un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Statul face o greseala cu avioanele F-16

25 Mar 2010  ·

GÂNDURI  ·

12 comentarii

Se face o greşeală imensă luând acele avioane F-16 second-hand de la americani, în loc să luăm unele noi de la europeni. Un articol de pe Realitatea spune că 24 de avioane Saab Grippen noi, cu toate costurile de operare şi întreţinere incluse, ar fi mai ieftine decât aceste F-16 vechi de 20 de ani. Nu ştiu toate costurile care se iau în calcul, dar un lucru e clar: ca nou-veniţi în UE este de datoria noastră să sprijinim Europa aşa cum putem. Cumpărând avioane noi, am fi dat de muncă unor alte ţări europene şi am fi contribuit şi noi cu ceva la creşterea economică a continentului. Luând ceva second-hand nu facem nimic bun.

Parlamentarii şi miniştrii stau toţi tăcuţi şi merg pe burtă, chiar şi cei din opoziţie. Aud că nu doar Grippen, ci şi Eurofighter ar fi mai ieftin (şi mai bun) decât vechile F-16, dar cei de la putere sunt decişi să le ia de la americani şi vor să o facă fără licitaţie. Poate or fi alte interese la mijloc legate de americani şi NATO, pe care noi nu le ştim, dar tot nu e corect ce se întâmplă. E vorba de miliarde de euro şi nu face nimeni scandal, în schimb când Ridzi a dat 75.000 de euro pe o scenă de spectacol parcă se rupsese cerul în două şi se indignase toată lumea de parcă ar fi fost apogeul corupţiei în România.

O ştire pe la televizor zicea că F-16-le a fost făcut faimos de Tom Cruise în filmul Top Gun. La cât de vechi sunt astea de le luăm, e posibil să fie chiar avioanele din film.

asus s5507

    12 comentarii

  1. Oare F 35 cat costa?
    Saab Gripen – superioritatea operaţională a avioanelor Gripen faţă de F16, investiţiile Gripen în industria românească şi crearea de mii de locuri de muncă, finanţare garantată la dobânzi avantajoase şi posibilitatea plăţii eşalonate în funcţie de creşterea sau descreşterea PIB, cost operaţional al Gripen la aproape jumătate faţă de F16, necesitatea reamenajării bazelor aeriene în cazul F16 (pentru Gripen se pot utiliza bazele MIG 21), costurile mari ale trecerii la F35 şi chiar şi considerente de ordin geostrategic: Gripen este produs jumătate în SUA, jumătate în Europa, deci “s-ar împăca şi capra şi varza” dacă România ar alege aceste avioane.
    Eurofighter – pentru o sumă similară celei pe care România intenţionează să o cheltuiască pe 24 de avioane F-16 uzate, Eurofighter ar fi putut oferi un pachet financiar cuprinzător şi nu doar ar fi furnizat Forţelor Aeriene Române un aparat de zbor mult mai eficient şi mult mai performant decât F-16, dar ar fi oferit şi un offset substanţial industriei române, asigurând astfel locuri de muncă pe termen lung pentru sute de tehnicieni şi specialişti, şi oferind în acelaşi timp industriei locale posibilitatea de a-şi extinde expertiza tehnologică”
    Radu, F16 a aparut in 1988, in 1991 a fost principala platforma de lupta aeriana in Irak si are un singur om in echipaj. In Top Gun, film finantat de Pentagon (parca), Tom Cruise pilota un F 14 cu 2 oameni in echpaj – Pilot and Radar Intercept Officer.

      (Citează)

  2. Astia la televizor bat campii ca de obicei. In Top Gun erau F-14.
    Adevarul e ca nici eu nu stiam, dar am tras un ochi pe imdb si wikipedia.

      (Citează)

  3. Măi boierule, românia are datorii la americani nu la europa, tocmai de-asta şi sîntem priviţi ca nişte ţigani de toţi vecinii noştri (unii chiar mai ţigani ca noi). Nu vreau să-ţi amintesc de Bechtel, o afacere de secces a politicului românesc. Ce mă deprimă cel mai tare este atitudinea noastră, a celor plătitori, încă nu am învăţat să ieşim în stradă. Şi nu ca profesorii, cu gargară de doi lei, ci cu hotărîre şi violenţă.

      (Citează)

  4. @Whizz: http://en.wikipedia.org/wiki/F-16_Fighting_Falcon cica 74.
    Mirosea de la inceput ca o sa se faca o smecherie si o sa ne alegem cu rablele alea de F16. Eurofighter e muuult mai scump, dar Grippen erau tocmai potrivite, niste multirol foarte reusite, cel putin asa rezulta din ce am citit eu. Si suedezii aveau si un program offset foarte avantajos (110% sau asa ceva) si mai plauzibil decat al americanilor. Chiar asa, cat s-a realizat din offset-ul BAE, aia cu fregatele?

      (Citează)

  5. F-16 e din anii 1970, cand computerele erau cat casa.

    Gripenul suedezilor a zburat prima data in 1988. Gripen C/D, oferit Romaniei a zburat prima data in 2003. Eurofighter tot cam pe acolo e ca generatie – cu Gripen.

    Treaba cu F-35 e o gluma, cand noi murim de foame de unde o sa avem bani sa platim un avion de genul asta? Si de ce stealth – capacitatea asta e pentru atacat tinte terestre in teritoriu inamic protejat anti-aerian- avem pe cineva de bombardat – pe moldoveni, poate?

      (Citează)

    • Nici eu nu cred ca vom avea vreodata bani de F-35, costurile de intretinere, operare si training probabil ca sunt imense si nejustificate pentru o tara ca Romania. Nici nu cred ca ni le-ar vinde americanii, decat dupa multi ani.

        (Citează)

  6. pai de ce sa nu le vanda, au versiune de export pe care o dau si Turciei de altfel.

    ideea e ca e un avion extrem de scump de cumparat si operat, iar Danemarca, o tara mult mai bogata decat Romania tocmai a iesit din programul F-35 (JSF) datorita faptului ca nu si-l mai pot permite.

    sigur ca noi in 2020 vom fi mult mai bogati decat danezii si nu ne vom uita la bani…

    insa mai bine poate reusim sa canalizam restul de 50% din Romania, sa tragem si vreo autostrada si macar sa construim un spital la standarde normale.

      (Citează)

    • Turcia e aliat necesar in zona Irak-Iran si probabil au si securitatea necesara utilizarii acestor avioane. De la noi nu m-ar mira sa dispara vreunul.

      Din cate stiu despre JSF, aparatul e cu VTOL, nici nu stiu de ce ne-ar trebui noua asa ceva. Noi fiind intr-o zona mai de tranzitie, erau bune niste interceptoare si atat, nu avioane multi-rol.

        (Citează)

  7. muedezu suedezu

    30/03/2010 la 9:55 PM

    The Block 25 was the first C/D block. It added all-weather capability with beyond-visual-range (BVR) AIM-7 and AIM-120 air-air missiles.[128] Block 25 introduced a substantial improvement in cockpit avionics, and improved AN/APG-68 radar. Block 25s were first delivered with the Pratt & Whitney F100-PW-200 engine and later upgraded to the Pratt & Whitney F100-PW-220E. A total of 209 Block 25 aircraft were delivered.[129] A total of 1,261 F-16Cs and 205 F-16Ds were delivered to the USAF.[130] ….deci second hand sau nu, cu motoare noi F 16 C/D Block 25+ e un avion extrem de potrivit Romaniei..cand aud aberatiile astea cu offsetu ma pufneste rasu..ce sa spun, ce faceau Mue-dezii ,ne umpleau de fabrici Volvo-Geely?..Pai americanii au deja ofsetu aici..fabrica aia Ford de la Craiova ce e?…F 16 a fost ales de pilotii nostri de vanatoare, nu de Basexu sau Oprea, alegerea e logica, trecerea dupa Lancer pe F-16 e simpla …Mue-dezii ne vindeau Gripenuri din stocul lor, au deja in plan sa scape de vreo 70 de bucati

      (Citează)

  8. Bă trăi-v-ar familiile, nu știam că sunt atâția ecsperți în avioane cu jet. Și pe la televizor e plin de din ăștia. Terminati cu prostiile și hai să ne dăm cu părerea despre chestii care totuși am putea să le atingem în viața asta gen țâțele lui Crudu & shit.
    Singurul lucru care contează e destinatia banilor. Mălai. Dinero. La asta se reduce tot. Și nici măcar suma nu contează. Noi pulimea o să plătim fix cât e nevoie ‘ca să fie bine’.

      (Citează)

  9. Nici nu puteam sa o zic mai bine decat nea_caisa. Prefer sa luam avioane de la unii care au o manie cu industria de aparare.

    @radu: suntem intr-o zona de tranzitie azi. Peste cativa ani, in functie de evolutia din Ucraina (uita-te si tu cine a iesit presedinte la ei), nu mai e atat de sigur unde ne vom gasi. Pana una alta, noi am cumparat infrastructura de la americani, nu avioane. Pe temen lung ne leaga de ei, ceea ce nu mi se pare o chestie nasoala. Cu aialalti suntem legati volens-nolens prin geografie.

    Later edit: “am cumpara infrastructura” de la americani, ca decizia finala apartine Parlamentului.

      (Citează)

    • Macar sa platim pe ceva mai bun, nu sa luam mereu teapa.

      Aia cu “F-16 a fost ales de pilotii nostri de vanatoare” e tare rau, cred ca nici macar 1% din decizie nu a fost a pilotilor. Lucrurile astea se decid strategic in functie de planurile tarii, nu de catre piloti. La piloti probabil ca le poti da si avionul fratilor Wright si ar fi mai fericiti decat cu Lancer-urile actuale.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus