Cupa Confederatiilor

Cupa Confederaţiilor mi s-a părut mereu o competiţie pe cinste în fotbal. Iei campioana mondială, campioana europeană şi pe cele ale celorlalte continente (exceptând Antarctica, că n-au 11 oameni în total), bagi şi echipa ţării gazdă, ca să ai spectatori, şi îi pui să joace fotbal. Sună mişto, dar în teorie.

În practică se întâmplă ce se vede acum pe TVR. Un stadion mai mult de jumătate gol, deşi e faza semifinalelor şi joacă Spania cu SUA. Un motiv ar fi faptul că turneul nu are greutate, nu are o tradiţie, iar câştigarea să nu înseamnă mare lucru. Dar altceva îmi dă de gândit: ediţia actuală se desfăşoară în Africa de Sud, ca o pregătire pentru campionatul mondial de fotbal din 2010, ce va avea loc tot acolo. Sud-africanii nu prea par dornici să se ducă pe stadion, ceea ce înseamnă veşti proaste pentru FIFA şi sponsori. Iar cei care o fac aduc nişte trompete foarte enervante, din care suflă non-stop, încât la început credeam că sunt multe muşte în cabina comentatorului sau e vreo problemă cu transmisia audio. Nu, sunt trompete şi aşa ştiu africanii să se maninfeste pe stadion. Bravo lor, dar dacă trebuie să le suport un campionat întreg la anul, mai bine mă uit fără sonor. E aiurea rău şi sper să se facă ceva (de exemplu să le înfigă cineva trompetele alea în fund). Mai bine lua Anglia dreptul de a fi gazdă în 2010, acolo fotbalul e o sărbătoare pe cinste.

În alte idei, mă bucur să văd că SUA se înscrie pe calea pe care o preconizam acum mai bine de 10 ani. E imposibil ca o ţară aşa mare să nu aibă şi o echipă puternică de fotbal, mai ales că au început să investească în terenuri şi în pregătirea de “soccer”, iar jucători talentaţi sunt de găsit în 300 de milioane de locuitori. Încet-încet vor ajunge tot mai departe.