sus pare a fi un parc, dar de fapt era o zonă pietonală făcută pe centrul unui bulevard. Maşinile circulau pe laterale, dar totuşi era linişte şi îţi pria o mică odihnă pe o bancă de acolo. Am trecut pe lângă alte parcuri, clădiri bancare şi tot felul de alte instituţii ale statului, toate aranjate şi vopsite încât să placă turistului, şi am ajuns în zona catedralei oraşului.

Aici, într-o capelă, se afla şi mormântul regilor catolici, Fernando de Aragon şi Isabela de Castilia. Prin căsătoria celor doi s-a făcut Spania mare, iar apoi ei au recucerit-o din mâinile maurilor şi tot ei au finanţat voiajul lui Columb către America şi deci au adus Lumea Nouă în stăpânirea spaniolilor. Tribut le este adus în fiecare oraş al ţării, dar aici se află un mausoleu mare, din marmură, înfăţişându-i odihnindu-se cu sabia şi sceptrul pe piept, cu îngeri pe lateral şi cu lei la picioare, aşa cum se pune de obicei la mormântul regilor dintre cei mai măreţi.

M-am simţit nasol acolo, admirând acea capelă şi acele morminte impunătoare. Mi-am dat seama că orice aş face în viaţă, oricât m-aş duce la muncă şi aş întemeia o familie mare şi aş trăi aşa cum ne dorim toţi, o viaţă bună, mie nu-mi va construi nimeni aşa. E mică şansa să mor miliardar sau foarte celebru şi şi mai mică, chiar şi în aceste condiţii, să îmi fie construit un astfel de monument. Mormintele acestor regi sunt vizitate anual de milioane de oameni, iar mult mai mulţi le pronunţă numele şi le află istoria. Într-un fel, încă sunt în viaţă, deşi se fac 500 de ani de când au murit.

În fine… dincolo de această catedrală este centrul oraşului. Am mâncat melci la o terasă pe acolo, am văzut tot felul de magazine specifice, apoi am coborât pe o stradă bătută de multă lume (şi umbrită de soare ca în imaginea de mai sus, o idee genială), trecând pe lângă alte clădiri, monumente, fântâni şi pieţe. Am ajuns la râu, am văzut un alt parc, am intrat într-un El Corte Ingles mare cât toate zilele, am dat, într-o piaţă dintre blocuri, de un spectacol organizat de primărie pentru localnici, unde sute de oameni, în principal moşi şi babe totuşi, dansau între ei pe muzică uşoară, toți îmbrăcaţi ca la carte și cu chef de viață în ochi. Se opreau şi turiştii, dansau şi ei două melodii, apoi plecau mai departe. Piaţa aceea arată diferenţa fundamentală între poporul lor şi al nostru sau măcar între cele două administraţii. Pur şi simplu aici se vedea grija pentru locuitori şi investiţia în a-i face să se simtă bine în propriul oraş şi să socializeze, nu să stea închişi în case şi să-şi aştepte bătrâneţea.

Mergeţi prin Granada şi nu rataţi apoi nici Alhambra, e chiar lângă oraş.