►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
În general oamenii ştiu că salariul brut e cel din acte, dar din acesta se plătesc şi la stat nişte taxe şi impozite şi ce îţi rămâne ţie în mână este salariul net. Adevărat. Puţini ştiu însă că pe lângă aceşti bani daţi la stat din salariul brut al angajatului, o firmă plăteşte şi alte taxe pentru fiecare salariat al său şi e vorba de sume destul de mari.
Cui îi pasă, din moment ce le plăteşte firmă? “Să dea patronul, dă-l în mă-sa că are de unde!” Păi nouă ne pasă, ca angajaţi. Pentru că firma dă niște bani la stat în loc să ni dea nouă. Să luăm un caz concret:
Primeşti în mână (“salariu net”) 3.000 de lei. Ăsta e salariul tău. Salariul “brut”, cel din contractul de muncă, este atunci de 4.276 lei, cu 37,8% mai mare. Diferenţa de 1.276 lei se numeşte contribuţia angajatului (CAS 10.5%, sănătate 5.5%, șomaj 0.5% și impozit pe venit 16%, dar calculate din brut). Pe lângă aceşti bani reținuți din salariul brut, firma mai dă în plus nişte bani, tot la stat, ca taxă pentru că te are de salariat. Contribuţia firmei este de 39,7% din net (28,9% din brut) şi se referă în principal tot la ACELEAȘI lucruri (CAS 20.8%, sănătate 5.2% si altele de 2.25%, din brut). Prin urmare, de pe urma muncii voastre 1.338 lei se duc la pensii și 457 lei la sănătate.
Cum funcţionează deci sistemul?
Firma scoate din cont 5.504 lei. Din aceştia plăteşte 1228 lei la stat, “contribuţia angajatorului”. 5.504-1.228=4.276 lei, care e salariul tău brut, banii tăi din contract. Din aceşti bani, firma plăteşte în numele tău (“contribuţia angajatorului”) alţi 1.276 lei la stat, iar ţie în mână îţi rămân cei 3.000 de lei.
De ce e tragic?
Pentru că firma scoate din cont 5.504 lei, bani dispuşi să-i cheltuiască pentru munca ta. Dar nu îţi dă ţie decât 3.000 de lei, restul de 2.500 de lei (aproape încă un salariu “în mâna”) îi ia statul. Pe munca ta! N-ar fi plăcut să îţi dea ţie toţi cei 5.504 lei lunar? Sau măcar să-ţi dea tot brutul în mână, nu să plătească ei pentru tine acele dări la stat. Poate nu ai chef să le plăteşti. Poate nu vrei să le plăteşti luna aceasta, dar dai dublu luna viitoare. Eu aş vrea tot brutul în mână şi văd eu ce fac cu el şi dacă îmi plătesc la stat sau nu toate taxele.
Pe ce se duc banii?
Nu pe ce ar trebui. Sau cel puțin noi nu vedem aproape nimic de pe urma lor. Observaţi că termeni precum “sociale”, “sănătate” şi “şomaj” apar de mai multe ori, pentru că se plătesc de ambele părţi şi lumea de obicei nu sesizează acest lucru, taxele fiind ascunse sub denumiri gen CAS, CASS, FNUASS şi alte acronime criptice.
Prin urmare, ca să-ţi dea ţie în mână 3.000 de lei, firma cheltuie 5.504 lei. Dacă sunt mai mulţi angajaţi şi împreună au fondul de salarii un miliard, atunci pentru a plăti 100.000 de lei firma cheltuieşte de fapt uimitoarea sumă de 177.500 de lei, dar acei 77.500 în plus se duc la stat și acolo dispar ca într-o gaură neagră.
Cum e în alte țări?
Am găsit un articol care vorbește despre impozitele din Franța și Germania, exemplificat pe un salariu de 50.000 de euro. Să facem calculul comparativ:
Costuri |
Franța |
Germania |
România |
Salariu brut |
50.000 euro |
50.000 euro |
50.000 euro |
Contribuție angajat |
10.595 euro (21,2%) |
10.200 euro (20,4%) |
8.250 euro |
Impozit pe salariu |
5.784 euro |
13.201 euro |
6.680 euro |
Contribuție angajator |
18.500 euro (37%) |
9500 euro (19,45%) |
14.375 euro |
Salariu în mână |
33.621 euro |
26.590 euro |
35.070 euro |
Cost total pentru firmă |
68.500 euro |
59.850 euro |
64.375 euro |
De observat că Franța ia mulți bani de la firmă și puțini de la angajat, iar Germania procedează exact invers. Iar diferența de salariu net între Franța și Germania e tragică pentru nemți și un motiv pentru care am admirat mereu orientarea “spre popor” a celor ce conduc Franța. Iar statul român ia aproape la fel de mulți bani de pe urma unui angajat ca și aceste două țări, dar surpriză! nu trăim la fel de bine nici ca francezii, nici ca nemții. Unde se duc banii noștri și de ce nu trăim ca în Franța și ca în Germania?
Concluzii
Calculele salariale sunt făcute pe calculatorsalariu.ro.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
16 comentarii
22/12/2009 la 4:55 AM
singura chestie ciudata e ca francezii sunt renumiti pt impozitele mari (stiu f bine, le platesc). in al doilea rand in franta calculul e f simplu A firma va plati in diverse taxe o suma aproape indentica cu cea platita tie B tu vei plati impozitul din banii tai, nu se preleva atunci cand esti platit, ci primesti o fisa in fiecare an cu cat trebuie sa dai, fiecare ca ai 1/2/x job-uri
stefan(Citează)
22/12/2009 la 9:12 AM
“să tot fii stat” – sună funny. În realitate statul sînt eu, statul eşti tu, statul sîntem cu toţii. Că se fură, asta e partea 2. Oricum dacă se acceptă faptul că se fură, s-ar fura şi dacă impozitele ar fi jumate din cît sînt acuma.
alias(Citează)
22/12/2009 la 10:07 AM
suntem o tara de asistati social. sunt 4 milioane de fraieri care platesc taxe, si tin in spate 18 milioane de destepti. Si acum vin baietii destepti sa faca un proiect de lege care zice ca primesc tichete de 600 de lei pentru un an ca sa ma duc la doctor si sa consum din ele, in conditiile in care statul incaseaza din munca mea 600 de lei pe luna doar la sanatate. Avem copii, ok, nimic de comentat. Dar avem pensionari la 50 de ani, care la varsta aia pot munci. Avem someri care n-au loc de munca, si declara venituri 0. Asa ca au asistenta medicala gratuita, ajutor de incalzire etc etc. Unii “someri” din astia au 2 masini la poarta, altii au palate cu turnulete… Eu pe astia care declara cativa ani la rand venit 0 i-as lua la intrebari rapid, ca logica mea zice asa: ori fura, ori nu munceste la negru. Ambele sunt infractiuni…
Apollo(Citează)
22/12/2009 la 10:56 AM
Statul roman nu ia la fel de multi bani ca in Franta sau Germania, pentru simplul motiv ca salariile sunt nitel diferite.
Da, Franta are cel mai scump sistem de asigurari de sanatate din Europa, dar deja este mult impovarat de costurile uriase si se discuta de ani de zile de o reforma, in sensul restrangerii sistemului.
Cat despre Germania, da, se plateste mai mult, dar parca se cam si vede, de exemplu in infrastructura.
ipo(Citează)
22/12/2009 la 11:45 AM
Ce e trist cu oamenii care lucreaza la negru, e ca se vor trezi la 50 de ani ca :
a) n-au vechime
b) pensie din parti pentru ca n-au contribuit
Si cum multa lume lucreaza la negru sau gri (salariul minim trecut pe cartea de munca, restul la plic) sunt foarte curios ce se va intampla peste 20-30 ani cu noi.
Mihai(Citează)
22/12/2009 la 2:06 PM
@Mihai: ăia vor fi o categorie aparte, cei defavorizați social, pentru că nu vor avea pensie și îngrijire medicală. Dar pentru că și votul lor contează, statul o să decidă că vor fi susținuți și ajutați, că deh, sunt și ei poporul, deci vor primi o pensie și ei. :)
Programare Sociala(Citează)
22/12/2009 la 5:42 PM
CAS CASS CFS comision ITM si alte cateva “mici” tampenii se adauga si formeaza un procent important pe care firma trebuie sa il plateasca. Dar toti acesti bani care se duc la bugetul de stat iau cai care mai de care mai inutile.. de aia cand te duci la spital te apuca inima cand vezi cate le lipsesc.
simi(Citează)
22/12/2009 la 8:00 PM
Nu stiu daca postul meu era despre faptul ca salariatii tin in spinare pensionarii, ci mai degraba despre cat de mare sunt taxele platite la stat: aproape 80% suplimentar peste ce iei in mana se duce la stat. In acest conditii, nu ma mir ca o gramada lucreaza la negru si ma intreb ce naiba face statul cu acesti bani. De ce nu vine cineva sa spuna pe ce i-a cheltuit, si mai in detaliu asa.
O problema e faptul ca o anumita taxa este impartita in multe parti si ascunsa sub diverse nume, ceea ce e marlanesc.
M-am mirat ca din calcule a iesit mai buna situatia la noi decat la francezi si nemti. Dar de fapt a iesit aproape ca la ei la bani in mana, insa e clar ca tarile lor stiu sa utilizeze toti banii luati ca impozite, altfel nu s-ar explica diferenta imensa dintre noi si ei.
nwradu(Citează)
24/12/2009 la 2:01 PM
La 2, toate bune si frumoase, dar patronul de unde are cei 1000RON? Daca ii are din salariul lui, poate sa isi scada din acesta 1000 si sa te angajeze pe tine, ca tot acolo iese. Dac ii are din profit, acesta nu este impozabil (impozabil o data ca profitul persoanei juridice, apoi din nou ca dividende pentru persoana fizica)?
Cristi(Citează)
24/12/2009 la 6:06 PM
Bună întrebare. Nu sunt 100% sigur dar cred că dividendele se impozitează o singură data la beneficiar. Oricum și la dublă impozitare e mai ieftin decât să dai salariu. Dai doar 32% în loc de vreo 80%.
nea_caisa(Citează)
25/12/2009 la 3:07 AM
Mda, e dublă și vine de fapt 29.44% în total.
nea_caisa(Citează)
27/12/2009 la 12:55 PM
DAR cei 378 diferenta dintre 1000 si 1378 sunt contributia TA la sistem, nu a patronului. Patronul jmechreste sistemul de diferenta intre 1800 si 1378, dar diferenta dintre 1378 si 1000 e jmecheria TA. Cine ar accepta sa lucreze pe 1000 net pe alb si tot pe 1000 la negru?! Adica sa nu fi remunerat DELOC pentru :
(1) comiterea unei infractiuni;
(2) lipsa vechimii din cartea de munca;
(3) contributia la pensia proprie;
(4) imposibilitatea de a justifica venitul cu toate ramificatiile, mai ales la credite.
De aceea daca e sa muncesti la negru, ceri tot salariul pe care l-ai fi cerut si inainte (1378RON) doar ca nu iti platesti contributiile la stat, ci pastrezi toti banii. Patronul scapa de cei 400RON de platit de pe urma ta. DAR patronul, ca sa iti dea tie cei 1378RON a facut trebuit sa faca profit 1900RON, din care, dupa impozit, a ramas cu 1378RON.
Cristi(Citează)
27/12/2009 la 12:59 PM
Da, excelent punctat. Cu alte cuvinte, atunci cand vine patronul si iti zice ca decat sa-ti dea 1000 de lei in mana legal, mai bine ti da la negru, si face si firma economie de acei 378 de lei pe care nu-i mai dai TU la stat, e o teapa. Ar trebui sa-i zici “nu, ia da-mi mie toti cei 1378 lei, si firma face economie de diferenta pe care ar trebui sa o dea EA la stat”, ca asa si e situatia. Inca un caz cand necunoasterea taxelor si a structurii lor duc la pierderi pentru cei ce lucreaza la negru.
nwradu(Citează)
29/12/2009 la 11:13 AM
Si dupa ce ti-ai platit impozitele sa nu uitam ca din net-ul pe care il ai in mana, 19% (aproximativ) se duce tot la stat sub forma de tva.
radug(Citează)