Dupa o saptamana cu rolele

Concluzii după o săptămână de ieşit aproape în fiecare seară cu rolele:

1. Încă nu ştiu să cotesc din scurt sau să pun frână, dar mă descurc la mersul înainte.
2. Când prind ceva viteza îmi place senzaţia că mă deplasez mai repede decât e natural pe propriile picioare.
3. Am renunţat la cască după primele zile, ca să-mi fluture pletele în vânt. Când pun şi căştile în urechi şi ascult muzica mea, e chiar relaxant.
4. Încă n-am căzut niciodată, dar nu mă îndoiesc că e doar o problemă de timp până se va întâmpla.
5. Îmi place cum pe role sesizez orice denivelare şi orice înclinaţie a solului. Cu ochiul mi se pare că aleea parcului e perfect orizontală, dar când trec pe acolo pe role îmi dau seama imediat unde e o mică pantă sau o rampă, o denivelare în turnarea asfaltului sau chiar diferenţele între diversele tipuri sau generaţii de asfalt.
6. Frâna de pe role mi se pare inutilă. Nu mă pot apăsa suficient de tare pe ea încât să mă opreasc rapid. Probabil trebuie făcut ca la schiuri şi gata.
7. De când ies seara la un pic de mişcare şi aer curat, dorm buştean noaptea. A doua zi nu m-aş trezi devreme pentru nimic în lume, dar când o fac sunt mai plin de energie şi mă simt mai bine.

Bâlciul parcului

Mă duc să mă plimb seara, în spatele Palatului Copiilor. O parte din parcul de acolo a fost refăcut, sunt acum zeci de bănci, alei proaspăt turnate (nu e cel mai bun asfalt, dar măcar e puțină lume), două zone de joacă, din care una imensă unde cred că încap aproape 100 de copii, un ţarc unde te poţi plimba pe ponei (doar în weekend cred), mese de ping-pong, etc. Au fost puse flori, iarba e îngrijită şi e stropită automat, sunt felinare moderne, iar de câte ori am fost am văzut cel puţin 20 de angajaţi ai Administraţiei Parcurilor (sau ce or fi) care tund gazonul, strâng gunoiul şi în general au grijă ca totul să fie frumos. E un exemplu foarte bun de zona redată populaţiei, având în vedere că înainte totul era în paragină acolo. Ce e de observat din obiceiurile românilor care se duc în parc:

1. O grămadă de tineri se duc în parc doar ca să fumeze. Poate acasă le e teamă de părinţi, poate în faţa blocului le e teamă că i-ar vedea vecinii. Aşa că vezi des câte 2-3 fete cum se aşează pe bancă şi fumează un pachet întreg de ţigări, apoi se duc acasă.
2. Tot mai multă lume face sport. Parcul e plin de oameni pe role sau pe skateboard sau pe bicicletă, şi se vede rapid că mulţi sunt începători, însă vin la aer şi la mişcare, inclusiv mulţi părinţi cu copii.
3. Sunt multe mame care plimbă un căruţ sau un copil mic prin parc, dar ele sunt îmbrăcate şi machiate şi aranjate de parcă s-ar duce la vreo petrecere. Au copil, sunt mămici, dar măcar să arate ca nişte MILF. Nu am nimic împotriva oamenilor care au grijă de aspectul lor şi de modul în care se prezintă în lume, dar mi se pare că e o problemă când petreci mai puţin timp în parc decât petreci în faţa oglinzii aranjându-te pentru acea plimbare.
4. Prea mulţi părinţi îşi terorizează copiii. În special mamele sunt vinovate. Văd copilaşi de 2-5 ani, care abia ştiu pe ce lume sunt, cum sunt luaţi cu putere de braţ, cum primesc câte o palmă peste fund sau peste cap şi cum se răcneşte la ei “de ce ai lăsat maşinuţa acolo? Ţi-am zis să nu o pui acolo că se udă! De ce ai intrat pe iarbă, când ţi-am zis să stai numai pe alee?!? Nu ţi-am zis? Zi, nu ţi-am zis să nu intri pe iarbă? Acum te-ai murdărit pe bluză! Ţi-am zis să stai pe alee. Zi, de ce nu m-ai ascultat?!?” de parcă ar fi sfârşitul lumii că a stricat o maşinuţă sau că a călcat pe iarbă. Totul repetat obsesiv, până ce copilul începe să plângă iar apoi este bătut și certat pentru că plânge. Şi mai e încă o categorie, cea a ţaţelor care vin câte 2-3 în parc, împreună cu nişte copii ce se joacă orbitând în jurul lor. Iar în acest timp respectivii adulţi vorbesc între şi se înjură şi îşi povestesc frustrările de la muncă sau de acasă prin nişte expresii demne de proverbialii birjari. Apoi părinţii se miră că nişte copii de 10 ani îşi bagă şi îşi scot toate cele şi sunt obraznici, dar dau vina pe calculatoare şi pe televiziune, în loc să se uite la propriul comportament.