►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Ascultam ieri în maşină emisiunea lui Mircea Badea de la Radio Zu. În general emisiunea e destul de slăbuţă, sunând tot felul de ciudaţi care încep discuţia cu “ce faci Mircea?” şi “ştii ce vroiam să zic?”, de parcă n-ar fi clar ce face Badea şi n-ar fi clar că nu poate şti nimeni ce vrea să zică apelantul. Iar apoi zice vreo tâmpenie şi n-are deloc argumente să-şi apere opinia, discuţia încheindu-se cu un “mda, nu ştiu ce să zic…”.
Azi a sunat tatăl lor. Un om care m-a uimit prin prostia lui. Dacă trăia pe vremea romanilor, l-ar fi chemat Idiotus Maximus sau ceva aşa. Sună tipul ăsta, din păcate n-am reţinut din ce oraş e, şi explică de ce este el revoltat: ştiaţi că 3 oameni, mai exact Regele Mihai, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, primesc lunar o indemnizaţie de foşti şefi de stat? Şi aveţi idee la ce sumă se ridica această indemnizaţie? Aveţi? Ştiţi cu cât sunt ăştia plătiți lunar, din banii noștri? 5600 de lei fiecare! Dar ce-au făcut ei pentru a câştiga acei bani? De ce le dă statul acei bani lunar, fără să muncească pentru ei?
Asta zicea boul. Omul găsise soluţia crizei şi locul unde s-au consumat banii de la buget. Trei oameni, fix trei, care luau vreo 50 de milioane pe lună salariu de fost-demnitar. Deci ăştia erau problema, nu faptul că, de exemplu, un şofer din minister câştigă cam tot atâţi bani. Nu faptul că există câteva mii alţii care câştigă tot la fel de mult, dar fără să fi fost preşedinţi ai României, nu faptul că miliarde de euro s-au dus pe proiecte aiurea, bani daţi la Bechtel şi zone retrocedate sau vândute aiurea.
Băi nene, foştii preşedinţi sunt oameni care au condus ţara pentru 4, 8 sau 10 ani. Că au făcut-o bine sau rău, nu mai contează, că sunt mulţi factori aici. Dar după ce au fost preşedinţi, ce-ar fi vrut respectivul să facă? “Hai, domnule preşedinte, mâine vă încheiaţi mandatul, poate n-ar strica să vă actualizaţi CV-ul şi să încercaţi să găsiţi ceva de muncă. A apărut o chestie mişto în ăştia 4 ani, Best Jobs se cheamă şi să vedeţi ce face…”. Din acest motiv este numită şi “funcţia supremă în stat”, pentru că după ce eşti preşedinte, nu mai ai ce face. Ăsta e supremul. Ai fost demnitar şi politician toată viaţa, ai urcat treptele, ai ajuns preşedinte, ai terminat mandatul că aşa e legea, nu poţi fi pe viaţă, şi acum nu mai ai nimic de făcut. Nu te apuci să înveţi o meserie, să te faci zugrav, să te întorci la profesia ta de bază, pe care ai uitat-o în anii în care ai fost demnitar. Îţi asigură statul nişte bani, ba chiar şi locuinţă, maşina şi pază, din câte ştiu, că aşa face o ţară cu oamenii ce au condus-o şi reprezentat-o în lume, nu le cântă garda de onoare a regimentului Mihai Viteazu la plecarea pe poarta Cotroceniului şi “hai, baftă!”
Ce am observat însă, şi nu doar acum, e practica “să moară şi capra vecinului”. Ăsta de la radio era ofticat că 3 foşti conducători de ţară au salarii de protocol, iar el nu. Bugetarii fac greve pentru că li se scad salariile doar lor. Sunt sigur că dacă s-ar mări TVA-ul şi impozitele, măsuri ce afectează toţi locuitorii ţării, n-ar mai face greve. E ok dacă ne-o luăm toţi. Majoritatea nu e indignată pentru că unii fură, ci pentru că nu pot fura şi ei. Aia cu SUV-uri sunt enervanţi doar până ai şi tu unul. Şi de ce fix trei oameni să fie plătiţi de stat pentru ce au făcut în trecut? Hoţie!
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
23 comentarii
04/06/2010 la 9:54 PM
Intradevar nu asta ar fi solutia pentru tara si anume reducerea indemnizatiilor pentru regele Mihai, Ion Iliescu şi Constantinescu.
Mihai I ar trebui sa renunte la ea sau sa o dea drept bursa ca la cate a recuperat dupa 1990 este un bonus ce nu ii ajunge pentru o masea cariata. Strabunicul sau a venit cu un geamantan si a primit sute de hectare de padure si pamant precum si castele.
Ion Iliescu a creat mineriadele. Studenti si-au primit bataie pentru ca au avut curajul sa il infrunte pe fostul nomenclaturist ce tocmai se pregatea sa topeasca intreaga Romanie prin politica sa de “laissaiz faire” (scuze de nu am scris corect).
Iar Constantinescu a fost un paravan pentru sus-numitul si prea moale ca sa se implice real in politica romaneasca.
Ei chiar nu merita cele 56 de milioane.
Un Vaclav Havel dap dar ai nostri Nup. Au avut grija sa se capatuiasca pe spinarea celorlalti.
Emil(Citează)
04/06/2010 la 10:56 PM
Emil: nu vei gasi niciodata un om care sa fie complet de acord cu tot ce a facut presedintele X sau Y. Dar cata vreme a fost ales democratic, de jumatate din popor, si si-a incheiat mandatul in mod normal, fara sa fie impuscat, arestat sau demis, are dreptul la acea indemnizatie. E ca o pensie. Iar salariile a 2 presedinti si un rege nu scot tara din criza.
Chiar nu conteaza ca strabunicul a venit cu un geamantan in mana sau ca Iliescu a chemat minerii. Nu are rost sa se revina mereu la argumentul “a adus minerii” pe orice subiect s-ar discuta.
nwradu(Citează)
04/06/2010 la 9:58 PM
Nu ştiu dacă ai dreptate în acest articol (adică ştiu dar fac pe prostu’) dar în ultima parte vorbeşti despre menirea românului pe acestă planetă. Aşa sîntem noi, aşa au fost mamele, bunicile şi străbunicile noastre, cum mama dracului să ne schimbăm? Sîntem neam de ţigani, nespălaţi, puturoşi, fără caracter, dar cu pretenţii şi cu gura mare. Nu facem mare lucru să ne depăşim condiţia dar nu acceptăm nici să ne spună unul cu experienţă cam ce ar trebui să facem. De aceea relaţiile dintre angajator şi angajat sînt infecte, relaţiile dintre administraţie şi plătitori sînt varză şi tot aşa. Dar să-ţi mai spun ceva: aşa emisiuni, aşa “telefonişti”. Nu mai asculta mizeriile astea că ţi se ridică tensiunea degeaba. E sucul nostru propriu şi ne place în el.
Meneopol(Citează)
04/06/2010 la 10:18 PM
Chiar mi-am amintit de ce nu mai dau drumul la tv si radio…Iisuse! Pe astia ii seamana si ii aduna. Ce vina are regele ca e romania in criza? Imbecilul ala care a vorbit la radio ar fi trbuit sa-si spele ochii cu o istorie ADEVARATA a romaniei ca sa vada, de ce omul care ne-a scapat de fascism si a reusit sa fie cel mai longeviv monarh, ca domnie, din europa comunista primeste maruntisul ala.
Cu tovarasul Ilici…sa-i dam banii dar si o pedeapsa pentru nenorocirea pe care a facuto nu ar strica. Constantinescu a facut un experiment, sa fie presedinte de protocol….cam ce cere legea…sa nu il judecam prea aspru.
Rau am mai ajuns…suntem ca niste sobolani flamanziti care au cazut intr-o gaura din care nu pot iesii singuri. Impreuna am izbutii…dar e mult mai simplu sa ne omoram intre noi pana ce vom fi izbaviti.
aliosca(Citează)
05/06/2010 la 10:49 AM
Ok…eu am sange ceva mai cald in vene si nu prea iert sau uit. Probabil ca e sangele cazacesc care inca mai da cate un clocot si ma facesa nu-mi pese ca semenii mei nu au reusit sa dea jos cu forta o relicva comunista. eu nu am votat niciodata cei trei trandafiri si mai bine imi tai mana decat sa ma mai stampilesc vreodata vreun boschet pe buletinul de vot. Cat despre imdemnizatiile alea…eu sunt de acord ca nu poti sa le tai banutu. Pana la urma ai fost carmaci de tara…e normal.
@Emil…tipul a venit cu banutul lui in geamantan, padurile si pasiunile primite au fost pllata lui pentru ca statul roman de atunci, ca si cel de acum, nu aveua bani sa-l plateasca pe rege.
Poate un tur pe la Peles nu ti-ar strica, ghidul te anunta cam pe la inceputul turului ca banii pentru constructia palatului au venit din vanzarea a doua castele ale familiei pe care regele le mai detinea in Germania. Domeniile regale ale romaniei au stat de asemenea la baza veniturilor necesare in perioada antebelica si interbelica pentru finantarea de burse pentru copii talentati dar fara mijloace ca acestia sa aiba posibilitatea sa studieze afara (si atunci eram doar o scuipartura periferica a europei)
aliosca(Citează)
05/06/2010 la 11:53 AM
Vad ca cei ce comenteaza pe aici au inteles ideea postului la fel de bine ca cei ce suna la Badea in emisiunea.
E ca si cu Radio Guerrilla, vor sa aiba ascultatori inteligenti dar aia ce intra in direct nu se califica nici pt Radio Zu
Iulian(Citează)
05/06/2010 la 11:55 AM
Re ultimul paragraf, cu scuzele de rigoare, mi se pare o tampenie. Oamenii aia ies in strada pentru ca, din salariile lor reduse, nu vor mai avea bani de paine, nu pentru ca restul vor castiga in draci. Da, poate ca ar vrea sa suferim toti, dar numai pentru ca astfel fiecare ar suferi mai putin, adica ar pierde mai putini bani. Nu e o problema de principii, e o problema de mancare.
Sunt curios cum am reactiona noi, privatii, daca s-ar mari impozitul pe venit exclusiv celor din domeniul privat. Foarte curios.
Adrian(Citează)
05/06/2010 la 1:16 PM
Macar era la radio. Cu ani in urma, cand lucram in PR (first real job, chipurile) ma trezeam cu oameni de genul care dadeau buzna intr-un birou de presa privat ca sa spuna ca Gigel de la trei fura la asociatie si ca de-aia se micsoreaza pensiile.
krossfire(Citează)
05/06/2010 la 3:49 PM
Sa le luam pe rand.
1Cu presedintii…poate e ok sa primeasca pensie….sa zicem ca au facut “ceva” (bine, rau…cum era imediat dupa revolutie) pentru tara. Dar regele ?! A fugit cum a putut mai repede din tara si l-a cam durut fix la 3m in spate de ce se intampla.
2. Mi se pare normal ca bugetarii sa gandeasca asa, atat timp cat cei care lucreaza in mediul privat gandesc la modul “bine ca le-a taiat doar lor”
Attilla(Citează)
05/06/2010 la 7:30 PM
Ok. Nu ca n-ar fi adevarat articolul tau, dar daca mesajul este ca tara e plina de prosti ranchiunosi si invidiosi, sa stii ca te-ai trezit tarziu de tot. Si ca tu comentezi ceea ce a zis unul dintre ei, care iti garantez ca nu e nici pe departe de valoare medie a prostiei, nu faci decat sa iti bati “gura” de pomana. E inutil si de dragul blogului tau iti recomand sa te-apuci de ceva mai serios si vino cu un subiect de care nu e cititorul nu e suprasaturat. Asa cum nu din cauza acelor 50 de mil se duce economia de rapa asa nici tara nu se indobitoceste neaparat din cauza tipului ce-a spus asta. Ba chiar as adauga ca fiecare din aceste cazuri sunt exemplare pt categoriile din care fac parte (sper sa intelegi exprimarea mea vaga). Salut si succes.
Alex(Citează)
05/06/2010 la 10:04 PM
Attila…cauta ceva materie despre ceea ce vorbesti…nimic nu este mai deranjant in tara asta decat un batran intelept muncitor la saiba vorbind despre probleme de fizica atomica. Eu zic sa te documentezi putin despre ceea ce vorbesti…s-ar putea sa ai o surpriza.
As vrea sa spun ca (mai nou) muncesc si eu in privat, pentru o firma care nici macar nu opereaza pentru romanistan si tot stiu ca am sa o belesc de la scaderile astea la bugetari. Suntem toti legati domnilor, exact ca in tabloul acela de Pieter Bruegel, cel cu orbii, daca unul se duce…toti ne ducem.
aliosca(Citează)
06/06/2010 la 2:38 PM
Ce sa-i faci saracului om. El e atat de limitat la propria-i persoana incat suma de 150 de mii de lei i se pare a III-a parte din bugetul de stat. Pun pariu ca atunci cand chiulea la ora de economie se comporta ca un Pitziponcus Dorobantus si era cel mai culeanu cand aprindea la coltul scolii cate un Carpati de Sf. Gheorghe si el era Tata Lor nu fraierii care-si toceau creierii la materia sus mentionata. Prostii draq.
Marius(Citează)
06/06/2010 la 6:22 PM
@Attilla cei din mediul privat nu se gandesc deloc ca va fi bine. Ba dimpotriva.
Chiar la Mircea Badea la radio am auzit in urma cu 2 saptamani un ascultator punand problema la fel, iar Mircea l-a contrazis cu un exemplu: sa zicem ca tu ai fi patron la firma ta care face cozonaci. Tu vinzi cozonacii aici in tara, deci o parte din clienti tai ar fi bugatari si/sau pensionari. Daca statul le micsoreaza veniturile, atunci si tie o sa-ti scada vanzarile, oamenii renuntand in primul rand la prajituri si cumparand in continuare doar cartofi, paine si ceapa.
Deci din punctul asta de vedere, orice patron sau angajat din privat ar trebui sa stie ca va fi mai rau si pt el.
PS uite ce zice Valentin Lazea de la BNR aici
un băicoian(Citează)
07/06/2010 la 2:57 PM
iulian: sad but true. Deci, radu zice ceva si vin alde atila “mishu a plecat repede din tara”. Al dreaq, un glont in cap ii strica?
astia care plangeti bugetarii: stiti ca anu trecut “privatii” au fo analizati sexual de procente bune din salar? A, nu stiati? adevaru e ca nu s-a dat pe antena/realitatea, asa ca dece sa nu mai suferim odata.
Adica eu produc, dar sa mai fiu lovit odata, ca statul sa aiba cum sa plateasca n functionari degraba frecatoriu de menta?
Si da. 150 mil/luna sunt banii care distrug Romania
animaloo(Citează)
07/06/2010 la 3:13 PM
animaloo…si cand ai sa produci si nu vei avea cui vinde? Ce vei face? se chiama criza de supraproductie si nu este de bine. Da, toata lumea stie ca s-a umblat la salariile din privat si da…s-a dat si la tv.
Si da….bugetar inseamna SI stampilist dar inseamna si medicul ala care pana acum o trata pe batrana ta mama sau bunica si care acum are un bilet de avion in buzunar cu desrinatia “cat mai departe de mizeria asta”, inseamna si profesorul sau educatorul care se chinuia sa repare greselile de educatie pe care tu (sau copilul tau) le-ai capatat de acasa.
Mai gandeste…suntem cu totii de acord ca stampilistii trebuiesc curatati…dar la un guvern capabil ca acesta crezi ca asta se va intampla?
aliosca(Citează)
07/06/2010 la 3:44 PM
aliosca, incearca afirmatii ceva mai putin patetice (Atentie ca vorbim romana nu engleza, patetic avand alt sens). “Batrana ta mama” era sa ma tavaleasca pe jos de ras.
ei bine. Din cate stiu eu, acel medic, pentru a imi ajuta “batrana mea mama” trebuia uns la buzunar. Ceea ce se va intampla si de acum.
impozit + tva marit = sinucidere. asa mai facem o mica incercare de resuscitare
animaloo(Citează)
07/06/2010 la 4:08 PM
batrana ta mama nu insemna ma ta batrana asa cum nici buona donna nu in seamna o buna doamna…ci metafora(care inseamna aceasi chestie ca in engleza).
Si? Eu am lucrat in privat si am fost uns ca sa-mi fac treaba in romania ( si nu eram ospatar)
asta este cultura si mentalitatea. Daca nu vrei sa ungi pe nimeni atunci plateste bine ca sa poti avea pretentii ( eu imi si dublam salariul din uns, daca ma platea dublu atunci ar fi avut si un profit mai mare patronul meu). Esti asa un leu capitalist…fa-ti asigurare privata si nu vei mai spaguii pe nimeni in spitale vreodata. Cine a pomenit ceva de marirea taxelor aici? Eu vorbeam de oprirea furaciunilor. Mi-e deja destul ca platesc pe un salariu romanesc( de dreapta) un procentaj in taxe mai mare decat in norvegia(care era foarte de stanga). Vrei sa te enervezi pe cineva…fa greva fiscala dar nu mai latra la luna ca profesorul ,doctorul sau soferul de autobuz sunt cei vinovati de saracia ta. Iar ca ultima solutie….cum zicea unul mai intelept decat mine… nu esti vinovat de locul unde ti-a fost dat sa te nasti dar esti pe deplin responsabil de locul unde ti-e dat sa mori. Tot i-ti place engleza…capitalismul american abia asteapta tineri rechini capabili sa prospere in ape tulburi.
aliosca(Citează)
07/06/2010 la 5:14 PM
Eu am avut salariul micsorat anul trecut, asta dupa ce o gramada altii au fost dati afara. Nu am facut greva pentru ca nu am cum sa santajez guvernul si nici sa blochez transportul sau bacalaureatul, ci am cautat altceva de munca.
Oricum, sa zici ca alea 3 salarii de protocol sunt o problema majora si sunt nemeritate, ramane o idiotenie. E criza, dar nu de acolo. Ala nu vedea padurea de copaci.
nwradu(Citează)
07/06/2010 la 5:57 PM
aliosca. Eu cred ca mneata citesti si te certi cu cineva. mentiunea cu engleza era sa nu intelegi cuvantul patetic ca in engleza (jenant) ci ca in romana (cu patos).
in rest, imi atribui niste ziceri pe care eu nu le-am zis. Si niste concepte de asemenea.
mentionam, dupa cum zice si nwradu, ca noi, privatii, am suferit deja aceste scaderi. de un an. Si n-am iesit in strazi.
“nu mai latra la luna ca profesorul ,doctorul sau soferul de autobuz sunt cei vinovati de saracia ta.”
1. nu-s sarac. Nici pe departe de mine aceasta idee. Si n-am zis nimic de profi si doctori, penca aici sunt atins personal (scade salar la pretena, tre sa-i dau eu berea in bar :D).
Ceea ce am vazut aici, in comentarii, a fost: “dar sa sufere toti, cum adica privatii sa nu sufere?” Care era exact concluzia lui nwradu:
problema nu este ca le scade lor salariu ci ca noua nu.
dar nu conteaza. tu citeste in continuare ce scriu si intelege alceva. In fond, nu toti tre sa si priceapa.
animaloo(Citează)
07/06/2010 la 7:52 PM
Nu cred ca a fost cineva aici care sa-si doreasca moartea caprei vecinului.Cel putin nu cred eu asta. Aici era vorba de trei indemnizatii de fost sef de stat care nu fac gaura in cer. Cred ca suntem cu totii de acord ca nu aici este marea problema. si eu mi-am pierdut jobul la inceputul crizei, am fost si nevoit sa ma intorc inapoi “acasa” dar stiu ca nu taind niste lefuri de profesor sau de doctori vor rezolva dezastru asta. Si da! eu as vrea sa blochez un drum si sa santajez bacul dar nici eu nu am cum. Ce la vie! Eu refuz sa-mi mai platesc taxele, sa mai cumpar de la altcineva decat taranii care nu dau bon si etc. Altceva nu am ce sa fac….i-mi pare rau ca nu pot evita cas-ul si taxa pe casa.
aliosca(Citează)
08/06/2010 la 9:50 PM
Si ca am uitat sa zic: vad ca pe unii ii oftica faptul ca regele are acel salariu de protocol, desi nu-l merita. 5600 de lei pe luna. Dar cand a primit inapoi o gramada de palate si mosii, nu v-a suparat? Salariul asta e problema?
nwradu(Citează)
08/06/2010 la 1:41 PM
poi si daca eviti sa platesti taxele, cum o sa ajuti statul?
animaloo(Citează)
08/06/2010 la 3:02 PM
nu il ajut…ma ajut pe mine. Cum ai zis si tu. eu nu am parghia ca sa pot santaja statul. As vrea taaaare de tot sa recurg la violenta impotriva clasei politice dar nu as vrea sa platesc borcanele sparte (chiar si de catre mine).
Daca cel mic nu da ceea ce trebuie, atunci cel mare va trebuii sa fie impozitat. Rationamentul meu poate fi considerat cam salbut dar este singura mea metoda de protest viabila. (asta ori furtul unei vidanje pline cu….materie vidanjata…folosirea unei mici cantitati de explozibil de la fosta me unitate militara ca sa imprastie bine si o vizita la bucuresti unde sa “pictez’ sediul pdl, sau al oricarui partid i-mi iese in cale, cred ca se observa ca nu prea debordeaza de realism ca metoda de protest cea pe care tocmai am enuntato)
aliosca(Citează)