Alte aventuri ale englezului

Prima oară v-am povestit doar despre cum a fost cazat în hotelurile bucureştene englezul venit în vizită pe la noi prin firmă [Aventurile unui englez în România]. Omul era foarte de treabă, foarte amuzant şi de gașcă, plin de glume şi de chef de viaţă, aşa că mi-am mai adus aminte câteva chestii ce merită a fi povestite.

Primul cuvânt pe care l-a spus când e ieşit pe poarta aeroportului a fost “coffee!”. Ulterior am aflat că în Anglia este vizitat zilnic de foarte mulţi clienţi şi are mereu cafea pregătită pentru ei, deci şi el bea cam 10-12 căni pe zi. Şi întrucât, după cum zice un boschetar de la mine din cartier, “dacă bei şi nu fumezi, eşti terminat”, englezul nu se ferea nici de fumat ţigară după ţigară. Eu mă miram că mai trăieşte, dar arată chiar bine, deloc gras, deloc obosit şi ulterior am aflat că are în jur de 45 de ani. Poate se cunoaşte faptul că face şi nişte sport şi trăieşte într-o ţară fără poluare şi praf precum la noi.

A doua lui băutura preferată este berea. Cred că puteam să nu-i dăm deloc mâncare şi să-l cazăm într-un cort în faţa firmei şi tot ar fi fost fericit cu condiţia să fi avut bere. La restaurant l-am întrebat ce bere vrea, a zis că nu-i pasă, orice fel, “beer is beer”. A băut-o ca pe apă, lăsând impresia că numărul de halbe de bere băute zilnic îl depăşeşte pe cel al cănilor de cafea.

Un alt moment al zilei, alt restaurant, îl întreb iar ce bere vrea, zice că aia băută mai devreme a fost foarte bună. L-am întrebat dacă asta înseamnă că îi place berea Ursus, însă răspunsul a fost un truism “it’s beer!” şi o ridicare din umeri, de parcă n-ar fi putut exista beri mai bune sau mai proaste sau gusturi diferite.

La un moment dat am ieşit cu el pe Autostrada Soarelui. După vreo 20 de kilometri m-a întrebat când ajungem pe autostradă. “But… this is the highway”. Pe toată porţiunea de până atunci am mers nu pe asfalt frumos turnat, ci pe blocuri îmbinate din 5 în 5 metri peste care rotile făceau zgomot nasol şi trepida toată maşina. Iar pentru englez un drum cu două benzi pe sens nu e autostradă. Eu, care am văzut autostrăzile englezeşti şi la sud şi la nord de Londra, n-am putut decât să-i dau dreptate. Nu i-am mai spus că de vreo 10 ani tot nu reuşim să legăm Bucureştiul de Constanța în mod direct sau că asta e singura noastră autostradă.

Englezul era obsedat de câini. Parcă nu mai văzuse în viaţa lui câini vagabonzi. Probabil că acesta era adevărul. Am ieşit din Otopeni şi de cum a văzut primul câine alergând liber pe marginea la DN1 ni l-a arătat şi a zis “look, a dog, that’s a stray dog right there!”. Eu m-am uitat cu dezinteres la animal şi m-am gândit că e doar primul din cele câteva milioane de la noi.

Şi apoi prin Bucureşti iar se tot uita după câini, totul culminând cu un moment când după intersecţia Doamna Ghica am fost nevoit să opresc la o trecere de pietoni pentru că o potaie traversa strada. Era pe trecere, singur, aşa că am oprit, că doar nu era să dau peste câine.

Când am mers pe jos cu englezul în jurul sediului acesta se mai oprea din când în când şi exclama “look, a dog poop!”. I-am explicat că eu nici nu mai observ rahaţii, faptul că trebuie să nu calc în ei îmi este deja scris în nivelul de bază al subconştientului, alături de alte instrucţiuni primare precum “respira o dată pe secundă” şi “din când în când clipeşte din ochi”. E o mutaţie genetică, e în ADN, e ca un “include stdio.h” pentru români.

Am aflat că englezii au strâns şi eutanasiat acum zeci de ani toţi câinii vagabonzi şi că sunt nişte legi cu care nu se joacă nimeni. Dacă un câine e găsit pe stradă şi în 10 zile nu-l adoptă nimeni de la adăpostul hingherilor, e omorât. Dacă un proprietar îşi pierde câinele, pentru că îi fuge din curte sau din lesă, ar face bine să-l găsească rapid, atfel e kebab. N-a ştiut să-mi spună de ce la ei n-a făcut scandal Brigitte Bardot că se întâmplă asemenea atrocităţi. Când i-am zis în glumă că “we have stray cats aş well” a zis că l-am adus în junglă.

Episodul trei aici.