Ne transformam in pampalai

Zilele trecute, de plictiseală prin traficul din centru, mă uitam pe tweet-urile primite. Ploaia îi speriase pe toţi. “Vai ce furtuna e afară!”. “Nici nu vreau să mă gândesc cum se circulă acum!”. “Bucureştiul e blocat din cauza ploii!”

Ce naiba frate?!? E o ploaie. Cade apa din cer. Se întâmplă de milioane de ani. Nu e sfârşitul civilizaţiei noastre, nu e cel mai important moment al vieţii, ba chiar poimâine nici nu o vom mai ţine minte. Şi totuşi am observat câţi oameni erau stresaţi şi preocupaţi de o ploaie, de parcă le-ar fi distrus viaţa. Chiar aşa de pămpălăi am ajuns, de obişnuiţi doar cu siguranţa din locuinţă, confortul autoturismului şi scaunul reglabil pe înălțime de la muncă, împreună cu tastatura anti-RSI, încât până şi o ploaie ni se pare că ne afectează în aşa hal viaţa?

Prin acelaşi lucru am trecut toată iarna. Vai, a nins! A troienit! Zeci şi zeci de tweeturi despre cât de groaznic e afară, ce nămeţi sunt, unde a fost văzut un utilaj de deszăpezire, nemulţumiri la adresa primăriei, strigăte despre incompetenţa lor, străzi încă blocate, chiar şi a treia zi de la ninsoare! O tragedie naţională. Şi ce-a fost de fapt? A nins, aşa cum se întâmplă în fiecare iarnă, când de vreo două ori pe anotimp se depune o zăpada mai serioasă. Şi că întotdeauna, în ziua următoare s-a circulat greu, pe jos şi pe roţi, iar deja din a treia zi se cam rezolvase problema şi se deblocase totul. Desigur, nu e curat ca-n palmă, că vorba aceea, iarna nu-i ca vara, dar hai să nu mai cerem să trăim ca în puf.

Ne comportăm la orice problemă de genul acesta de parcă ar fi sfârşitul lumii, de parcă ar trebui să existe cineva care să alunge norii de pe cer şi să facă ceva să dispară toată zăpada din faţa noastră. Există oameni cărora le e frică să mai conducă prin România, deoarece au auzit ei că drumurile sunt mai proaste și sunt mulți nebuni pe ele.  Am devenit prea moleșiți.