Parintii unde erau?

Într-un sat de pe lângă Bacău, 6 copii cu vârste între 6 şi 10 ani s-au dus la scăldat într-un iaz. 4 dintre ei s-au înecat, ceilalţi doi scăpând pentru că un băiat de 10 ani n-a vrut să intre în apă şi de pe mal i-a întins o creangă unei fete ce avea şi ea dificultăţi. Ce am mai auzit la ştiri: iazul e de fapt o baltă adâncă, plină cu noroi, cunoscută ca fiind periculoasă chiar şi pentru adulţii ce ştiu să înoate, dar copiii erau singuri, neînsoţiţi.

Ce n-am văzut la ştiri: nici un părinte explicând de ce copii între 6 şi 10 ani (deci clasele 1-4, cei mai mici poate nici la şcoală) s-au dus singuri la scăldat, într-un iaz periculos; de ce nu i-au educat să nu se arunce în apă de capul lor aşa, fără supraveghere şi fără să ştie să înoate; cine îşi asumă acum răspunderea şi când vine cineva să-i ancheteze pentru modul în care îşi cresc (sau nu) copiii. Părinţii ştiau să-i plângă, dar nici unul nu părea marcat de vina pe care o are, ci mai degrabă convinşi că aceasta aparţine bălţii înşelătoare. La 6 ani majoritatea copiilor n-au voie să iasă din casă, darămite să meargă la scăldat în cine ştie ce baltă. În majoritatea ţărilor moderne, grijă pentru copii atinge nişte niveluri poate chiar alarmante, la noi însă parcă ar fi o metodă de selecţie naturală.

Între o ştire despre copii morţi şi una despre alpinişti morţi, Antena 1 a strecurat şi un reportaj despre cum să-ţi menţii bronzul cât mai multă vreme.