un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Boala calculatului manual

4 Mar 2010  ·

GÂNDURI  ·

Spune-ți părerea

Am fost astăzi într-un institut de-al statului român ca să ridic ceva şi s-a întocmit, cu această ocazie, şi o factură. Care factură se generează dintr-un soft frumos şi aparent modern, cu sigla Oracle scrisă mare de tot în dreapta sus.

Atâta doar că românul suferă de boala calculelor manuale. Aşa că persoana care mi-a făcut factura a introdus suma de plată în soft, a introdus şi cantitatea şi a aflat totalul. Dar nu e suficient. A luat un calculator normal, din acela de birou, şi mi-a convertit din euro în lei preţul unui produs, comparând cu valoarea de pe ecran, apoi a înmulţit cu cantitatea şi a comparat cu valoarea totală de pe ecran, apoi a adăugat şi TVA-ul şi a comparat cu ce e pe ecran. Dădea la fel.

Nesatisfăcător, se pare. Cum adică, să dea la fel? Mi-a refăcut calculul prin altă metodă. Acum a înmulţit valoarea în euro cu cantitatea, a băgat şi TVA-ul şi abia la sfârşit de tot a transformat în lei. Tot aşa dădea. A printat factura, mi-a adus-o şi mi-a calculat încă o dată, în faţa mea, suma finală, cu ajutorul calculatorului mic.

Eu nu zisesem nimic. Nu cerusem explicaţii, nu doream să verific suma, nimic. Vroiam doar să semnez de primire şi să plec. Şi de ce până mea mai ai ditamai softul făcut de Oracle, cu server, bază de date, verificări şi tot ce-i trebuie, dacă de fiecare dată faci manual de trei ori calculul fiecărei facturi? După ce ai scos mii de facturi, tot nu ai încredere că softul face bine un calcul simplu de genul A x B = C, C + 19% = suma de plată?

asus s5507

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus