Strategia de fast-food

Românii sunt dispuşi să dea o căruţă de bani pe tot felul de produse inutile şi mult supra-evaluate, doar pentru că au un brand cunoscut. Nu mă refer la faptul că avem mai multe Q7, X6, M3 şi S-Classe decât Dacii. Poate astfel de cazuri îşi merita banii şi au acelaşi preţ şi în străinătate. Mă refer la faptul că o grămadă de oameni cumpăra tricouri de la Nike, deşi sunt nişte cârpe cu logo-ul firmei, date la un preţ foarte mare. Zara şi GAP vând la noi colecţiile de acum câţiva ani, la preţ dublu decât în vestul Europei, dar le vând în draci. Hotelurile noastre sunt proaste şi pline de igrasie, sejururile costa dublu decât în Grecia sau Bulgaria, dar pe litoral sunt mai mulţi oameni decât grăunte de nisip. Mesele în Bamboo sunt rezervate, de telefoane Vertu n-are rost să zic, dar chiar şi de N95 e plină tara deşi majoritatea posesorilor le folosesc doar pentru apeluri de voce, o cămaşă e 5 milioane doar pentru că e Ralph Lauren sau nişte blugi pentru că sunt Levi’s. La noi râde lumea dacă ai Dacie, în timp ce în ţările vestice a ajuns pe primele locuri la vânzare.

Exact la fast-food-uri mi se pare că nu merge această strategie, probabil spre disperarea patronilor. Scriam acum ceva vreme de Quiznos, unde la deschidere un meniu costa 16 lei iar după două luni îl scumpiseră la vreo 25 de lei [Quiznos in Romania, ca in Romania]. Într-un comentariu despre Teriyaki (deschis în locul Quiznos-ului, care s-a închis), Asim spune că o porţie de orez cu legume s-a scumpit de la 6 lei la 10 lei, la o lună după lansarea restaurantului din Băneasa [Fast food Teriyaki]. Se pare că e greu de înţeles că pentru o chiflă cu nişte şuncă, salată, o roşie şi ketchup, plus cartofi prăjiţi, nu vrea nimeni să plătească 25 de lei. Similar pentru o porţie de orez, varză şi câteva bucăţele de pui aruncate pe deasupra. Poţi să ţi le faci şi acasă, pentru de trei ori mai puţini bani, şi lumea îşi dă seama de acest lucru şi alege să nu cheltuiască banii în restaurantul tău atunci când vede diferenţa între cât dă pe o porţie şi cât te costă pe tine să o prepari. Nu mai e nimeni dispus să dea o grămadă de bani pentru un sandviş pus în tavă şi nişte suc de la dozator, ca apoi să te duci să-ţi cauţi masă şi la sfârşit poate să ţi-o strângi singur.

Da, dar chiria pentru un restaurant e mare într-un mall precum cel din Băneasa, veţi spune. Aşa şi? Ce-mi pasă mie? Îmi vinzi o chiflă cu nişte şuncă în ea, nu poţi cere un preţ exorbitant doar pentru că ai chiria mare. Te-am pus eu să faci restaurantul în mall? Fă-l între blocuri, în cartier, poate chiar ai avea clienţi mai mulţi aşa. La fel se întâmplă şi pe la shaormării, că au ajuns unii să ceară 15 lei pe o lipie cu câteva firimituri de carne şi cartofi prăjiţi şi castraveciori în ea. Unii au înţeles că lumea nu e dispusă să dea aşa mulţi bani, de exemplu Dineş-ul care vinde o shaorma mică la 7 lei, suficientă cât să-ţi potoleşti pofta sau foamea. Alţii care au înţeles bine piaţa românească sunt cei de la Springtime, care oferă localuri curate, în care poţi mânca nişte preparate nici mari şi nici extraordinar de bune, dar la nişte preţuri acceptabile, ba chiar poţi bea şi o cafea sau lua un desert acolo. Pizza Hut oferă un aperitiv şi un fel principal la 19 lei, apar tot mai multe restaurante cu “meniul zilei” la 15 lei (mănânc eu zilnic într-unul în zona Diham, cu porţii mari şi foarte bune). Iar fast-foodurile din mall-uri stau cu ochii la soare şi se întreabă de ce doar la McDonald’s şi la KFC se duce lumea, în loc să prefere ceva mai natural, ceva gătit mai omenesc. Da, dar contează şi aspectul financiar. De bine, de rău, la cele două lanţuri poţi mânca un meniu întreg cu 13-15 lei şi nu sunt chestii pe care ţi le poţi face uşor acasă, spre deosebire de nişte sandvişuri sau de orez cu pui.

Evident că restaurantele “clasice” se poziţionează la polul opus. Acolo dai o căruţă de bani, dar măcar stai la o masă mai arătoasă, te serveşte cineva, mănânci nişte preparate complexe, e atmosferă mai plăcută. Iar acolo te duci dacă vrei. Acolo e alta piaţă şi altă strategie. Eu vorbeam de cazurile când eşti în mall şi ţi se face foame şi vrei un sandviş, nu prea îţi convine să iei unul la 25 de lei.