Despre mancare in tari straine

Azi, în timp ce mâncăm nişte creveţi cumpăraţi congelaţi din Carrefour şi prăjiţi în tigaie acasă, mă gândeam că tare bine îmi pare că m-a dus mintea ca la aproape toate călătoriile prin străinătate să mănânc diverse feluri bune şi inedite de pe acolo. Mi se pare un lucru foarte important şi sper să mă asculte cât mai multă lume atunci când vă rog să nu cădeţi în capcana fast-food-urilor şi a ideii “lasă ca măcar la McDonald’s ştiu ce să mănânc, nu vreau să am surprize la cine ştie ce restaurant”, atunci când sunteţi în ţări străine. E o mare greşeală şi fie o veţi regreta apoi, fie nu veţi şti ce aţi pierdut, dar credeţi-mă pe cuvânt, aţi pierde o grămadă.

Nu zic să mâncați la restaurante din ghidul Michelin. Dar nici la orice fast-food banal, mai ales la cele care se găsesc şi la noi în ţară. De exemplu acum ceva ani în Anvers am mâncat la un Quick, un lanţ de fast-food ce se găseşte doar prin Benelux şi Franţa. OK, era ceva nou, dar privind acum şi analizând, tot un hamburger şi cartofi prăjiţi şi cola am băgat în mine. N-am vreo amintire plăcută de acolo.

Acum 11 ani am fost în Italia. În acea excursie abia aveam bani să trec strada, aşa că am mâncat de la pachet tot drumul până la Roma, iar apoi m-am descurcat cu mâncare luată de la supermarket-uri şi pizza de la Spizzico (şi multă îngheţată). Îmi pare rău că n-am putut atunci să încerc tot felul de paste şi aperitive specifice ţării, dar aşa a fost situaţia. În următoarea excursie, un tur al Europei, m-am mai deşteptat, mi-am dat seama că într-o ţară străină poţi face mai mult decât să priveşti monumente, poţi să şi guşti delicatesele lor şi pe acest principiu am mers în următoarele excursii, prin Olanda în 2005, Spania în 2007 şi Marea Britanie în 2008.

Ce am câştigat? Îmi aduc aminte cu plăcere că nu doar am vizitat Luvrul, ci vizavi de el (pe partea stângă, cum îl priveşti de pe Champs Elysee) am mâncat o excelentă plăcintă cu fructe de pădure. Într-o noapte în Amsterdam am mâncat o rață cu orez picant, stins cu o bere Heineken. Nişte cârnaţi specifici Sloveniei, mâncaţi lângă pista de ski din Kranjska Gora. Un platou de fripturi şi ouă ochiuri şi cartofi în centrul pieţei din Salamanca, scoici şi creveţi cu vin de Porto pe un vaporaş în O Grove, nişte prăjituri la Coimbra sau un platou chinezesc la Cascais. Cel mai mult mă bucur de excursia de anul trecut din Marea Britanie, unde îmi aduc aminte de un restaurant tailandez din Londra, unde am mâncat un curry cu carne de raţă, cu garnitură de orez şi o bere Tiger, de aperitive şi paste la restaurantul Bella Italia din Edinburgh, de restaurantul mexican din satul european de lângă Atomium, unde am mâncat pentru prima oară un burrito cu Sangria şi de oala imensă de scoici cu sos de usturoi şi vin, mâncate cu o bere Chimay tot în Bruxelles, pe una din străduţele pline de restaurante de pe lângă primăria oraşului. De fapt de acolo a cam plecat acest post, mă gândeam că aici în România îmi este imposibil să mănânc nişte scoici la fel de bune şi la un preţ decent. Mă bucur că n-am ratat momentul atunci când am avut posibilitatea să o fac în Belgia. Şi dacă mă gândesc doar la ce am băut, pot bifa pe listă un suc de portocale băut undeva sus în insula Capri, de unde vedeam întreg portul, de o cafea băută la prova vaporului ce mă ducea de la Calais la Dover, de o bere Urquell băută noapta în piaţa mare din Praga sau de o Heineken lângă Palatul Dogilor din Veneţia, pe malul canalului. Sunt chestii minore, dar fac nişte amintiri foarte plăcute.

Ideea mi-a fost confirmată de un străin care m-a condus prin Anglia atunci când am fost prima oară (de la muncă), în 2007. Ne-a luat de la aeroport şi ne-a dus la un restaurant indian, apoi seara în Brighton la unul italienesc iar a doua zi prin Londra la unul chinezesc (de tipul all you can eat, cu bufet suedez :P). Îmi spunea şi el acelaşi lucru, ca mulţi oameni se mulţumesc să mănânce rapid ceea ce cunosc deja, deşi nu i-ar costa nimic în plus să încerce şi alte specialităţi. Totul e să nu-ţi fie frică şi să ai curiozitatea de a descoperi ceva nou. El avea un card American Express de protocol, așa că își permitea cam orice.

Am o pagină specială scrisă cu o listă a ţărilor pe care le-am vizitat şi a oraşelor prin care am trecut pe acolo, dacă vreți să citiți mai multe.