un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Azi m-am simtit electronist

27 Mar 2010  ·

GÂNDURI  ·

2 comentarii

De ceva vreme îmi mergea tot mai prost telecomanda de la închiderea centralizată a maşinii. M-am gândit că s-a dus bateria, deşi o schimbasem acum câteva luni. “Să vezi că aia de-am pus-o era prea veche“, mi-am zis. Aşa că am dat buzna în Bricostore (ştiu, e aiurea să mergi acolo pentru o baterie CR2032, dar eram chiar în faţa magazinului când mi-a venit ideea) şi am cumpărat una nouă, Varta.

Am demontat telecomanda, am schimbat cu atenţie bateria şi, când să închid la loc, ochiul de electronist mi-a intrat în funcţiune. S-a aprins roşu şi a început să scaneze, ca la Terminator. “Cum funcţionează telecomanda asta?” Praf nu era, circuitele erau curate, modulul Siemens era la locul lui. “Dar curent pe unde vine? Minusul de la baterie e pe aici… dar plusul? Unde e plusul?” N-avea contact cu plusul bateriei. Nici nu ştiu cum a mers până atunci, probabil lamela de metal atingea un pic lateralul bateriei şi închidea circuitul pe acolo, dar trebuia să apăs de 5 ori pe buton ca să descuie şi încuie maşina. Cu briceagul din dotare am scos lamela, am deformat-o, am făcut-o să atingă pe altă parte, am pus-o pe baterie cu un pic de tensiune mecanică în ea, ca să facă un contact ferm, şi asta a fost tot. Merge brici acum.

5 ani grei de facultate au meritat pentru acest moment. Mi-am reparat singur telecomanda de la maşină. Mă simt împlinit în viață. The world is mine!

asus s5507

    2 comentarii

  1. he, he, te înțeleg perfect! dar încă n’ai ajuns la totala împlinire:
    dacă in anul II îmi construiam singur computeru’ (celebrele cobra; ca o paranteză, cred că’n căminul de la leu pe vemea aia se făceau mai multe computere decât la brașov), în anul IV reușeam doar să fac comutarea intrărilor într’o stație audio cu ajutorul unui multiplexor, iar acum (la mulți ani de la absolvire) când mi s’a stricat telecomanda de la sistemul audio al calculatorului mă gândesc să schimb tot sistemul, deși e evident că are un tranzistor ars (știu asta pentru că toată telecomanda are doar 1 tranzistor)

      (Citează)

  2. vezi că tot la telecomandă ai ajuns ?

    cînd erai student în ultimul an făceai mişto de facultate pe blog, că se învaţă doar despre “telecomanda de la teleportor”. Dar tu ai ajuns şi mai jos, căci ce ţi-e maşina şi ce ţi-e teleportorul :-)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus