Si chiar vroiam sa cumpar ceva de la Burberry

Ca să nu-mi trădez obârșia românească m-am dus în Londra şi la shopping şi nu aşa, oriunde, ci pe Oxford Street, cea mai mare arteră de magazine. Stradă e lungă şi îţi trebuie multe ore ca să o baţi de la un capăt la altul, mai ales dacă mai intri şi prin magazine. Dacă eşti femeie şi te uită Dumnezeu cu orele prin magazine, alocă-ţi o zi întreagă sau chiar două pentru această zonă. Dacă eşti bărbat şi însoţeşti o astfel de femeie pe Oxford Street, ai toată simpatia mea. Ia cu tine ceva de băut şi un scăunel pliabil, ca să ai pe ce aştepta în multele ore de vizitare.

Stradă e destul de centrală, eu intrând pe ea de pe Tottenham Court Road, în zona în care magazinele sunt predominant de suveniruri, telefoane şi produse ieftino-proaste, şi am mers spre vest, terminând-o în zona Marble Arch, unde este un capăt al Hyde Park. Staţii de metrou adecvate sunt Oxford Circus, Bond Street şi Marble Arch. Era o aglomeraţie de zici că se mutase jumătate din Londra acolo, trotuarele erau pline de oameni cum n-am mai văzut decât pe Rambla în Barcelona şi toţi făceau cumpărături de zici că venea apocalipsa mâine şi nu aveau o bluză care să se asorteze bine cu asta.

Magazine sunt multe, dar nu foarte diferite de cele pe care le vezi şi pe la noi. Branduri precum Zara, Bershka, Mexx, Pull and Bear sunt şi aici. În plus am văzut şi altele celebre precum FootLocker, River Woods, BHS, H&M şi altele care le noi trag chiulul. Diferenţă o face şi mărimea: e Marks & Spencer şi în București, dar pe Oxford Street era unul pe 3 etaje gigantice şi altul care cred că avea doar două etaje, dar tot mari cât un teren de fotbal. Şi da, fiecare brand avea mai multe magazine pe aceeaşi stradă, atât de mare este şi atât de mulţi cumpărători au zilnic (eram într-o joi când am trecut pe acolo). Am văzut în plus şi magazine precum HMV, un rai al iubitorilor de filme şi muzică, magazinul Disney, ciocolaterii precum Thorntons şi foarte multe cafenele şi restaurante, inclusiv, la intersecţia cu Regent Street, cel mai bun restaurant în care am mâncat în acea săptămână, Garfunkel’s (dar despre mâncare cu altă ocazie).

Ce e cu Burberry-ul din titlu? Eh, cum mergeam eu aşa pe stradă şi intram în magazine şi ieșeam cărând pungi cu cumpărături pentru mine şi cei de acasă, eram oarecum nemulţumit de faptul că nu vedeam nici un brand cu adevărat de lux, aşa cum sunt în Harrods, de exemplu. Dar am găsit un mall cu vreo 4 etaje în care se strânseseră toţi ăştia mari. Şi ce-ar fi mai frumos decât să mă întorc eu acasă cu vreo două eşarfe de la Burberry, că aşa dă bine când te duci în Anglia o săptămână? În fond cât de scumpă poate să fie o eşarfă, chiar şi de la ei? 30 de lire? 50 de lire? E o eşarfă totuşi…

Ajung la raionul Burberry… dau o tură, găsesc cea mai simplă eşarfă, una cu alb, gri şi negru în tradiţionalele carouri ale acestei mărci. Răsucesc eticheta de preţ și… după aceea nu mai țin minte nimic, pentru că am căzut pe jos și am leșinat. Îmi revin din ameţeală şi mă mai uit o dată la preţ, că poate mi se păruse. Nu, chiar 490 de lire sterline costa. Mă uit mai la lumină, că poate erau 49,0 lire şi nu vedeam eu virgula. Nu, nu era nici o virgulă. Pe următorul raft o altă eşarfă, cu nuanţe de albastru, foarte frumoasă. Doar 290 de lire, că era ofertă specială. Cam tot atât era şi cel mai ieftin portofel de la Givenchy, iar de cea mai ieftină bluză Dolce & Gabbana m-am speriat când am văzut că era 540 de lire, pentru că la cât de oribilă şi simplă era n-aş fi dat mai mult de 15 pe ea.

La parter am văzut, pentru prima oară, Jimmy Choo. Până acum am auzit doar la Mircea Badea de acest brand, dar de văzut, niciodată. Şi după cum vedeţi în imaginea de jos de tot, aveau genţi, ochelari de soare, poșete-plic şi, în stânga jos, acele două chestii mici, una neagră şi una mov, sunt, ce credeţi? port-chei. Da, din alea de bagi înăuntru cheile de la casă, prinse cu o clemă de metal. Nu scria preţul. Trebuia să-l aflu! M-am dus la vânzător, l-am rugat să-mi spună cât costă, nu ştia pe de rost dar a descuiat vitrină, i-am spus dinainte că nu mi le permit, dar nu s-a supărat că-l pun la treabă, ba chiar mi-a arătat produsele şi a fost foarte politicos. 198 de lire era acel port-chei, adică 1000 de lei în banii noştri. Piele de miel, din astea…

În restul magazinelor enumerate anterior gasești eșarfe, tricouri, pulovere, bluze, cămăşi, veste şi cravate de la 5 lire şi până la 50 de lire, pe toate gusturile, formele şi bugetele. Dar ăştia de lux sunt cu totul în altă clasă. Şi să nu credeţi că nu lua nimeni de la ei. În timp ce eu răscoleam prin eşarfele de la Burberry, vreo 3-4 femei probau şi cumpărau haine şi bluze, de parcă ar fi fost un chilipir.

Pornind de la eticheta eşarfei albe TSE de mai sus, am aflat că mall-ul în care mă aflam se numea Selfridges, un lanţ de magazine high-end din UK, iar magazinul acesta de pe Oxford Street este “the flagship store”, deschis în 1909 şi fiind al doilea magazin ca mărime din UK, după Harrods.