►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
“Atentatul din metroul moscovit: O adolescentă de 17 ani, al cărei nume însemna paradis, a detonat una dintre bombe”. Hotnews.
“Lance Cpl. Jacob A. Ross, 19, of Gillette, Wyo., died March 24, while supporting combat operations în Helmand province, Afghanistan.” Defense.gov
Nu ştiu despre voi, dar eu când aveam 17 sau 19 ani nici nu prea ştiam pe ce lume sunt. La 17 ani eram în clasa a 11-a şi a 12-a, am gândeam la baschet, la cum să motivez absențele şi cum să fac să mă placă fata aia marfă de la clasa de vizavi. În nici un caz nu mă gândeam să detonez bombe la metrou. Cât de îndoctrinat să fii, cât de rea să fie lumea în care trăieşti, încât la 17 ani să te duci cu o bombă în spate şi să te arunci în aer, luând cât mai mulţi civili nevinovaţi cu tine?
La fel şi despre al doilea caz. Eram în sesiune în primul an de facultate când am împlinit 19 ani. Îmi făceam griji despre analiza matematică şi mă jucam Mafia pe calculator sau ceva aşa. Omul ăla, la 19 ani, era soldat în Afganistan, unde a şi murit. Nici nu mă interesează diversele teorii despre americani şi cum invadează ei ţări străine ca să le fure petrolul şi să le bage Coca-Cola pe gât. Avea 19 ani şi a murit într-un război.
Acum câteva săptămâni spuneam că au început să mă enerveze cei care la cea mai mică zăpadă căzută afară se plâng ca nu le curăţă primărie drumurile, de parcă ar fi sfârşitul lumii că se circulă mai greu 2 zile. O chestie totuşi minoră despre care ne plângem prea mult. Astăzi am din nou acelaşi sentiment, că trăim totuşi într-o lume mult mai bună decât credem, aici în România. Da, mai cade zăpadă, mai e câte o grevă RATB, litoralul e la pământ, Boc e ridicol, Valea Prahovei e aglomerată de maşini şi mai sunt şi gropi nou-apărute. Putea să ne fie mai bine. Dar cum nu poţi controla unde te naşti… frate! putea fi şi mult mai rău.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
7 comentarii
03/04/2010 la 11:33 AM
Toate aceste ştiri cu atentate fac să mi se ridice părul în cap şi cred că în fiecare din noi răscoleşte ceva o asemenea poveste. Şi nu pentru că la noi nu se întîmplă în fiecare zi aşa ceva ci pentru că noi am fost educaţi să nu facem rău aproapelui. Într-o discuţie cu un amic îi povesteam părerea mea despre lumea nebună în care trăim şi cît de departe se poate ajunge cu nebunia. El a ascultat cuminte şi la sfîrşit mi-a pus cîteva întrebări: “ce mai are de pierdut un om căruia ia fost omorît copilul, violată fata şi soţia apoi omorîte în faţa lui? Ce are de pierdut şi ce are de învăţat un copil care-şi vede părinţii schingiuiţi şi ucişi în prezenţa lui?”
Vorbim şi judecăm aici oameni care trăiesc într-o lume a dracului de violentă, chiar poporul lui Isus este un popor de o violenţă exacerbată. Nu degeaba a impresionat filmul lui Mel Gibson, este foarte aproape de adevărul istoric chiar dacă nu vrem să acceptăm decît varianta Zeffirelli care este mai pe gustul nostru, o dulcegărie cu ochi albaştri şi “profunzi”. Am încercat să mă pun în pielea celor care se îmbracă în dinamită şi se plimbă cu metroul, şi nu am reuşit. Într-o zi s-a născut copilul meu, am fost minţit cum că ar avea nu ştiu ce boală doar ca să mai scotă medicii o şpagă de la mine, am fost şantajat sentimental ca să cumpăr vaccinul cel mai scump că cică ăla ar fi cel mai bun, înţelegi unde vreau să ajung? Uite-aşa am învăţat să înţeleg orice şi să mă pot pune în pielea oricui.
Iar mai rău decît ceea ce face omul cu mîna lui nu poate fi nimic, sîntem nişte lighioane scăpate din muşuroi…
Meneopol(Citează)
03/04/2010 la 12:15 PM
aici nu pot decat sa-mi amintesc inca odata de una din frazele foarte tari din “quills” :
The whole world over, we eat, we shit, we fuck, we kill and we die.
laurik(Citează)
03/04/2010 la 12:54 PM
De fapt, sunt convins ca celor tineri le e mai usor sa faca treburi din astea. Sunt mai usor de convins. Exista o tendinta de razvratire mai mare in ei decat in adulti.
nashu_mare(Citează)
03/04/2010 la 7:30 PM
Corect. La 17 ani eram dispus sa “mor” cu cativa de gat la un meci de fotbal pentru ca aveam opinii diferite referitor la cinte trebuie sa castige. La 19 ani eram mai predispus la un destin gen Romeo si Julieta pentru orice pitziponanca cazuta cu tronc.
Acum nu.
NeaFane(Citează)
03/04/2010 la 8:20 PM
@Meneopol: mai are de pierdut si propria viata. Ti-au murit parintii, ti-au murit copiii… oare ei ar vrea sa mori si tu astfel? Poti totusi scapa. Fata aia de 17 ani putea sa se duca la politie si sa spuna “am o bomba in rucsac, dar nu vreau sa o detonez”. Poate o impuscau chiar aia, dar poate scapa.
Nu stiu cat de usor sunt de convins tinerii. Multi zic ca da, ar face una si alta. Pusi chiar in actiune, cati ar apasa butonul?
Cat despre soldatul mort la razboi, avea voie legal sa fie acolo. Avea peste 18 ani. N-avea voie sa bea alcool, dar avea voie la razboi. De ce statul american, care are totusi armata de voluntari, are suficiente trupe si tehnica militara, ii lasa sa se inroleze de la 18 ani? Nu puteau sa bage varsta minima 25 de ani pentru a pleca intr-un teatru de razboi?
nwradu(Citează)
04/04/2010 la 10:25 AM
@nwradu Lupta contra terorismului nu are varsta=))
laurik(Citează)
04/04/2010 la 11:36 AM
Radu, tinerii aia se inroleaza la 18 ani pentru ca nu au niciun viitor. Traiesc in orasele de provincie (unele mai mici ca niste sate), parintii nu au posibilitati financiare sa le asigure traiul intr-un oras mai mare, daramite studiile. Multi dintre ei daca fac un colegiu mare lucru… Inrolarea in armata e una din putinele alternative de a-si castiga traiul cinstit. E un fel de joc de noroc: daca supravietuiesc se intorc cu niste bani frumosi (soldatii americani au salarii foarte mari) pe care ii pot folosi dupa aceea (daca ii duce capul) sa-si construiasca o viata; de asemenea beneficiaza de reduceri la diverse servicii precum invatamantul superior; daca nu supravietuiesc, familia lor primeste niste bani de la armata SUA si poate fratii si surorile lor au o sansa sa schimbe ceva la viata lor. Asa i-as incadra pe 80% din tinerii plecati in teatrele de operatiuni. Ceilalti 20% sunt generatia Counter-Strike care nu poate face diferenta dintre joc si realitate… ce daca mor, ca ma respawnez in 20 de sec sau la finalul rundei.
Arthur(Citează)