►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Ieri nu am văzut exteriorul, cu excepţia drumului de la hotel la gară Euston. Acolo am luat de la platforma 4 un tren Virgin Trains spre Wolverhampton, care avea a treia staţie în Birmingham Internaţional, unde e expoziţia la care merg.
Trenul e minunat. Fiecare loc avea deasupra sa un afişaj LCD pe care scria dacă e Available sau Reserved. Al meu era rezervat, că de asta îl cumpărasem dinainte. Scaunele erau confortabile şi cu loc mult între ele, la clasa Standard fiind puse câte două pe fiecare parte, din când în când şi cu câte o măsuţă disponibilă la 4 oameni. La vagoanele First Class se vedea prin geam că aveau fiecare masă cu farfurie şi tacâmuri pe ea, fiind asigurat şi serviciu. Afişaje pe LED anunţau traseul şi staţiile, după fiecare oprire o voce îi salută pe noii pasageri urcaţi şi le dădea câteva informaţii, totul foarte frumos şi civilizat. Există un vagon de shopping (băuturi calde/reci, mâncare caldă/rece, probabil și altele, plus două vagoane Quiet Zone, care nu știu ce înseamnă dar voi merge azi să aflu). Cu aşa trenuri cred şi eu că nu mai ai motive să foloseşti maşina, nici pe călătorii scurte nici pe lungi.
Cu cât a mers? Cam 150 km/h cred eu. De câte ori mergeam paralel cu o autostradă, depăşeam lejer maşinile care rulau pe lângă noi, chiar dacă era vorba de BMW seria 6 sau Passat-uri noi. De ce zic că n-am văzut prea mult exteriorul? În Birmingham din staţie am mers printr-un tunel chiar până în centrul expoziţional. Habar n-am unde am fost în relaţie cu oraşul, puteam să fim chiar în centrul său şi n-aş fi ştiut asta.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
12 comentarii
11/05/2010 la 1:12 PM
Ah dulcea savoare a civilizatiei…nu te obisnuii ca s-ar putea sa-ti vina greu sa te reintorci la rudimentara si savuroasa noastra epoca.
Ps. Daca trenurile din Anglia sunt ca cele scandinave, incearca sa-ti rezervi biletul mai din timp, economiseste o caruta jumatate de bani.
aliosca(Citează)
11/05/2010 la 1:14 PM
Te-ai dus la IPEX? Te invidiez…
Horatius(Citează)
11/05/2010 la 4:37 PM
privatizarea cailor ferate…se poate. Stai sa vezi in Cehia cand mergi cu autocarul cu scaune confortabile, fata care te invita in autocar, iti povesteste ceva despre traseu si alte oferte, iti ofera o o bautura calda gratuit si altele la vanzare, iti da o revista sau un ziar, iti da casti sa te uiti la film sau sa asculti radio.. Si toate pentru 100 coroane sau 4 euro. E drept, sunt doar cateva linii, private dar sunt o placere.
ioana(Citează)
11/05/2010 la 8:19 PM
da ioana, probabil ca preturile la tren in Anglia sunt sinistre (4 eur costa cativa kilometrii de traiectorie). comparativ, cele din Franta, pe care le folosesc des par foarte ieftine (in ciuda faptului ca sunt si ele scumpute). Nu stiu daca sunt mai scumpe din cauza privatizarii sau din cauza diferentei de salarii (care nu este deloc asa mare odata ce ai iesit din Londra).
ps, in Elvetia mai sunt niste preturi sinistre la tren, dar acolo chiar nivelul de piata e undeva sus de tot
stefan(Citează)
11/05/2010 la 9:34 PM
Da, cunosc preturile din Franta si cardul de reduceri 12-25 si toate astea. Mai nou se pare ca Veolia transport ar fi primit dreptul sa opereze trenuri in Franta, la fel ca Virgin in Anglia. Francezii se asteptau la o reducere de preturi dar cred ca mai au de asteptat.
ioana(Citează)
12/05/2010 la 8:53 AM
In franta poate ca ar trebuii sa mai faca si ceva curatenie in vagoane inainte de taxarea biletelor. Rar mi-a fost data o cocina mai mare ca un vagon de tren frantuzesc. Despre metrourile lor….mai bine nu. Am auzit mai nou ca exista o noua dereglare psihica, sindromul Paris, cauzata de socul intalnirii cu capitala frantei. Ce soc am avut eu la intalnirea cu SNCF-ul!
aliosca(Citează)
12/05/2010 la 10:05 AM
@aliosca mi-e greu sa cred ca ai vazut mizerie mai mare ca in trenurile si metrourile romanesti. Poate ai mers cu RER ul la Paris, e drept ca alea sunt vechi si dubioase.
Dar da, Parisul la 12.30-1 e groaznic, mai ales in ultimul metrou
ioana(Citează)
12/05/2010 la 11:06 AM
@aliosca: eu merg des si cu trenul (SNCF) si cu metroul (RATP) si cu RER-ul (RATP+SNCF); cocina am vazut foarte rar si poate uneori in RER, sunt unele mai vechi. probabil ca nu erai in franta:)
sindromul ala exista de mult timp si apare la japonezi, care se asteapta sa gaseasca un fel de oras de turta dulce si gasesc un ORAS adevarat, cu calitati si defecte.
stefan(Citează)
12/05/2010 la 2:36 PM
E adevarat ca ma stat putin acolo dar cred ca puteam sa-mi dau seama ca sunt in Franta :)) Metrourile rommanesti nu le-am vizitat prea des ( sunt provincial si mandru de asta :)) Iar la Paris am ajuns cu trenul ( de la aeroport) si putea groaznic. Radeam cu un francez ca si metroul duhneste atat de deosebit incat vor sa-i patenteze putoarea ca un nou parfum.
Despre metrouri….parca parca m-as mai plimba cu metroul din Viena….ala da parfum, curatenie si mai ales EFICIENTA.
aliosca(Citează)
12/05/2010 la 9:35 PM
@aliosca: l-am luat cu o zi inainte, am dat 26+26 lire, altfel ma costa 70+40.
@Horatius: nu, IFSEC :P
@ioana: am uitat sa zic ca aveau si wireless in vagon, chiar daca era pe bani (5 lire o ora). Din cand in cand trecea cate o femeie cu un sac de gunoi si aruncai cafele sau sticle. Mersul a fost atat de confortabil incat puteai sa stai cu capul rezemat de geam si nu te deranjau vibratiile.
nwradu(Citează)
13/08/2010 la 10:05 PM
urmeaza sa plec in Birmingham la master si ma gandesc cu groaza cum o sa imi car bagajele. Voi zbura din Bucuresti -> Londra, iar apoi Dumnezeu cu mila. O sa iau trenul probabil (sper sa nimeresc unul la fel de frumos ca cel din pozele tale :D ) si apoi vad eu, ma descurc la fata locului. Nu am mai plecat singura pana acum, decat in excursii organizate, iar cu avionul nici nu mai vorbesc. M-am ferit intotdeauna. Am preferat autocarul.
Am stat acum si am citit toate posturile tale despre Anglia si imi place foarte mult ce vad prin ochii tai, experienta ta. Este un blog foarte reusit, bv. Cred ca daca ajung acolo si o sa -mi placa, imi voi face un blog cu siguranta.
elena(Citează)
14/08/2010 la 11:48 AM
Multa bafta! E usor de descurcat, sunt peste tot birouri de informatii si oamenii sunt amabili.
nwradu(Citează)