►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Ia să încerc şi eu noua unealtă de ales memoria bună pentru aparate, pusă la punct de eMag şi Kingston şi disponibilă aici. În lipsa de inspiraţie, am încercat să bag aparatul foto Canon S5 IS şi să văd ce memorie îmi propune.
O primă impresie este că se mai putea umbla la traducere, care pare făcută de cineva care n-a ştiut în ce context va apărea fiecare cuvânt. Acest lucru e scuzabil, dar când ai sute de termeni, nu 20-30 ca în acest configurator. De exemplu mi se cere “tipul sistemului”, dar mai potrivit era “tipul echipamentului”, pentru că aparate foto, mp3-playere sau telefoane nu prea pot fi considerate sisteme.
Aleg Canon la producător, “Digital Cameras / Camcorders” (cum ziceam, hai cu traducerea…) la “tipul sistemului”, introduc “S5 IS” la model (cu S5IS nu merge) şi îmi găseşte aparatul, fiindu-mi arătate carduri de memorie SDHC de 2, 4, 8 şi 16 GB. Totuşi, nu mi se arată preţul, ca să văd cam ce capacitate îmi permit la bugetul meu. În plus, toate cardurile sugerate sunt “class 4”, deci la 8 GB există în oferta Kingston şi un mai rapid “class 6” (adică 6 MB/s în loc de 4 MB/s), care nu îmi este sugerat de acest configurator. Bizară alegere, să nu propui clienţilor şi soluţii mai scumpe şi performante.
Apoi, dincolo de această listă, îmi sunt arătate nişte detalii în română şi engleză, inclusiv din cele inutile sau neaplicabile unui aparat foto, gen CPU & Chipset sau schema sloturilor de memorie. Overkill.
Căutare nouă: laptop Acer. Cu greu îmi aduc aminte ce model am… bag EX5220 şi nu-mi găseşte nimic. “EX 5220” însă mă duce la varianta corectă, îmi arată şi ce memorie pot cumpăra de 512 MB şi 1 GB. Dar din nou, de ce nu şi de 2 GB? Există, e făcută de Kingston, e vândută de eMag, dar nu-mi este sugerată chiar de configuratorul făcut de ei.
Concluzie: mai e de lucru. Şi între coduri de modele, traduceri parţiale şi cuvinte grele, configuratorul aşa cum este făcut acum nu poate fi utilizat decât de unii care se pricep cât de cât la ce echipament au. Iar aceşti oameni ştiu deja ce memorie conţine şi o pot alege şi fără această unealtă. Persoane atehnice, precum tatăl meu, şi-ar cam prinde mâinile în el şi mă vor suna tot pe mine să le aleg memoria.
Nu era mai simplu că sub fiecare produs ce conţine memorie să fie recomandată una de la Kingston, aşa cum la imprimante îţi sunt recomandate tonere compatibile?
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
4 comentarii
24/03/2010 la 1:03 PM
Sunt de acord cu observatia ta legata de limitarea ciudata de la upgrade-ul la notebook, bine punctata. La card-uri foto SD, stiu ca cel putin la cele noi, de Class 10, exista incompatibilitate (momentan – se va rezolva cu un upgrade de firmware) tocmai cu …aparatele Canon, nu stiu daca exista sau nu o incompatibilitate cu card-urile Class 6…am verificat cu un DSLR Nikon DX40x, si acolo da rezultat tot Class 4…deci, da, e ciudat.
In legatura cu ultima observatia, nu mai e asa: tool-ul e orientat catre cei care vor sa faca un upgrade de memorie si nu stiu de ce memorie au nevoie.
Sa presupunem ca ai pune memoriile sub fiecare produs – daca notebook-ul e mai vechi, sau pur si simplu nu e in oferta etailer-ului, in cazul de fata emag: atunci cum afli care memorie era/este cea potrivita?
Ce vrea sa spun, in concluzie: este un tool de upgrade (cu mici bug-uri, limitari evidente) – nu se adreseaza doar produselor noi – as adauga chiar ca e mai potrivit dispozitivelor mai vechi :)
ferike(Citează)
24/03/2010 la 3:19 PM
Salut Radu,
Multumim pentru review si pentru critica constructiva. Este o prima varianta a configuratorului, vom lucra la imbunatatirea lui si a traducerii. Este defapt o integrare cu sistemul lor si am avut o serie de limitari.
In privinta memoriilor propuse, baza de date nu este a noastra si nu o putem controla. Tot ce vom face este sa dam feedbackul mai departe si sa discutam cu reprezentantii Kingston despre exceptii. Interesul comun este ca propunerile sa fie cat mai bune, deci mi-e clar ca vom avansa repede.
Radu Apostolescu(Citează)
24/03/2010 la 7:26 PM
@Radu: n-ai pentru ce. Totusi, avand in vedere ca unealta nu e ceva crucial, cred ca se mai putea lasa vreo 2 zile la “polish” pentru a o face mai buna. Chiar nu cred ca e mai mult de 16 om-ore de munca la ce trebuie modificat.
@ferike: stiu ca multi nu stiu de ce memorie au nevoie, problema e ca aceiasi oameni (sau majoritatea dintre ei) nu stiu sigur nici ce model au, ca sa-l gaseasca in lista. E totusi vorba de bani. Cred ca multi, chiar daca nimeresc modelul si li se sugereaza niste memorii, vor prefera oricum sa intrebe pe unul mai priceput daca au ales bine, inainte de a lansa comanda.
Ai dreptate la faza cu produse vechi sau care nu sunt in oferta, nu m-am gandit la acel aspect.
nwradu(Citează)
24/03/2010 la 7:47 PM
Interesant cum ai calculat termenele de finalizare :). So, nu e vorba de polish, este forma cea mai buna pe care am putut s-o dam configuratorului, tinand cont de limitarile platformei providerului. Ramane doar sa evaluam rezultatele si sa facem un upgrade intr-un viitor apropiat impreuna cu ei.
Radu Apostolescu(Citează)