un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Black Friday la: Fashion DaysFinestorePC GarageevoMAGAltexFlancoVodafoneOrangeSevensins ◄◄

asus s5507

Carnat cu varza la Warsteiner

10 Aug 2009  ·

GÂNDURI  ·

4 comentarii

White sausageImediat ce comesenii au trecut peste uimire şi le-a dispărut de pe faţă expresia “wtf?!? asta de ce fotografiază mâncarea?” am purces la înfulecat ceea ce vedeţi în fotografia alăturată: un cârnat alb, specific nemţilor, cu garnitură de varză călită. L-am luat cu un sos de smântână care s-a dovedit a fi chiar bun. Cârnatul a fost ok, nu cine ştie ce, dar nici rău, iar varză gustoasă, deşi cam puţină. 11 + 6 lei.

În cealaltă fotografie e o porţie de fajitas mexicană (că tot eram într-o berărie germană, nu?), dar spre deosebire de cea de la Hard Rock Cafe, la aceasta nu primeai tortilla. Primeai în schimb un amestec de carne de vită şi legume, plus mult caşcaval. 20 de lei.

Mexican FajitasMexican Fajitas

Toate acestea se întâmplă în Warsteiner, o berărie de pe bd. Uverturii din Militari. Îmi place locul, berea e foarte bună, şi cea filtrată şi cea nefiltrată, şi e disponibilă la diverse mărimi de halbă. Neapărat să luaţi, dacă ajungeţi pe acolo, măsline pane, care sunt o nebunie (mie nici măcar nu-mi plac măslinele, dar astea sunt altceva şi merg foarte bine cu bere). Pentru şoferi au şi nişte limonade mai bizare (cu curacao, de exemplu) şi alte chestii. Am fost prima oară prin decembrie, totul frumos şi bine, am mâncat papanaşi foarte buni, muzica a fost de calitate (proiectau pe un perete un concert Scorpions şi apoi unul Madonna). A doua oară, prin martie, în jumătate de sală se sărbătorea un botez. Manele, mâncare nu mai era, berea se terminase, jalnic. În weekendul acesta, a treia oară, am stat afară (au o terasă, jumătate din ea acoperită) şi a fost totul ok din nou.

asus s5507

    4 comentarii

  1. nasoala varza, super tari maslinele

      (Citează)

  2. cat mananci ma?

      (Citează)

  3. s-au dus vremurile cand scria doar despre kebabi :(

      (Citează)

  4. Mai mancam si santos, nu doar fast-food :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus