►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
În momentul în care un pieton se apropie de marginea trotuarului pentru a traversa strada, un senzor îi detectează prezenţa, aprinde lumini galbene intermitente deasupra a două semne albastre cu “trecere de pietoni” (unul pe stâlpul de pe trotuar, al doilea deasupra drumului), luminează în roşu simbolul pietonului de pe aceste semne, aprinde luminiţe în asfalt care delimitează zona de traversare şi aprinde şi un reflector puternic cu lumina albă, care iluminează de deasupra întreaga trecere, fiind foarte vizibilă orice persoană de pe ea.
Prima oară când am văzut-o în acţiune m-am şi speriat, s-au aprins atâtea lumini că zici că ateriza un OZN. Chiar şi pietonii erau uimiţi şi nu ştiau ce se întâmplă. Însă ca idee este foarte bună, nu doar că vezi clar când cineva traversează, ci întreg sistemul se aprinde imediat ce pietonul ajunge la marginea trotuarului, chiar înainte de a se angaja în traversare.
Sistemul cred că este experimental, pentru că l-am văzut doar într-un singur loc, în vârful dealului pe Bd Şincai (la Adesgo). Alimentarea se face cu celule fotoelectrice solare, puse în vârful stâlpilor.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
12 comentarii
27/04/2010 la 3:06 PM
E si pe Bvd. Palady, inspre A2.
Pe la piata aia verde, nu stiu cum se numeste.
Ovi(Citează)
27/04/2010 la 9:37 PM
Alimentandu-se solar, tot felul de astfel de indicatoare luminoase ar putea fi montate usor aproape peste tot. Le pui si isi vad singure de treaba.
nwradu(Citează)
27/04/2010 la 3:07 PM
Sunt mai multe in sectorul 4. Pe sos. Giurgiului am mai vazut cateva, dar trecand ziua in general, nu stiu daca au si sistemele astea avansate de iluminare, eu am vazut doar “reflectoarele” infipte in asfalt.
AdrianG(Citează)
27/04/2010 la 3:08 PM
trapezului.
add(Citează)
27/04/2010 la 3:46 PM
Sunt curios cât o să dureze până când panourile cu celule fotoelectrice vor fi substituite de rromâni…
Alexandru Savu(Citează)
27/04/2010 la 4:12 PM
Da, e una d-asta intre Piata Salajan si Piata Trapezului (Macarale ptr cine stie) de ceva vreme. E foarte misto, chiar te face atent si e aproape imposibil sa nu vezi ca trece cineva.
TuFFy(Citează)
27/04/2010 la 4:24 PM
e de mai multe zile si la mine pe strada dar niciodata nu mi-am dat seama ca luminile alea sunt cu senzori (tot timpul traverseaza cineva)
nihasa(Citează)
28/04/2010 la 1:07 AM
Sunt si Dr. Taberei, pe la parc, nu stiu cum se numeste strada.
snake26(Citează)
28/04/2010 la 5:07 AM
Dap. Stau pe Pallady, chiar langa trecerea aia de pietoni si mi s-a parut o chestie super tare in momentul in care a intrat in actiune :D
brontozaurel(Citează)
28/04/2010 la 9:59 AM
Nu era mai util sa o lumineze ca lumea? Se dadeau si mai putini bani si rezultatul era poate chiar mai bun. Aproape in fiecare seara trec pe langa o trecere de pietoni cu doua felinare de o parte si de cealalta a strazii care lumineaza toata trecerea, o vezi din capul strazii si a fost nevoie de doar doua felinare indreptate spre strada, plus ca arata si frumos si nu sunt senzori scumpi care se strica si nu-i repara nimeni.
ioana(Citează)
28/04/2010 la 10:18 AM
Pai cam asta e frumusetea ei, ca nu e scumpa. Senzorul de prezenta e ieftin rau, luminile de avertizare la fel, ba chiar se incarca de la soare. Si trecerea are si un felinar mare care o lumineaza, te simti ca pe scena pe ea, chiar daca in fotografie nu am surprins acea lumina. Raportul beneficii/cost e foarte mare.
N-ar fi acelasi efect daca s-ar pune niste felinare. In general ca sofer nu te uiti pe trotuar, luminat sau nu. Cand insa incep sa se agite lumini colorate in fata ta, pe timp de noapte, e mult mai bine.
nwradu(Citează)
30/04/2010 la 3:29 PM
problema mare e cu cretinii care parcheaza ianinte de trecere, mai ales soferii de duba, pe care i-as spanzura de coaie. cu astea incep sa faca ca toti dracii inainte sa se arunce costel pe trecere de dupa duba.
add(Citează)