►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Un review la Magic nu cred că trebuie să se refere la telefonul în sine, ci la sistemul de operare ce îl susţine, Android. În sfârşit, un telefon cu Android intra în mod oficial pe piaţa românească, şi nu oricum, ci adus de Vodafone împreună cu abonamente noi şi oferte speciale. De aceea, consider că în primul rând un eventual cumpărător este interesat de ce poate sistemul de operare şi mai puţin de cât de bune la atingere sunt butoanele de pe terminal.
Cum e Android? Magic, aş putea spune, glumind pe seama denumirii telefonului. Este incredibil de bun, mai ales având în vedere că a fost lansat abia anul trecut. Mă uit comparativ la Windows Mobile şi anii întregi de vechime pe care îi are în spate şi mă întreb dacă Microsoft ştie să facă soft şi dacă mai ţine legătura cu dorinţele clienţilor. După o săptămână cu acest telefon am decis că e momentul să renunţ de tot la Windows Mobile şi să trec la Android. E atât de bun.
Ce m-a convins? În primul rând faptul că multitaskingul funcţionează perfect. Îmi aduc aminte că am avut de aşteptat vreo 3 ore la Poliţia Rutieră şi nu m-am plictisit deoarece aveam Magic-ul la mine. Stăteam în acelaşi timp pe Yahoo Messenger prin Meebo, pe Twitter prin Twitdroid, intrăm pe diverse site-uri prin browserul inclus şi mai primeam instant şi mailuri pe Gmail prin push, că pe un Blackberry. Iar după 2-3 ore de asemenea utilizare bateria scăzuse doar cu vreo 20%. În acelaşi mod, vechiul meu Touch HD probabil m-ar fi deconectat pe rând când de la un serviciu când de la altul şi ar fi mâncat toată bateria.
Un al doilea avantaj este felul în care îţi poţi customiza ecranul telefonului. Ai trei desktopuri (trei pe Magic, Hero a mărit numărul la 7), cel principal şi încă unul la stânga şi respectiv la dreapta. Iar pe ele poţi pune ce shortcut-uri sau widget-uri vrei tu, descărcându-le gratuit prin Android Market. Un widget care să-ţi arate valoarea exactă a bateriei? Nici o problemă (sunt vreo 10 variante chiar). Un buton WiFi on/off, ca să nu mai umbli în diverse meniuri ca să activezi wirelessul? Există. Ba chiar şi un toggle între 2G şi 3G, pentru cei care care nu vor surprize la traficul lunar. Tot prin Market poţi găsi programe gratuite pentru aproape orice ai căuta şi ai acces şi la comentariile lăsate de alţi utilizatori la adresa lor. Eu de exemplu am vrut şi am găsit un task manager (Advanced Task Manager) un browser de fişiere (Astro), un program de luat mici notiţe (Note Everything), un cititor de feed-uri care se sincronizează cu Google Reader (NewsRob), un contor de trafic consumat (NetCounter plus un widget Dată Counter Widget), un widget care să-ţi arate informaţii meteo în timp real (WeatherBug), Yahoo sau alte messengere (Meebo sau Palringo), Twitter (Twitdroid), un soft care să-ţi vorbească numele persoanei care te sună (SayMyName sau Voice Caller ID). Vă daţi seama că există deja soluţii cam pentru orice ai putea cere de la un telefon mobil. În plus, sistemul de widgeturi şi shortcut-uri e şi mai avansat, îţi poţi aduce pe desktop un anume label din Gmail sau o anumită notă din Note Everything sau un contact din agenda, nu doar softul întreg. Nu vă speriaţi de faptul că, aparent, Android şi Magic-ul vin fără multe programe şi va trebui să le iei tu din Market. Nu e mare lucru de făcut, porneşte un wireless ca să nu-ţi consumi câţiva MB de trafic mobil, iar Market-ul e organizat pe categorii şi poţi da şi seach după un soft. Alegi ce să se instaleze şi telefonul o face singur în background. Dintre programele “de distracţie” aş aminti Shazam, care identifică o melodie dacă apropii telefonul de boxa prin care se aude ea (merge în maşină de la radio, în magazine dacă stai sub o boxă, etc – totul e să se audă clar muzica) şi Skymap, care îţi arată stelele şi constelaţiile de pe cer atunci când îndrepţi telefonul spre ele (bazat pe poziţia ta curentă şi pe accelerometru/busola). Pe Market sunt disponibile şi o mulţime de jocuri de toate felurile, deşi personal n-am fost interesat de ele şi nu le-am testat.
Sistemul de notificări este excelent. Vine un email, poţi alege să se aprindă LED-ul, să facă un sunet. Când vine un SMS, în linia de sus a ecranului îţi este afişat mesajul, la fel şi când primeşti un mesaj pe Meebo. Avertizări, mesaje, toate se strâng în sistemul de notificare şi sunt accesibile la o tragere de ecran în jos.
Ca să nu credeţi că telefonul vine gol, aflaţi că browserul inclus este foarte bun şi rapid, că playerul de muzică este suficient de capabil, că albumul foto este bine gândit şi rapid de navigat. Telefonul se asociază încă de la prima deschidere cu un cont de Gmail (da, aveţi nevoie de unul) de pe care va prelua mailurile, contactele şi calendarele. Dacă acest lucru vă deranjează (eu de exemplu nu vreau ca în telefon la Contacte să regăsesc toate persoanele cărora le-am trimis vreodată mail, mai ales că la 80% dintre ele nu am şi un număr de telefon sau nu le voi mai contacta altădată), atunci nu este nici o problemă, Magic se poate sincroniza şi cu un Outlook (prin programul HTC Sync inclus) sau un server Exchange, urmând ca apoi din setările sale să îi reglaţi ce contacte doriţi să fie afişate, cele de Gmail, Outlook sau Exchange. Similar e şi calendarul, unde se poate seta ce combinație de calendare să vă afişeze din Google Calendar sau Outlook. Pe contul de email, cel de Gmail dispune de push (ajunge mailul instant în telefon, imediat ce intră în căsuţa poştală), dar cu programul Mail puteţi configura alte conturi POP3 sau IMAP sau Exchange ce vor fi verificate periodic (la fel ca pe Windows Mobile, pentru cei ce ştiu sistemul).
Magic-ul are un ecran capacitiv foarte bun. Spre deosebire de telefoanele cu Windows Mobile, cele cu Android sunt gândite pentru ecrane capacitive, aşa că Magicul răspunde la o atingere mult mai fină şi cu precizie mult mai mare. Rezultatul, luând în calcul şi meniurile din Android, este o mişcare fluentă şi naturală a interfeţei telefonului, nu una cam forţată aşa cum era pe WM.
Telefonul în sine, ca să ajungem şi la acest aspect, s-a dovedit a fi mai bun decât mă aşteptam din imaginile pe care le văzusem anterior. Credeam că e mai mare şi mai slab închegat. E însă suficient de micuţ încât să nu te deranjeze în buzunar sau să-ţi atârne greu, iar construcţia să nu lăsa nimic de dorit. E solid, butoanele sunt bine montate, rotița tip Blackberry este ok, nu scârţâie nimic, nu dă impresia că s-ar fi făcut vreun rabat la calitate. Bateria ține 2 zile de “frecat” mediu şi poţi lejer să stai o zi întreagă conectat şi la Twitter şi la Yahoo atunci când eşti pe drum. Afişajul cu rezoluţie 320×480 (o limitare a Android-ului, viitorul update 1.6 ridică rezoluţia maximă la 480×800, dar apoi va mai dura câteva luni până apar şi telefoane pe măsură şi soft optimizat) nu ridică nici o problemă, este mereu clar şi orice text poate fi citit lejer. Sunetul e limpede, difuzorul e puternic. De bază pe Android sunt butoanele de Back şi Menu. Aici nu mai închizi programe, ci apeşi Back ca să revii la ecranul anterior, iar programul în care erai trece în background. Dacă nu are nimic de procesat, Android îl închide singur. Dacă însă respectivul program are ceva de făcut atunci va rula în background. Toate opţiunile, indiferent de program, sunt ascunse de pe ecran şi pot fi văzute la apăsarea butonului Menu. O chestie excelentă, după părerea mea, eliberând astfel spaţiu pe ecran. Singurul inconvenient este în Browser, unde bară de adresă apare tot la apăsarea butonului Menu. Te obişnuieşti repede. În rest mai sunt chestiile obișnuite și pe care încep să cred că nu mai contează dacă le amintesc sau nu în vreun review: conexiune și încărcare prin USB, fie de la PC fie de la încărcătorul inclus, card microSD, partea de telefonie e foarte bună, ca și recepția semnalului, GPS-ul își ia imediat poziția, etc.
Pe total, aş fi curios să văd dacă există vreun utilizator de Windows Mobile care după o săptămână de Android ar putea spune că nu vrea să facă schimbarea. Mie mi-a fost greu să mă întorc la HD-ul meu. Am plâns după Magic și o lună mai târziu mi-am cumpărat telefon cu Android. Nu ştiu care e viitorul, căci Windows Mobile 7 promite multe. Dar momentan nu cred că există ceva mai bun decât acest Android atunci când e vorba de utilizare. În sfârşit, un telefon de 450 de euro face ceea ce te-ai aşteptat atunci când dai aceşti bani, şi o face bine, rapid şi distractiv. Modelul următor, Hero, este binecuvântat de HTC cu o interfaţă mai şmecheră, dar aceasta se poate instala şi pe Magic, fie prin deblocarea telefonului fie în viitor în mod oficial, după cum se aud zvonurile din piaţă.
Părţi rele? Orice telefon are, iar Magic (în ciuda numelui :P) nu e o excepţie. Pentru Android încă nu este disponibil un program bun de navigare GPS, deşi între noi fie vorba pe un ecran de 3.2 inci oricum nu faci mare navigare. Nav4all e disponibil momentan, dar e rudimentar şi nu putem spera decât că Google Maps va adăugă curând şi ţara noastră, că tot e în lucru. Handsfree-ul inclus este tot cel standard HTC, adică îţi dă nişte căşti atât de mari încât ai nevoie de lubrifiant ca să le introduci în ureche. Bluetooth-ul permite doar conectarea unor căşti audio, nu şi transfer de fişiere, pentru acest lucru fiind nevoie de “root”, acţiune ce înseamnă un fel de deblocare a telefonului şi accesul la nucleul Linuxului pe care este bazat Android. Nu e foarte complicat şi sunt destule tutoriale pe Internet. Mie personal, poate şi pentru că veneam de pe un telefon cu ecran de 3,8 inci, mi s-a părut dificilt să scriu din tastatura de pe Magic-ul de doar 3,2 inci diagonală. O tastatură de genul Compact QWERTY, cu câte două litere pe tastă, poate fi o idee bună, căci are butoanele mai mari. O singură chestie negativă e cu adevărat importantă, anume camera foto. În interior, la lumina slabă, face fotografii nasoală şi mişcate rău. E mai slabă decât în alte telefoane, deşi asta s-ar putea corecta din software. Iar filmarea e sub orice critică, 320×240 la doar 15 cadre pe secundă într-o vreme când 640×480 la 30 fps e deja standardul.
În concluzie, Magic-ul mi se pare ideal pentru o întreagă categorie de oameni care vor ceva mai mult de la un telefon mobil. Cei care nu vor doar să vorbească la telefon, ci vor şi email, Internet, Yahoo sau Twitter. Utilizatorii obişnuiţi ai acestor servicii probabil că ar fi nemulţumiţi de greutatea cu care se configurează un Windows Mobile şi instabilitatea acestuia, iar un iPhone este scump şi nu poate rula mai multe programe în background. Android însă este simplu, stabil (n-a avut niciodata nevoie de reset) şi uşor de utilizat, iar Magic-ul e un telefon elegant, micuţ şi bine construit. Cred că foarte mulţi oameni ar fi impresionaţi şi imediat câştigaţi de partea sa dacă i-ar acorda ceva timp pentru a-l butona (sau mă puteţi crede pe cuvânt, deoarece Vodafone, în ciuda faptului că pune mare accent pe acest model, a băgat în magazine doar machete destul de proaste și ascunse în marea de terminale).
Pe Vodafone.ro începe de la 269 euro cu abonament, la liber poate fi comparat de la eMag de exemplu, unde costă 2000 de lei.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
19 comentarii
19/09/2009 la 8:04 PM
sa-l stapanesti sanatos
SnaKe26(Citează)
21/09/2009 la 12:09 AM
Sa inteleg ca n-ai mai luat Hero-ul?
cireasa(Citează)
21/09/2009 la 10:39 AM
Ba da, Hero mi-am luat. Nu ca ar fi ceva rau cu Magic-ul, dar nu puteam profita de oferta Vodafone si nici nu vreau telefon codat, iar la eMag aveam un voucher. As zice ca arata un pic mai elegant Magic-ul decat Hero, dar ma rog… Am fost destul de ocupat ultimele 2 saptamani si n-am avut timp sa scriu despre asta.
nwradu(Citează)
21/09/2009 la 12:51 PM
Sincer, inca nu-s convins ca Android e mai bun decat WM. Multitasking imi merge foarte bine (am un buton hardware pentru Alt-Tab intre aplicatii). Daca vreau trei sau mai multe desktopuri imi pun SPB Mobile Shell 3, care functioneaza tot cu slide lateral (desi nu are atatea tipuri de widgeturi).
In afara de widgeturile pentru fiecare aplicatie, tot ce ai enumerat acolo am deja sau pot instala pe WM. Notificarile centralizate exista si in Manilla 2.1 cand apesi status baru’.
Dar probabil trebuie sa incerc si eu un telefon Android cateva zile ca sa imi pot face o idee. Mi se par ceva mai destepte sistemul de notificari si widgeturile pentru desktop. In rest nu m-a impresionat mare lucru, cel putin dupa ce am citit niste review-uri.
O sa fie o alegere grea la urmatorul telefon daca va exista si un Android cu WVGA, procesor rapid si tastatura. Si poate apare si un program de navigatie, iGO s-a dovedit util in cateva situatii.
Melk(Citează)
22/09/2009 la 4:01 AM
where the pics & videos at? nice.
MaTr3o(Citează)
23/09/2009 la 8:48 AM
cam suna a reclama…
Cine a platit? Vodafone? :)
Serban(Citează)
23/09/2009 la 9:45 AM
@ Serban
Cate review-uri ai vazut la HTC Magic/Hero in Romania? (review = mai mult de specificatii tehnice pe care le iei oricum de pe gsmarena si/sau “abia astept sa-l testez” neurmat de altceva)
Pe mine personal ma interesa, si nu-mi pasa daca e platit sau nu. Si sincer, pe tine de ce te intereseaza?
cireasa(Citează)
23/09/2009 la 4:02 PM
Acum logica e simpla, nu am vrut sa ma cert cu nimeni – dar singurii care il au la vanzare sunt cei de la Vodafone iar blogerii sunt carcotasi cand vine de publicarea de review-uri gratuite…
Am inteles ideea si ai dreptate…
Felicitari pentru post
Serban(Citează)
23/09/2009 la 4:22 PM
Lasa-i sa fie carcotasi … nu iau de la noi banii :)
cireasa(Citează)
23/09/2009 la 5:17 PM
Telefoanele sunt obtinute prin Gadgeteer.ro, in principiu de la Vodafone. Nici eu nici ceilalti nu luam bani pt asta, nici nu impune nimeni ce si cum sa scriem. Personal sunt incantat sa pot butona telefoanele imediat cum ajung in tara, cum a fost cu Magic sau cu Nokia N97.
nwradu(Citează)
16/10/2009 la 5:55 PM
Ai spus ca tastatura virtuala e destul de complicat de utilizat. Personal am avut un HTC Diamond si trebuie sa specific faptul ca utilizarea tastaturii era un chin.
Daca e asa, cum poate fi un gadget destinat utilizarii pe internet, messenger, email, unde de obicei se scrie destul de mult?
Eu m-am jurat ca nu-mi mai cumpar alt telefon cu touchscreen fara tastatura glisanta.
Carcotasu(Citează)
16/10/2009 la 6:38 PM
Daca e ca la Hero, ecranul este capacitiv. Este cu totul alta experienta decat la Diamond. (mi-am luat Hero intre timp, iar tastatul este o placere ;) )
cireasa(Citează)
16/10/2009 la 11:09 PM
@Carcotasu: tu ai avut Diamond, dar eu veneam de pe un Touch HD cu ecran mult mai mare atunci cand am primit Magic-ul. Pe Windows Mobile foloseam FingerKeyboard cu care nu greseam niciodata apasarile si imi customizasem si diverse stringuri precum adresa mea de email, “.ro”, “www.” sau smilies pe care le introduceam la o apasare de buton. Magic-ul avea ecranul mai mic si pe tastatura qwerty portret greseam deseori litere. La asta ma refeream.
Acum mi-am luat un Hero. Cam aceeasi problema. Asa ca am trecut la tastatura Compact Qwerty, care are cate doua litere pe fiecare buton, si desi aparent apas de mai multe ori pe ecran, nu mai fac greseli si scriu chiar rapid asa. Prin urmare nu mi se mai pare o problema tastatura.
Asa cum zice si Cireasa, ecranul e capacitiv si raspunde la atingeri mult mai fine, deci tastatul e un pic mai simplu.
nwradu(Citează)
14/01/2010 la 8:46 PM
Hei Radu. O sa razi tare :D dar vreau sa spun ca am si eu un HTC magic si la inceput era frumos, display-ul curat dar eu incercand sa-l explorez nu stiu ce am facut de mi-au aparut toate shortcut-urile pe display-ul principal. Stiu ca de obicei lumea le vrea pe display dar eu nu :D. Cum pot sa le scot?
Sper sa ma ajuti.
Ms frumos.
Roxana(Citează)
15/01/2010 la 12:13 AM
Tii apasat cu degetul pe un shortcut si dupa vreo 2 secunde iti permite ecranul sa il muti unde vrei. Daca il muti jos de tot dispare de pe ecran.
nwradu(Citează)
15/01/2010 la 12:28 AM
Multumesc mult!
A mers.
Roxana(Citează)
06/04/2010 la 7:49 PM
foarte folositor blogul tau.M-am mai luminat putin in legatura cu Android.Mi-am cumparat un telefon The Robot din China cu Android pe el.Initial l-am luat sa-l vand ,dar m-am atasat de functionalitatea lui .Nu prea sunt la curent cu programele si aplicatiile pentru telefoane dar m-am descurcat binisor cu Androidul care e foarte “intuitiv”. Am sa urmaresc ce mai postezi tu si cei prezenti pe blogul tau. Felicitari pentru blog ! Foarte util .
valimo(Citează)
06/04/2010 la 7:55 PM
Mersi. De o gramada de vreme tot amenint ca fac un post in care sa prezint ce programe folosesc eu pe telefonul meu, poate mai vezi si pe acolo ceva util. Va aparea saptamana aceasta.
nwradu(Citează)