Ce am invatat din revolutia moldovenilor

Câteva concluzii rapide pentru viitorii revoluţionari de pretutindeni:

– dacă te duci să scandezi lozinci şi să dai foc la clădiri, ai grijă să nu te filmeze reporterii. După aceea poliţia secretă îţi va vedea moaca în înregistrări şi vine să te aresteze şi să te bată. Similar, deşi pare cool să filmezi revoluţia şi să o pui pe YouTube, mai bine te abţii că doar îi pui pe alţi oameni în pericol.

– în istoria modernă nu cred că a existat vreo ţară care să ajute revoluţia dintr-o altă ţară (nu într-un mod public oricum, că nu vorbim de Bay of Pigs aici). Aşa că degeaba fluturi steagul UE pe acoperişul unei clădiri, că UE nu va veni să te ajute. Întâi îţi câştigi democraţia prin forţe proprii, apoi îţi pui țara pe picioare şi abia apoi încerci să te integrezi în UE.

– Internetul e zero atunci când vine vorba de astfel de acţiuni. Twitter-ul nu îţi schimbă ţara şi nu eşti revoluţionar dacă adaugi #pman în mesajele tale. Ceauşescu n-ar fi fugit cu elicopterul de pe acoperişul CC-ului dacă ar fi fost atacat doar pe Twitter şi YouTube. Rezultate obţii doar prin acţiuni în lumea reală. Ce s-a întâmplat pe Internet doar i-a dat ocazia lui Voronin să acuze România de implicare în politica internă a Moldovei, prin “O susţinere informaţională activă din partea tuturor instituţiilor de media româneşti pentru acţiunile de stradă, interpretarea lor ca juste şi revoluţionare” (cuvintele Hotnews-ului despre cele 4 moduri în care Voronin acuza că România a ajutat o posibilă lovitură de stat).

– televiziunea e de bază. Dacă vrei să ataci o clădire, atacă postul public de televiziune. Degeaba distrugi mesele şi scaunele din clădirea parlamentului sau a preşedinţiei, televiziunea este cea care pune la curent întreaga ţară cu ce se întâmplă. Iar cine o controlează are o putere mare de tot. Cel mai bun exemplu a fost în România, unde transmisiunile cu Dinescu, Caramitru şi Iliescu au avut o importanţă crucială în primele zile.

Alte concluzii spuse de diverşi alţii:

– o revoluţie are nevoie de lideri. Fără lideri ai doar nişte tineri care dau cu pietre în clădiri şi devastează simbolurile autorităţii, deşi total de pomană; e o metodă de refulare, dar nu aduce schimbarea. Cineva trebuie să ţină mulţimea în priză, să vină cu discursuri înflăcărante, să traseze o direcţie şi să dea nişte ordine.

– dacă pleci acasă la 10 noaptea şi îţi dai întâlnire a doua zi la 12, ca să continuaţi revoluţia, nu se mai poate cheamă revoluţie. Aici probabil de vină este tot lipsa liderilor care să motiveze mulţimea şi să o ghideze spre nişte obiective clare.