Romania – oameni buni, organizare proasta

Screenshot-ul e dintr-un sondaj de zilele trecute de pe BestJobs. Am două comentarii de făcut:

1. Lipsa de organizare internă a firmei este cel mai enervant lucru pentru aproape 40% dintre cei ce au răspuns. Dacă aş fi manager sau director mi-aş pune întrebări serioase şi aş analiza cu maximă prioritate dacă nu cumva se întâmplă şi în firma mea şi cum pot rezolva problemele.
2. Colegii dezordonaţi/dezorganizaţi sunt o consecinţă a primei probleme. Nu cred că există oameni dezorganizaţi atunci când la locul de muncă ştii exact ce ai de făcut, cum şi de ce.

Lipsa procedurilor de lucru se vede în multe aspecte ale muncii. O grămadă de muncitori nu au sculele necesare, aşa că improvizează sau îşi cumpără singuri. Se chinuie să îndoaie o tablă, să lipească nişte componente pe un placaj sau să tragă cabluri între nişte aparate, totul prin improvizație. De aceea multe lucruri se fac din ciocan, de aceea azi se asfaltează o stradă şi mâine o taie iarăși ca să pună şi cei de la Gaze o ţeavă.

Din păcate angajaţii nu ştiu ce să ceară şi nu ştiu să-şi apere drepturile. Am mai spus şi altădată despre lipsa sau ignorarea mijloacelor de protecţie a muncii, iar rezultatele se pot observa la ora 17 în orice autobuz sau metrou, când pleacă muncitorii de la fabrici şi două treimi din ei nu văd bine, nu aud bine, au degetele strâmbe, unghii lipsă, cicatrici, vânătăi, îşi tuşesc plămânii afară şi în general arată la 40 de ani de parcă ar avea 60. În străinătate am văzut aparate care pot măsura nivelul vibraţiilor transmise la încheietură sau la umăr de diverse aparate cu care lucrezi (de exemplu o bormaşină), în timp ce la noi mijloace de protecție mai rudimentare precum ochelarii de protecţie şi dopurile de urechi stau agăţate în cui. Eu n-am putut sta în camera în care se lucra cu un flex. Muncitorul ce-l utiliza stătea zilnic cu el în mâna şi suporta acel zgomot fără nici o protecţie. Nu considera că are nevoie, deși deja nu mai aude bine.

Ştiți reclama la Golden Brau, cu şeful care ţipă nervos la angajaţii ce nu au făcut bine un raport, în timp ce în spatele său îl maimuţăreşte cineva? E acelaşi lucru. Normal ar fi ca unul dintre angajaţi să se ridice şi să spună “eu am făcut acel raport, vă rog să-mi spuneţi pe un ton normal ce am greşit şi ce ar trebui să corectez sau dacă nu vreţi asta hai să ne despărţim ca doi oameni civilizaţi dintr-o companie modernă“. Dar şeful țipă, angajaţii râd de el, 39%+23% condamnă lipsa de organizare. E un cerc vicios: unii angajaţi au o frică iraţională de şefi şi atunci prefera să nu-şi spună niciodată părerea şi problemele, improvizând şi rezolvând cum pot sarcinile ce li se dau, iar şefii sunt mulţumiţi că dau un ordin şi se duce (cumva, oricum, “să se facă”) la îndeplinire, fără a mai cerceta dacă există şi uneltele sau procedurile necesare.

De citit este şi un post excelent scris de Vlad Petreanu, Scuza tristă a salariului mic. Fraza cheie este în încheiere: “Un salariu mic este o scuză tristă pentru fuşereală şi lipsă de interes. Un salariu mai bun te ajută să trăieşti mai bine, dar n-o să te-nveţe niciodată să munceşti mai bine.”