►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am dat o fugă prin Unirea, căutând nişte mănuşi de lână. N-am găsit, dar în schimb am descoperit că magazinul e tot mai slab. Aripa Călăraşi (cea dinspre Universitate), cel puţin la etajul 2, e desfiinţată. Din toate magazinele de acolo au mai rămas vreo două, restul sunt închise şi accesul e blocat. Leonardo văd că se încăpăţânează să nu dea faliment, în ciuda zvonurilor (deschideau magazin şi în AFI Palace) şi în continuare vând la 250 de lei pantofi care în Humanic sau Deichmann sunt 100-150 de lei. Diferenţa e că în loc să fie marca Amanda e Jennifer, sau în loc de Mark Walker e Frank Weller. Tot un drac. Situaţia era la fel peste tot, marfă no-name de 3 ori mai scumpă decât e logic şi decât o găseşti în alte magazine, chiar şi din malluri.
Ce face rău Unirea de a ajuns în starea asta? O fi chiria atât de mare încât comercianţii sunt nevoiţi să bage un adaos foarte mare? În locul proprietarilor magazinului, eu m-aş întreba de ce nici un brand mare n-a venit în Unirea, deşi are o poziţie excelentă în centrul oraşului, are parcare, are spaţiu suficient, are şi metrou. Şi prin branduri mari nu mă gândesc la Versace şi Burberry, ci la magazinele care generează vânzări mari în mall-uri, gen Debenhams, Humanic, C&A, Reserved, Bershka, GAP, Marks&Spencer, Esprit, Oviese. Din astea unde e mereu aglomeraţie la casa de marcat. Abia recent s-a făcut un Zara şi nici măcar nu e în Unirea, ci poate fi considerată clădire separată. Cel mai aglomerat etaj al magazinului Unirea este 4, unde cafenelele şi restaurantele sunt mereu pline, deşi acestea ar trebui să fie un serviciu suplimentar oferit celor ce fac cumpărături şi nu atracţia principală a magazinului. Cocorul, aflat la doi paşi, e în renovare. Dacă îl redeschid şi urmăresc o politică apropiată de cea a mall-urilor, atunci Unirea cred că se predă de tot şi se închide.
Tot în Unirea am văzut ieri şi arhetipul melteanului român: căciulă neagră pusă în vârful capului, probabil mai mult în amintirea pălărioarelor ţărăneşti decât ca protecţie la frig sau ploaie (am verificat, nu ploua în magazin), treining galben-albastru cu echipa de fotbal a României (nu părea fotbalist, după burta impresionantă pe care o atârna), nişte adidaşi murdari şi tociţi şi inevitabilă pungă cu un candidat politic pe ea, că doar se dau pe gratis (nu părea genul care ar vota cu Crin Antonescu, dar na… pungă e pungă, mai ales când e cadou).
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
Alătură-te discuției, lasă un mesaj