E criză, merg prost afacerile, nu mai am maşina de la muncă, salariul scade, aşa că am renunţat la a mai merge cu maşina mea la muncă şi am luat din nou metroul. Fac mai mult timp, dar e mai odihnitor. Am observat trei lucruri:
- Aerul condiţionat nu face faţă. Nu-mi vine să cred că metrourile suedeze sunt aşa de prost dotate la capitolul ventilaţie. Până la urmă se face un calcul simplu, ce capacitate de călători are vagonul şi deci de câţi metri cubi pe minut de ventilaţie ai nevoie. Cred mai degrabă că românii au cumpărat garniturile de metrou fie cu un sistem anemic de climatizare, fie îl pornesc la minim. Nu e aglomerat pe traseul meu, dar dacă ajungi pe la Piaţa Unirii sau Romană mori în metrou. Pe bune, nu ştiu cum se descurcă bătrânii cu probleme sau cei cu astm.
- De câteva zile nu mai deschide şoferul trenului uşile, ci au fost activate butoanele de pe fiecare uşă şi pasagerii le deschid pe cele prin care vor să coboare. Mai multă disperare ca acolo nu ai să vezi nicăieri. Dacă prima persoană de la uşă nu apasă butonul în secunda în care trenul a oprit, atunci sar cei din spate, se împing şi apasă ei butonul de parcă ar fi cel care dezamorsează vreo bombă nucleară. Parcă ar pleca trenul fără să-i debarce, aşa sar toţi. Iar în secunda de întârziere dintre apăsarea butonului şi deschiderea efectivă a uşii vezi disperarea pe feţele lor. Mă uitam azi la o femeie cum a mai apăsat de încă vreo 5 ori butonul în acea secundă, cu aşa forţa de i se albea degetul, şi părea extrem de speriată că dacă nu se deschide uşa, ea trebuie să coboare la acea staţie şi nu are timp să ajungă la altă uşă că e aglomerat trenul şi de ce nu merge butonul şi unde trebuie să-l apese şi de ce nu… şi atunci s-a deschis uşa şi s-a năpustit afară din tren de parcă ar fi eliberat-o din închisoare. Suntem prea stresaţi.
- Sunt asaltat peste tot de picioare goale şi decoltee adânci rău. Asta e partea bună la mersul cu metroul. Ai la ce te uita. O grămadă de femei merg îmbrăcate mult prea sumar, dar nu mă deranjează, ba chiar le admir. Şi la propriu şi la figurat.
4 comentarii
24/06/2009 la 9:41 PM
Ai uitat sa precizezi mirosurile ce-i drept ocazionale dar si rezistente pe care le mai poti intampina in calatoria cu metroul. Eu trebuie sa plec cu trenul de 8 si un sfert de la Gorjului. Pana atunci e rupere totala la cat de plin poate sa fie metroul. De la Romana la Pipera in continuare e vis daca merg dupa 9 fara un sfert.
laur(Citează)
24/06/2009 la 9:56 PM
1. Canadiano-germane mai degraba. Stai la mijloc sub gaurile alea ;)
nea_caisa(Citează)
25/06/2009 la 8:07 AM
bombardierele nu au aer conditionat. au sisteme de ventilatie cu tiraj fortat, iti baga aerul din tunel.
ai vazut pe alea cu geamuri care se deschid puse de romani? :)
add(Citează)
25/06/2009 la 10:01 AM
Si in italia tot garnituri de tren mai vechi cu geamuri care se deschid sunt , insa aerisirea e mult mai buna ca in bombardier care si eu consider ca nu fac fata la ventilatie .
L!nuX(Citează)