Anglia e SF

Am ajuns cu bine în Anglia, un zbor plăcut cu Blue Air. Vestea proastă a venit cu o oră înainte de aterizare: “în Londra sunt 6 grade şi plouă”. 6 GRADE!?! Eu aveam haine ca pentru România. Şi chiar 6 grade s-au dovedit a fi la aterizare, deşi ploaia se oprise şi încă n-am văzut-o din nou. Dar faptul că eram în Anglia din nou m-a încălzit şi am rezistat. Ţara asta e atât de mişto încât m-aş muta aici instant dacă aş găsi ceva bun de muncă.

E prima oară când aterizez pe Luton, care e la mama naibii în afara Londrei. Cum să ajungem la hotel? De ce zic că e science-fiction Anglia? Ei bine, în faţa aeroportului era un tip care vindea bilete la un autocar ce pleca de acolo. I-am zis că vreau să ajung în Londra la Russell Square (zona hotelului), a zis “ok, no problem”, a butonat ceva la cutia pe care o avea în mână, care s-a dovedit un PDA combinat cu o imprimantă, şi mi-a dat un bilet. Eh, cu acel bilet am luat autocarul de acolo până la St Albans, de acolo trenul până la gară St Pancras (sfântul pancreas, cred) din Londra şi apoi metroul până la Russell Square şi eram acasă. Ah, şi după-amiază m-am plimbat cu acelaşi bilet  pe câteva autobuze din Londra, că am mers prin centru.

SF-ul a continuat la gara Euston, de unde iau azi dimineaţă un tren spre alt oraş. E scump rău trenul aici. Simulările de pe net arătau un 70 de lire dus şi 40 de lire întors pentru o călătorie de 1 oră şi 20 de minute cu trenul. Aşa că am mers la Virgin Trains, i-am zis indianului de la ghişeu unde vreau să ajung, că vreau să fiu acolo pe la 10:30 şi să iau trenul de întoarcere până la 17, a băgat datele astea în softului lui şi i-au apărut imediat toate simulările de trasee. Mi l-a zis imediat pe cel mai ieftin pt luni, pe cel mai ieftin pt marţi, dacă îl cumpărăm tot de atunci, de unde îl iau, cât face şi ce locuri voi avea. OK! “Sunteţi 7 persoane, aşa că aveţi un discount de grup. Cum plătiţi? Păi individual, că avem fiecare un decont de făcut? No problem! Cash or card? Păi 2 cu cardul, restul 5 cu cash? OK, se poate!” L-am frecat 30 de minute pe omul ăla cu diverse întrebări şi trasee, ne-a explicat de două ori ce şi cum scrie pe biletul pe care ni l-a dat, vroia să ne ducă de mână şi la platformă, ca să ne arate de unde vine trenul. Vă invit să încercaţi să obţineţi aceeaşi amabilitate sau măcar flexibilitate în servicii în Gara de Nord, să vedem rezultatul.

După-amiază am vizitat centrul oraşului. Pe Downing Street era cu reporteri şi televiziuni, pt că sunt în mijlocul alegerilor. Big Ben străluceşte auriu, după renovare. M-am decis că locul meu preferat aici este pe Podul Westminster, cu Parlamentul în dreapta şi malul Embankment în stânga şi priveliştea incredibilă de acolo. Am mers şi prin parcul St James, unde trăieşte jumătate din populaţia de veveriţe a Europei şi dacă ai o alună vin şi ţi-o iau din mână. Am sunat la uşă la Palatul Buckingham, dar regina nu era acasă. Am vrut să mă catâr şi pe un leu din Trafalgar Square, dar sunt bătrân şi anchilozat.

E atât de marfă totul, fiecare clădire şi fiecare stradă, de la cele mai mici şi până la bulevardele principale. Mi-am reamintit cât de impresionant este acest oraş în toate aspectele sale şi, deşi e a treia oară când vin aici, am avut acelaşi “wow” pe buze ca atunci când l-am văzut prima oară. Neapărat plănuiţi-vă un concediu prin Londra, dacă nu aţi fost deja pe aici.