un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Samsung Galaxy S hands-on

5 Jul 2010  ·

TEHNOLOGIE  ·

60 comentarii

IMAG0636În viaţa oricărui posesor de smartphone vine, inevitabil, un moment trist: acela în care descoperă că a apărut un telefon mai bun decât cel pe care îl posedă. Iar eu, deşi am un HTC Desire, unul din cele mai dorite telefoane ale momentului, am descoperit astăzi că există Samsung Galaxy S.

Îmi aduc aminte perfect momentul. Stăteam într-o sală de şedinţe de la Vodafone, ascultam prezentarea şi priveam absent foaia de hârtie primită, pe care erau scrise specificaţiile telefonului. Mi s-a focalizat privirea pe ceva: Bluetooth 3.0. “Opa! BT 3.0 pe un telefon?” Nu ştiam că s-a lansat oficial. Şmecherie! Procesor de 1 GHz. “Ca la Desire“, îmi spun. Ecran AMOLED cu rezoluţia 800 x 480 pixeli. “Tot ca la Desire.” Ba nu, asta e de 4 inci, mai mare. “Hopa! Nu cumva e mai bun decât Desire-ul?“, m-am gândit.

Este. Pe hârtie este. Are ecran mai mare, dar fără a părea deranjant de mare. Are tot cameră foto de 5 MP, dar filmează 720p la 30 fps. Are bluetooth 3 şi wi-fi de tip N (şi b/g) la conectare, 8 GB de memorie internă şi acceptă şi carduri de până la 32 GB. Redă nu doar mp3-uri, ci şi FLAC, nu doar AVI, ci şi MKV-uri şi am văzut şi ceva de Video Out prin meniuri. E mai uşor cu 20 de grame decât Desire-ul și mai subțire, deşi are o baterie mai mare, de 1500 mAh. Rulează tot Android 2.1 şi am uitat să întreb când apare 2.2 pentru el.

Lasă frate, că cei de la HTC sunt specialişti în optimizare şi interfaţă şmecheră. O fi bun telefonul din specificaţii, dar pun pariu că nu merge foarte bine

Noroc că n-am pus pariu. Pentru că am primit telefonul la teste şi de cum l-am deschis m-a impresionat. E rapid. Îmi place ecranul, e mare încât să tastezi foarte bine pe el şi să vezi orice text, dar nu prea mare încât să te deranjeze în buzunar. Culorile sunt mai bune decat la Desire (o fi din cauză că e Super AMOLED, nu doar AMOLED) și vine cu o temă pe alb și bleu care se văd perfect pe fundalul negru intens. Seamănă perfect cu un iPhone, să nu ne ascundem după deget. Chiar şi acum, când îl privesc în semi-intunericul din cameră, primul meu gând a fost că am un iPhone pe birou, apoi am văzut sigla Samsung sclipind argintie în lumina monitorului (e o atmosferă foarte romantică aici la mine, zici că-i “Seara pe deal”). Dar e ceva în neregulă cu asta? Şi e incredibil de uşor, aproape că nu-l simţi în mână.

Nu vine gol, cu Android chior, ci are nişte widget-uri făcute de Samsung, inclusiv unele “inspirate” de la HTC, precum un ceas cu meteo în el. Din prezentare am reţinut şi că are un ceas deşteptător şmecher, că se integrează cu un car dock special, că e bun şi pentru mediul business şi, poate cel mai tare, că-l poţi folosi ca telecomanda pentru televizoare Samsung dotate cu tehnologia DLNA. În sfârşit Samsung şi-a dat seama că e o mare corporaţie şi că poate integra într-o lume digitală diversele echipamente pe care le produc. Mai mult, poţi vedea pe televizor fişiere (imagini şi filme) din telefon prin wifi, poţi rula pe telefon fişiere media aflate pe un calculator şi alte moduri de integrare.

Un alt mare avantaj faţă de HTC-uri este prezenţa unui predictor XT9 în limba română, chiar şi cu diacritice în el. Te ajută foarte mult la scris, sugerându-ţi cuvintele după ce scrii doar 2-3 litere. Iar apoi există şi Swype, o tehnologie de scriere pe tastatura virtuală de pe ecran, fără a ridica degetul din contactul cu acesta. Muţi degetul de la o literă la alta şi scrii ceea ce vrei, iar spre surprinderea mea merge foarte bine şi se scrie foarte rapid aşa. O inovaţie excelentă.

Cam asta aş avea de zis la o primă vedere. Vodafone îl lansează mâine, la preț redus cu diverse abonamente ce includ voce şi date sau 499 de euro la liber.

Aş schimba Desire-ul pe un Samsung Galaxy S? Da, chiar şi doar aşa, după o privire rapidă.

Staţi pe frecvenţă, vor urma alte posturi despre cum fotografiază şi filmează, despre ce widget-uri noi a făcut Samsung şi despre cum se scrie pe acea tastatură Swype, plus un review complet, după cum v-am obişnuit.

asus s5507

    60 comentarii

  1. Esti mare. astept cu nerabdare postari noi in legatura cu i9000. intre timp o sa copiez cu voia ta articolul pe blogul meu.
    Momentan am i8910, si abia astept sa upgradez la i9000.

      (Citează)

    • @Dan: te-as ruga sa copiezi cateva paragrafe, iar apoi sa pui un link cu “puteti citi restul pe nwradu.ro…”. Am scris o gramada si merit mai mult decat un link pentru asta :P

      @silviu: am atatea de scris ca nu-mi mai vad capul. E ora 1 noaptea si pt mine inca nu s-a terminat munca. Incerc sa scot totul cat de repede posibil, stiu ca lumea vrea review-ul cat mai repede dupa lansare, cand e hype-ul maxim, si asa intentionez sa-l dau.

        (Citează)

  2. hurry up ca trebuie sa-mi schimb telefonul

      (Citează)

  3. aproape ca mi-a dat o lacrima la cat e de misto :| astept de ceva vreme sa apara si in ro.. apropo, swype merge cam greu pentru limba romana daca nu are dictionar t9, in rest pentru engleza e oke

      (Citează)

  4. Frumos!
    Singurul lucru despre care sunt sceptic este marimea lui… Deja Desire mi se pare un telefon destul de mare, iar asta are ecran de 4 inchi. E o chestie de gusturi. :)
    Si acum ramane intrebarea daca Samsung va furniza update-urile pentru Android relativ rapid, pentru ca pe mine ma afecteaza foarte tare chestia asta. HTC (si nu numai) au o reputatie foarte proasta in ceea ce priveste update-urile. Asta o sa fie un lucru foarte interesant de urmarit.

    Astept cu interes review-ul si multe multe poze (in stilul mobile-review.com). Ah, si eventual ceva comparatii side-by-side :)

      (Citează)

  5. Radu…ma bagi in boale …abia ce m-am invatat cu HTC Desire, a inceput sa imi placa la nebunie …acum tu imi vorbesti de un nou telefon. Si culmea este ca e un telefon bun si HTC Desire si chiar si Samsungul acesta.

    Trebuie sa cer pret pentru el deja.
    Precomanda.

    Doamne, o sa inebunesc cu schimbatul telefoanelor.

      (Citează)

  6. s-a rezolvat :)

      (Citează)

  7. In momentul de fata imi vine greu sa cred ca Samsung ar putea face un telefon atat de bun. E posibil sa-mi schimb parerea atunci cand voi avea ocazia sa ma joc cu el :)

      (Citează)

  8. Hmm… Root merge, specificatiile-s foarte bune… Acum ramane problema de interfata: Sense UI m-a rasfatat rau de tot si de fiecare data cand am migrat la alta interfata m-am bucurat ca am facut inainte backup. Niciun ROM fara Sense n-a rezistat la mine mai mult de o zi.

      (Citează)

    • @Virgil: Samsung vrea sa depaseasca HTC ca pozitie dominanta pe piata smartphone/android. Au bani multi in spate, sunt specialisti in tehnologie avansata (ei fabrica ecranele AMOLED, memoriile flash, procesorul, probabil si modulele video). Succesul depinde deci doar de un design bun al telefonului si eventual de o interfata placuta. Design bun au. Telefonul arata super, carcasa e bine inchegata, au si ceva la interfata si widgeturi. Nu ca HTC-ul, dar nu e Android chior.

      @Sebastian: probabil asa se va face alegerea, punand in balanta Sense UI cu 720p si ecran mai mare.

      @AdrianG: si eu ma asteptam sa fie la fel. Eu consider 3,5” marimea ideala. Spre surprinderea mea, e foarte ok Samsungul, sta bine in mana si in buzunar, pana acum n-am simtit deloc ca ar fi prea mare.

      @JorjH: are in romana. Pe mine ma enerveaza ca mai sugereaza cuvinte, chiar daca de multi ori iti sugereaza varianta cu diacritice si scrii mai frumos asa.

      @Radu: mie-mi spui? Mai am un Hero acasa pe care vreau sa-l vand…

      Apropo, scriu multe si pe twitter despre telefon. Urmariti tag-ul #galaxyS momentan, dar sunt si multi straini care scriu pe el, trebuie sa gasesc altul.

        (Citează)

  9. no flash on camera ?!?

      (Citează)

  10. Oameni buni, de unde ati comandat telefonul? Unele site-uri au preturi prohibitive, iar acele oferte nu pot fi bagate in seama!

      (Citează)

  11. @MariusV, oricum si cu flash si fara flash… pozele facute noaptea sau in conditii de iluminare slaba sunt jenibile cu J mare, eu unul nu consider flash-ul un element de stricta necesitate la un telefon.

      (Citează)

  12. @nwradu: Uite aici o comparatie cel putin interesanta :))
    http://www.youtube.com/watch?v=dpP5QljEqow

      (Citează)

  13. vezi ca desi procesorul ete la aceeasi frecvnta este mult mai bun decat la HTC deoarece stie maimulte operatii pe secunda decat cel de 1 Gh de la desire.
    Succes la achizitie.

      (Citează)

  14. Cristian Vaccari

    07/07/2010 la 8:17 AM

    Mai convins sa renunt la HTC Desire pe care il am acum si sa comand Samsung.

      (Citează)

  15. sorry, dar cu desire faci niste poze super bune…in rest cred ca inainte sa te decizi pt samsung, cred ca mai e vb si de updaturile viitoare de android si de interfata sense care mie imi place f mult s.a.m.d….apropos de comparatia de pe youtube..ma tem ca ecranele nu au aceleasi setari acolo, si asta se vede cu ochiul liber.. :D

      (Citează)

    • @MariusV: N-are flash. POzele ies foarte bine si cu Samsung, voi pune exemple. Nu imi permit sa iau Samsung acum, ca nu mai am bani, dar daca as avea de ales intre Galaxy S si Desire as merge pe Samsung, asta zic. In comparatie de pe YouTube nu era vorba de ecran, ci de faptul ca Galaxy S ruleaza Quake 3 sau ce era acolo fluent, pe cand Desire nu.

      @Cosmin: frecventa procesorului nu mi se pare atat de importanta. La mobile conteaza mult mai mult arhitectura sa, memoria, bus-ul, optimizarile de cod. Uita-te ca Android 2.2 e de 5 ori mai rapid decat 2.1 pe acelasi telefon.

        (Citează)

  16. AI dreptate Radu.
    Tocmai de aia spuneam sa ti cont de faptul ca procesorul samsungului este mult superior celui de la htc, desi tractat tot la 1Gh.

    In alta ordine de idei…
    M-am jucat astazi cu Galaxy S. Este mult peste Omnia II al meu.
    Deja am planuri cu el… Cumpara careva un Samsung Omnia II in stare buna? :)

      (Citează)

  17. L-am butonat si eu ieri intr-un Orange Shop, deja l-am trecut pe lista de achizitii. Si eu sunt obisnuit cu Sense, dar nici TouchWiz nu e de lepadat. Ecranul face toti banii, zic eu.

    Astept mai multe informatii (+poze si clipuri) inainte sa ma decid. Aici, nu prin alte parti, am vazut ca fanii iPhone cauta numai defecte la Android, nu si calitati :))

      (Citează)

  18. da bre. da nu ie ifon deci nu-i bun.

      (Citează)

  19. @animaloo simt ironia comentariului si nu o sa ma lansez in dezbatere. sunt convins ca esti anti iphone si tu si de aceea si comentariul :-)

      (Citează)

  20. In minus fata de HTC Desire, Samsung I9000 Galaxy S nu are (out of the box) suport flash pentru web browser. Asta inseamna ca nu e si gata, sau doar ca nu e instalat din fabrica, dar il poti instala tu si nu mai ai nici o problema?
    mersi. aaa… si ca durata a bateriei? duce 24 de ore?

      (Citează)

    • Are si minusuri (care mie mi se par) mai mari, precum lipsa unui trackball, pad, sageti, ceva cu care sa deplasezi cursorul, plus ca uneori ii pica reteaua de date. Despre toate intr-un review viitor :P

      Bateria tine suficient, rezista doua zile la utilizare normala (adica nu frecat ca in primele zile de la cumparare, dar nici nu-l tii degeaba in buzunar).

        (Citează)

  21. pai de ce ti-ar trebui sageti sa deplasezi mouse-ul cand ai touchscreen?
    ii pica reteaua de date? dar semnalul cum e? e buna receptia? ai sesizat probleme? semnal slab sau caderi temporare de semnal? mai zicea lumea ca sunt probleme de genul asta la samsung…
    multumesc si astept raspuns la intrebarile legate de semnal.

      (Citează)

  22. aaa… si inca ceva… intrebare valabila atat pentru htc desire cat si pentru samsung i9000 galaxy s…

    dupa ce-l cumpar din magazin… trebuie formatata bateria? sa-l tin n ore la incarcat? voi cum ati procedat din acest punct de vedere?

      (Citează)

    • Trackpad-ul sau altceva e foarte util cand descoperi ca ai scris un text, undeva ai o greseala si trebuie sa duci cursorul pe o litera anume. Cu degetul mai dai si pe langa si abia din a treia il pui unde trebuie. La fel de util e cand intr-o pagina web ai multe linkuri foarte apropiate (de ex butoanele de navigare intre pagini, cum am si eu jos).

      Am observat un bug care face sa nu se reconecteze reteaua de date atunci cand am avut wifi-ul conectat si il opresc. Nu revine pe HSDPA, ci ramane doar pe voce si atat, orice transfer de date da eroare de conexiune. Cum nu are setare de Data Connection on/off, singura metoda de rezolvare a fost sa activez Flight Mode si sa-l dezactivez imediat, asta resetand practic toate conexiunile. Cred ca mi s-a intamplat in 80% din cazurile in care am oprit wifi-ul.

      Bateriile moderne nu trebuie formatate. Il incarci si descarci fix cum vrei tu.

      Pe viitor poate vrei sa completezi un nume real si o adresa de email valida, ca sa fie un dialog mai normal. Am obiceiul sa nu raspund celor care nu se identifica bine.

        (Citează)

  23. Si ar mai fi un aspect care ma pune in cumpana, ma face sa-mi fie alegerea si mai grea intre Desire si Galaxy S. Vorbesc de senzorul multi-touch… Cel integrat in Galaxy S fiind mult superior, dar nu stiu in viata de zi cu zi cat de mare este diferenta. (inca nu am testat nici unul din cele doua smarfoane:)

      (Citează)

    • La ce senzor te referi? La multi-touchul de pe ecran? Mi s-a parut ca se misca la fel de bine ca si pe Desire, atunci cand faceam zoom prin poze si site-uri. Nu stiu cine le fabrica sau ce diferenta e intre ele, dar se comporta aproximativ la fel.

        (Citează)

  24. Exact la el ma refer. Samsung foloseste Atmel maXTouch (suporta pana la 16 puncte simultane, timp de raspuns 7 milisecunde) iar HTC Synaptics ClearPad 2000 care din cate am inteles doar 2 punte simultane. Ca idee exemplificativ: http://www.youtube.com/watch?v=hVlsRCMltDg&feature=player_embedded Ideea e ca in aplicatii sa fie ok, in navigare, sa nu fie deranjant

      (Citează)

    • Cam scurt demo-ul pe Samsung, dar pare a fi mai bun. Ma mira asta, ma asteptam la mai multe de la Synaptics. Totusi, depinde si cate puncte sunt implementate in telefon. Ecranul tactil poate permite un maxim de 16, dar daca driverul din Samsung foloseste doar doua, tot degeaba. E ca la chip-urile GPS, au mai poate 20 de canale, poate si mai mult, dar in orice punct de pe planeta poti vedea maxim 12 sateliti in acelasi timp, ca asa e gandita constelatia.

      Din ce gasesc eu pe net in datasheet-urile de la Atmel pentru mxt224, ei zic de “up to 10 concurrent touches”, iar pe unde zice ca suporta atingere cu un deget sau doua degete. Mai trebuie cercetat.

      Nu stiu ce sa zic la asta. La telefoane de obicei nu e o problema de “care are specificatii mai bune” si de “cine le utilizeaza mai bine”. Eu n-am sesizat diferente. Oricum, senzorul de pe Samsung e super-marfa, mai ales cand il incerci pe tastatura Swype.

        (Citează)

  25. Nu e un comentariu despre review sau telefon. Am o problema cu programul Samsung Kies pt. Galaxy-ul meu. Il conectez prin cablul USB la PC si deschid programul, iar apoi imi da o eroare pe care nu am reusit sa o rezolv. Poate stie cineva ce este de facut si ma poate ajuta. Eroarea apare in felul urmator:

    “Failed to initialize services: Retrieving the COM class factory for component with CLSID {7A1A13F5-B96B-492A-B591-D7526E0B3013} failed due to the following error:80040154.”

      (Citează)

  26. Aia pare eroare de Windows si de registry, probabil si de driver. Sterge tot KIES si reinstaleaza-l de la zero, poate se rezolva. Verifica sa conectezi telefonul utilizand un port USB care e in spatele calculatorului, cele din fata, care sunt prelungite prin cabluri, de multe ori mai dau eroare.

      (Citează)

  27. Sunt foarte curios de citatul “Rulează tot Android 2.1 şi am uitat să întreb când apare 2.2 pentru el.” Mi-as lua Galaxy dar diferentele intre 2.1 si 2.2 sunt destul de interesante. Nu stiu daca voi avea bani sa-mi schimb telefonul inca odata cand iese ceva cu 2.2. Oare o sa putem face update ca la HTC de la WM 6.1 la 6.5 ? aveti ceva informatii ?

      (Citează)

  28. nu stiti nu merge in romania google navigation?
    nu merg decat directions? k tot incerc sa il folosesc ca gps…
    in rest nu am ce comenta …doar k ii lipseste un blitz….
    in rest…bestial

      (Citează)

  29. Bluetooth 3.0 nu mi se pare cine ştie ce. Mai ales în contextul în care tehnologia asta nouă nu este regăsită pe prea multe deviceuri ca să te bucuri de ea. Are alte atuuri supertari – procesorul grafic ce îl face să depăşească Desire-ul spre exemplu.

      (Citează)

    • Cum sa nu, Bluetooth-ul deja e impamantenit ca protocol de comunicatie device2device, iar BT3 e super smecherie, avand in vedere ca foloseste bluetooth pentru a stabili legatura dar protocolul wifi pentru transfer efectiv, ceea ce inseamna viteza foarte mare. Viteza din bluetooth-ul 2 e mult sub ce poate wifi-ul si asta limiteaza totul.

        (Citează)

  30. A incercat cineva sa instaleze iGO ptr Android pe el si sa il si ruleze cu harta Romaniei 3D?

      (Citează)

  31. poti transmite fisiere cu SGS prin BT si la alte smartphonuri dar nu cu Android? Adik de exemplu catre un Nokia sau Blackberry?

      (Citează)

  32. Din cate stiu eu da se poate; nu stiu daca chiar si la Blackberry; Mai stiu ca sigur Iphonele nu poate transmite decat la alti Iphone! Dar SGS poate transmite catre alte OS-uri! Sunt curios daca stie cineva, care si-a facut update daca pierd aplicatiile dupa? Mi-e teama ca iar o sa ma chinui nu stiu cat sa mi le instalez din nou! ms o seara buna!

      (Citează)

  33. Daca update ul se face cu kies atunci aplicaţiile nu se pierd. Daca update ul se face cu odin atunci aplicaţiile se pierd.
    Recomand root si titanium backup inainte de update.

      (Citează)

  34. Cum vi se pare SGS in comparatie cu Desire de la HTC?

      (Citează)

  35. multumesc mult pt link si pentru sfaturi; dvs ati facut update-ul oficial? cum vi se par diferentele fata de versiunea 2.1? Si vroiam sa va mai intreb daca SGS are swype si in limba romana; multimesc frumos

      (Citează)

  36. Merita upgradeul oficial, l-am facut si eu. se misca aun pic mai bine si e cosmetizat.
    Swipe are limba romana. A mai aparut “pe surse” si un update la 2.2.1, XXJPU, cu multe imbunatatiri. nu este inca oficial dar nu m-am abtinut sa nu il pun. Acum telefonul se misca, stock, la fel ca unul cu lag fix aplicat.

      (Citează)

  37. @Cosmin, si cand spui ca se misca la fel ca unul cu lagfix, vrei sa spui ca obti peste 2000 de puncte in quadrant ? Diferenta a aparut cand ai pus 2.2.1 sau cand ai pus 2.2. ?

      (Citează)

  38. de cand am pus 221 fata de 22. nu scoate decat 1200 in quadrant dar sincer oricum pe mine ma lasa rece benchmark ul ala care nu stie sa lucreze cu rfs si doar face scoruri de ext2 sau ext4.
    Inainte aveam 2.2 jpo cu voodo4 si apoi vodoo 5 iar acum cu 2.2.1 jpu, se misca la fel in aplicatii, in meniuri, etc.
    mai am de rezolvat swype, care nu are romana in versiunea asta :)

      (Citează)

  39. Mie cu Froyo imi merge choppy… parca mergea mai bine la 2.1 cateodata. In meniuri imi sacadeaza uneori si iti tine mai multa memorie ocupata decat o facea pe 2.1 Imi plac optiunile in plus dar ma uit la prietenii mei care au Iphones si care nu au frame-uri , sacadari, sau chestii de genul asta. Ca de aplicatii nu mai zic nimic…

      (Citează)

  40. Mie imi mergea bine si cu froyo. nu iti face probleme de memorie, isi gestioneaza destul de bine resursele. Daca ai curaj, incearca JPU cu odin. dar cred ca prin ianuarie o sa apara oficial si prin kies sau inlocuitorul kies. sunt zvonuri ca se va renunta la saracia de kies. De fapt, cu jpu instalat, kies nu recunoaste telefonul. nu stiu daca e de la versiunea de drivere mai noua, pe kare kies nu o are, sau datorita faptului ca vor renunta la el.
    daca nu uit, maine o sa fac un filmulet cu sgs cu JPU pe el.
    pana atunci uite-l pe altul cu jpu: http://www.youtube.com/watch?v=JjaN5WDIIjc

      (Citează)

  41. O cunostinta are un samsung galaxy s ..si de curand si-a trimis telefonul la garantie pt. ca s-a stricat. dupa ce l-a reprimit a observat ca nu mai are limbile instalate pe tastatura swype. din cate am inteles inainte sa-l trimita la garantie de exemplu cand il seta pe limba romana avea ă â ş … etc etc. cum ar putea sa-si reinstaleze limbile???

      (Citează)

  42. mmmm ce parere am despre el?… este senzational atata numa ca ii lipseste blitzul

      (Citează)

  43. l-au bagat la orange la promotie, 99 euroi cu abonament de 20 euroi pe luna pt 24 de luni …
    acum sa vezi vanzari la samsung galaxy s!!!! …. pana acum 450 de euro era cam mult si multi au trebuit sa renunte …
    eu nu am mai rezistat si am comandat unul desi ar trebui sa mai rezist un an sa prind promotia la samsung galaxy II care e si mai barosan …

      (Citează)

  44. a iesit si SGS II dar upgardeul oficial la 2.3 pt SGS I nici gand…deci la capitolul mentenanta Samsung va pierde teren; clinetii isi vor pierde increderea in brand! Pacat!

      (Citează)

  45. @lorelinazuz, a aparut deja 2.3.4 doar ca nu inca in Romania.
    Poti folosi Odin si sa descarci de pe undeva JVP.
    Si da, cu JVP, fara lagfix si alte nebunii telefonul scoate 2.000 de puncte in quadrant.
    Dar, mai mult decat atat, telefonul se misca cursiv, fara intreruperi si am scapat si de problemele cu bateria :)

      (Citează)

  46. sakut am un samsung Galaxy S daca va intereseaza add culebra_de_xmy

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus