Carti de fite

Acum exact două săptămâni eram în trenul spre Sinaia (să nu uit să vă povestesc şi despre ce am făcut pe acolo, că m-am cam speriat de unele chestii şi am descoperit şi unele plăcute). Înghesuială cruntă, după cum spuneam, unde vagonul avea un culoar central iar pe fiecare parte erau puse scaune, câte 2 faţă în faţă şi cu o mică măsuţă între ele, de zici că era acolo ca să calci rufe pe ea. Era aşa de înghesuit că sub masă ne ţineam picioarele după metoda “fermoarului”, unul de-al meu, unul de-al persoanei din faţa mea, al doilea picior al meu, etc. Eu sunt destul de mărişor (1860 milimetri), am avut noroc că în faţa mea s-a aşezat o fată mai firavă ce nu avea picioare lungi sau volum mare.

De ce se cheamă acest post “cărţi de fiţe, totuşi”? Pentru că având în vedere înghesuiala şi amenajarea vagonului şi bezna totală de afară, nu aveai ce face decât să te uiţi la vecini sau să citeşti ceva. Eu nu aveam nimic de citit, aşa că m-am uitat la vecini. Ei aveau de citit şi de aici îmi încep şi demersul. Înainte de asta vreau doar să menţionez că vagonul avea priză la fiecare măsuţă, iar unii călători şi-au scos laptopul şi se uitau la un film sau poate stăteau pe net. Printre ei şi o tipă care mi se părea foarte cunoscută, deşi nu mai ştiam de unde să o iau (probabil făcuserăm liceul împreună; mult mai probabil e că nu voi rezolva niciodată misterul).

Ce citeau restul? Păi tipa din faţa mea avea cu ea vreo 3-4 reviste de femei şi în timp ce le citea a scos şi un carneţel şi din când în când nota în el diverse. După două ore de stat în faţa ei îmi venea să o întreb ce naiba notează din revistele alea, dar am fost prea sfios. Poate făcea vreo corectură sau lucra pentru concurenţă. Tipul de pe al doilea scaun din faţa mea îşi citea mailurile sau mesajele de pe un telefon Nokia E71. Mare cât un Blackberry, dar mai finuţ. Oricum, mare. Cel puţin aşa credeam până când din buzunar a scos încă o ditamai cărămida de telefon. Frate, era proverbiala paletă de ping-pong! Ştiţi calculatoarele acelea Milan cu 12 digits, de are cam orice firmă prin birouri? Atât era. La început am crezut că a scos o consolă Wii din pantaloni, dar cred că era doar un HP iPaq vechi. Era de două ori mai lat decât HD-ul meu.

Pe partea dreaptă a trenului stătea o tipă care citea cursuri, din acelea crunte de analiză matematică. Am vrut să o întreb dacă e la Electronică, dar din nou am fost sfios ca o floare. Am tot tras cu ochiul, dar în afară de fracţii imense şi litere greceşti nu am văzut altceva şi nici nu mi-am dat seama ce anume învăţa. Tot sublinia formule, încercuia diverse texte. În faţa ei stătea o femeie ce se vedea că avea experienţa în mersul cu trenul, pentru că îşi cumpărase vreo 10 gazete diferite şi le citea meticuloasă, de la un capăt la celălalt. Cred că nici Mica Publicitate nu o rata. Iar lângă ea stătea tipa de la care a pornit ideea acestui post. O femeie tânără, probabil până în 25 de ani, îmbrăcată în nişte blugi închişi la culoare, din aceia ce transmit mesajul “uite ce suplă sunt, dar totuşi am şi fund marfă”, o bluză elegantă şi peste ea un fel de sacou. Machiată bine, aranjată la păr, trăsături bine conturate (mai botoasă aşa, dar nu căloasă, cum ar zice tata). Bă şi stă ea ce stă şi după vreo 30 de minute de mers cu trenul nu mai rabdă. Şi din poşeta ei, care era una din aceea “compatibilă” Louis Vuitton, cu fund plat şi pereţi laterali mai tari, de mie mi se pare că arată ca o trusă medicală sau de instalator, dar cu sigla potrivită pe ea se vinde cu peste 10.000 de euro bucată, scoate cartea “Donald J. Trump. Gândeşte ca un campion. Educaţie informală despre afaceri şi viaţa“. “Bă dă-o în spume“, mi-am exclamat în barbă. Şi a tot citit din ea şi încă citea când am coborât eu la Sinaia, că Trump are destule să te educe, cât să-ţi ajungă până la Satu-Mare.

Aşa că m-am gândit ce carte ar fi trebuit să am eu la mine şi să o scot în tren să o citesc, doar ca să fiu mai tare decât tipa cu cartea despre Trump. Cum să par şi mai cool decât ea (şi asta chiar e o provocare, pentru că la mine nivelul actual de coolness e cu minus în faţă, ca temperaturile de iarnă). Păi m-am gândit la câteva variante, dar poate îmi sugeraţi voi şi mai multe:

1. “Cum să te descurci cu un penis gigantic”, în original “How To Live with a Huge Penis“, văzută prima oară pe blog la Puttycat (sau blogul Puttycat-ei?). Sunt curios ce ar fi gândit cei din jur dacă m-ar fi văzut citind plin de seriozitate şi interes o carte despre ce poţi face dacă o ai prea mare. Şi din când în când aş fi putut să mă prefac că-mi aranjez ceva în pantaloni, dar nu sus ci undeva pe la genunchi. Eventual îi umflam un pic pe acolo, ca să şochez şi mai tare lumea. Asta e cartea pe care aş vrea să o am ca să o las aruncată pe birou la muncă, doar pentru a vedea reacţia colegilor când vor vedea titlul ei. Vreau să mai zic doar că mi s-a părut un moment bizar adineauri, când am intrat pe Amazon şi am tastat “huge penis” în caseta de Search. Din păcate nu se găseşte în România şi nici nu dau 10 dolari pe ea. Mă descurc oricum şi fără sfaturile lor…

2. “Dintr-o bucată. Jack Welch“. Dacă nu ştiţi cine este, aflaţi că “L-au numit Jack Neutronicul.” Nu, nu e o carte SF. “L-au desemnat cel mai dur şef din lume. Iar apoi, Fortune l-a desemnat managerul secolului.În cariera sa de două decenii la conducerea General Electric, Jack Welch a sfidat concepţiile tradiţionale, transformând o corporaţie mare şi greoaie ca o molie bătrâna într-un motor suplu şi agresiv de creştere şi inovaţie corporatistă.” Yey, o carte pentru corporatişti! Ce, numai Trump ştie să facă afaceri?

3. “Viaţa mea – Bill Clinton” sau “Istorie trăită – Hillary Rodham Clinton“, ambele fiind cărţi best-seller şi pe care chiar mi-ar plăcea să le citesc. Donald Trump, cu clătita aia pe post de freză, deja ar fi fost un mic copil pe lângă aceşti doi oameni şi ce au ei de zis despre viaţă. Hillary cred că a scos cartea prea devreme, că pentru ea abia acum începe aventura, după senatul SUA şi acum funcţia de Secretar de Stat.

4. “Barack Obama – Îndrăzneala de a spera” sau orice altă carte despre Obama. Asta ar fi fost tatăl lor! Mi-ar fi sărit în braţe toate femeile din vagon, dacă ar fi avut loc să iasă de pe scaunele lor sau eu loc să le ţin în respectivele braţe. Cât trăieşte, omul învăţa. Data viitoare când iau trenul, iau şi o carte cu mine.