►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
N97 Mini nu trebuie subestimat, deşi după denumire te-ai aştepta să fie o variantă mai puţin performantă a lui Nokia N97. Ar fi o greşeală, sub capotă se ascund aceleaşi performante ca ale fratelui mai mare, dar într-o carcasă mai mică şi cu o tastatură optimizată, ceea ce, în opinia mea, îl face un telefon mai bun. Da, dacă aş avea de ales, aş prefera un N97 Mini în locul variantei originale.
Tot ce am zis în vară în review-ul lui Nokia N97 rămâne 99% valabil şi pentru Mini. Symbianul, software-ul inclus, posibilităţile de conectare la Internet, problema cu conturile de email, totul este la fel. Majoritatea diferenţelor sunt la aspectul fizic, aşa că hai să vorbim despre ele.
Mini este mai mic decât N97 pe toate cele 3 dimensiuni, nu cu mult, câţiva milimetri aici, câţiva acolo, 2 milimetri în grosime, dar suficient încât să conteze. Greutatea a scăzut de la 150 la 138 de grame, nu ceva impresionant, dar telefonul este uşor şi nu se simte ca o povară în buzunar. Carcasa mi s-a părut un pic mai rotunjită, lucru pe care îl consider de bun augur. E din plastic, dar unul destul de gros şi rezistent la tratamentul cotidian, iar capacul bateriei este acum metalic. Ţin minte că N97 avea şi un capac culisant ce proteja lentila (Carl-Zeiss pe ambele modele) aparatului foto, dar Mini nu mai dispune de această protecţie.
Tastatura are un nou layout, după cum puteţi observa în imaginile alăturate. D-Pad-ul de pe N97 a fost eliminat şi înlocuit pe Mini cu clasicele taste săgeţi, ca la o tastatură de calculator. Nu am dus lipsa D-Pad-ului pentru că oricum nu îl puteam apăsa bine şi precis cu mâna stângă. Prefer oricând soluţia săgeţilor de pe Mini. În plus, Mini are tastele mai spaţiate şi foarte bine reliefate, este o tastatură cu adevărat excelentă şi de cum am scris primele cuvinte pe ea m-am gândit că următorul meu telefon trebuie să aibă şi tastatura reală QWERTY de această formă. Am câştigat foarte mult timp tastând din butoane reale (şi iluminate, să nu uităm) şi nu apăsând ecranul, deşi sunt destul de îndemânatic la tastaturi virtuale.
Carcasă mai mică, tastatură mai mică, rezultă şi ecran mai mic. Display-ul a scăzut de la 3,5 inci la 3,2 inci, dar rezoluţia sa a rămas aceeaşi, 640×360 de pixeli cu 16 milioane de culori. Nu e deranjant. La Hero am o problemă cu display-ul de 3,2 inci atunci când vreau să scriu rapid din tastatura de pe ecran, pentru că butoanele sunt cam mici, dar Mini are butoane reale ataşate și deci e ok. Ecranul este rezistiv şi deci se apasă mai tare şi răspunde mai greu atunci când tragi cu degetul pe el. Înainte mi se părea normal, dar toţi cei care s-au jucat cu HTC Magic, Hero sau cu iPhone vor vedea o diferenţă ca de la cer la pământ între ecranele lor capacitive şi cel rezistiv de pe Mini.
Proporţional a scăzut şi capacitatea bateriei, de la 1500 la 1200 mAh. N-am putut testa comparativ, dar din cifrele declarate de producător se pare că bateria ține cu vreo 15-20% mai puţin decât la N97, cu alte cuvinte capacitatea bateriei s-a diminuat mai mult decât a scăzut consumul prin micşorarea ecranului.
Alte modificări hardware minore sunt micşorarea memoriei interne de la 32 GB la 8 GB, dar asta e doar memoria integrată, telefonul acceptând şi carduri microSD, şi dispariţia emiţătorului FM. Era cool aşa ca idee, dar nu cred că era foarte utilizat în practică şi puţini îi vor simţi lipsa.
La software nu sunt schimbări. Tot Symbian, adică tot depășit de Android şi Windows Mobile. GPS-ul e la locul său împreună cu Nokia Maps, partea de telefonie e bună, managementul WiFi este excelent implementat, browserul este rapid şi suportă Flash, Twitterul merge bine prin Gravity, camera foto este foarte bună şi mi-aş dori şi eu așa una pe telefonul meu. Citiți review-ul N97, e valabil în continuare.
Rămân necorectate problemele de care m-am lovit la N97, anume gestiunea proastă a conturilor multiple de email. Pur şi simplu nu există o configurare uşoară şi intuitivă a conturilor de email şi nici nu am găsit o variantă bună pentru preluarea automată a poştei electronice din conturile date. De asemenea, widget-urile din ecranul principal şi meniurile de opţiuni disponibile rămân la fel de încâlcite atunci când e vorba de configurarea şi aranjarea lor. Am multă îngăduinţă atunci când e vorba de capitolul configurare, sunt dispus să pierd mai mult timp azi prin meniuri, ştiind că odată ce îmi potrivesc totul aşa cum vreau eu, aşa va rămâne pentru multe luni înainte, dar la un moment dat m-am săturat chiar şi eu şi am lăsat baltă butonarea.
Trăgând însă linie, Mini este mai bun decât N97. E mai compact, dar oferă aceleaşi performante. Nu văd de ce ar prefera cineva cărămidă telefonul mai mare în locul acestuia nou, mai ales că şi preţul este de partea lui Mini cu câteva sute de lei. Chiar cred că Nokia a făcut o greşeală nemicsorand specificaţiile tehnice ale lui Mini în raport cu N97, pentru că acum îşi scot singuri de pe piaţa vârful de gama al telefoanelor. Dar în fine, banii lor, strategia lor. Eu doar atât pot concluziona, că dacă vă gândiţi să luaţi un N97 mai bine vă orientaţi pe N97 Mini. Îl văd ca pe un telefon non-business tocmai bun pentru cei ce caută un aparat distractiv, de pe care să mai intre și pe net și pe Twitter, să primească mailuri pe un cont de Gmail și să mai facă din când în când câte o fotografie. Nu este ceva inovativ, nu rupe gura târgului și nici nu are tehnologie de ultimă oră, dar se descurcă binișor la toate capitolele și chiar excelează la cel al browsingului.
Prețurile ar fi după cum urmează:
Magazin |
N97 Mini negru |
N97 clasic negru |
Vodafone „fara conectare” | ||
eMag | ||
MarketOnline | ||
PC Fun |
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
2 comentarii
20/12/2009 la 8:04 PM
M-am jucat si eu saptamana trecuta putin cu unul, dupa ce aveam un HTC Magic de cateva zile. Impresia mea a fost de incercare (groaznic) ratata de a face S60 3rd compatibil touch – parca nu se simte la fel de “natural” ca pe Android. Mai ales ca i-am pus alui meu ROM-ul oficial cu Sense UI. Singurele avantaje majore pe care le are N97 Mini fata de Magic-ul meu sunt camera foto si tastatura hard (uneori e stresant sa tastez pe qwerty-ul soft).
Sebastian(Citează)
20/12/2009 la 8:24 PM
Nu se simte natural din cauza ecranului. Cel rezistiv de pe Nokia (si majoritatea telefoanelor cu Windows Mobile) sesizeaza atingerea pe un strat de senzori de presiune aflati sub sticla ecranului. Prin urmare, trebuie sa apesi mai tare. Cele capacitive (ca pe Magic, Hero, iPhone, parca si HD2 acum) vad o diferenta de potential la contactul dintre piele si ecran, deci atingerea poate fi foarte fina (poate nici nu trebuie sa atingi). De asta ecranele capacitive nu au stylus.
nwradu(Citează)