un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cel mai bun exemplu de coruptie

16 Aug 2009  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

Cel mai bun exemplu este la Direcţia Generală a Poliţiei Rutiere sau cum se cheamă marele sediu din Pipera, unde am fost două zile la rând pentru a rezolva cu înmatricularea maşinii. Îmi trebuie o cerere de înmatriculare, de la Informaţii mi se spune că ei nu ţin cereri, dar au băieţii pe afară de vânzare.

Afară e o afacere înfloritoare. Toate clădirile de vizavi de sediul poliţiei sunt ocupate de oameni ce întocmesc contracte de vânzare-cumpărare, îţi dactilografiază cereri, îţi încheie asigurări, fac copii xerox dacă nu ai, etc. Te agaţă de cum ieşi din sediul Poliţiei “domnu’, ce aveţi nevoie? O asigurare? Contract de vânzare?”, de parcă ai fi turist în Mamaia și trag de tine cei cu cazarea. O cerere scrisă la maşină (da, nu se printează, erau 4 dactilografe într-o cameră şi doar asta făceau – în caz că vă întrebați unde au ajuns mașinile de scris vechi) costă 5 lei. Evident, fără chitanţă, fără factură, 5 lei încasaţi la negru. Bun. A doua zi primesc talonul maşinii, care e mai mare decât cele vechi aşa că am avut nevoie de un plastic de protecţie nou. Întreb poliţistul care mi l-a eliberat de unde pot lua unul, îmi răspunde că ei nu ţin, dar se vinde pe afară. Primul pe care l-am întrebat afară avea de vânzare, tot 5 lei, tot fără chitanţă. Un contract era 29 lei, alte acte tot pe la 10-20 de lei se învârteau.

Aţi înţeles unde bat? Chiar dincolo de gardul Poliţiei sunt sute de oameni care fac bani la negru din servicii auxiliare diverselor treburi pe care le-ai putea avea la Poliţia Rutieră, totul cu acordul Poliţiei, ba chiar aceştia mi-au spus unde să merg. Bani la negru, fără chitanţe, fără impozite plătite, fără taxe achitate. Apoi plânge lumea la televizor că e criză şi trebuie concediaţi bugetari.

asus s5507

    3 comentarii

  1. Da, si eu am fost acolo de curand sa-mi schimb permisul si am patit la fel. Sunt si prosti, ar putea sa scoata bani ei, intern, din serviciile astea. Sa iti vanda formularele astea, sa le si completeze ei daca ti-e lene si vrei sa platesti in plus. Loc ar avea suficient in cladirea aia mare, “secretare” angajate pe pile care stau pe internet si pregatesc o cafea toata ziua sunt in orice institutie – deci au si personal.

    Si inca sunt ineficienti, nu au putut sa-mi schimbe permisul pe loc (o ora, doua), a trebuit sa ma intorc a doua zi.

      (Citează)

  2. Pentru permis de conducere e suficient sa printezi formularul de pe site-ul prefecturii si sa il completezi de mana cu pix negru sau albastru. Nu se supara nimeni (decat poate dactilografele de la poarta :D).
    Nu stiu daca merge si pentru cererea de inmatriculare.

      (Citează)

  3. Merge, dar n-am avut mult timp de cautat pe net si am zis ca-l gasesc si acolo printat si il completez de mana. Nu era decat pe afara.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus