Starbucks romanizat

Ieri am fost la Starbucks-ul din Plaza Mall, că am făcut o pauză de căutat veste prin magazine (din aia de lână, ca să arăt ca un tocilar; e foarte greu de găsit, cred că fiecare trebuie să şi-o tricoteze singur, ca un ultim test de “geekness”). Înainte nu-mi plăcea la Starbucks pentru că mi se părea foarte scump, dar acum preţurile sunt la nivelul altor cafenele în care totuşi nu este la fel de bună şi nici meniul atât de mare. Şi întrucât citisem eu o broşură despre cafele şi cum trebuie comandat, cer o cafea mocha (îmi place cu frişcă) dar la care am vrut să-mi pună şi sirop de migdale (grande almond mocha, cred că se cheamă în limbajul lor) şi un croissant cu ciocolată.

Fiind totuşi în România, cafeaua nu a mai avut migdale iar croissantul n-a fost cu ciocolată, ci cu unt. Sincer să fiu nici nu mă aşteptam să iasă bine comanda. Deja din momentul în care cerusem în plus sirop am cam simţit că se rupe firul şi sunt pe un teren periculos. Sunt curios ce se întâmplă dacă ceream, aşa cum recomandă de exemplu broşura, un cappuccino cu shot dublu de espresso, cu sirop de vanilie, lapte degresat şi încălzit în plus faţă de temperatură normală şi eventual să fie “wet”, adică să aibă mai mult lapte şi mai puţină spumă. Probabil din a 5-a încercare îl nimeream cum trebuie. Ah, și în continuare sunt siderat de faptul ca 90% din cei care beau cafeaua la Starbucks nu o cer la cană ci o beau dintr-un pahar de carton. Exista căni, are gust mai bun cafeaua, are toartă de care să o ții, trebuie doar sa spui că așa o vrei și se face. Cică poți inclusiv să vii cu cana ta și îți prepară cafeaua în ea.

Tot la Starbucks am văzut 3 iPhone-uri la diverse persoane. Un tip avea 2 telefoane mobile, un iPhone (sau o fi fost iPod Touch) şi a scos şi un netbook cu modem şi a intrat pe net să lucreze în timp ce sorbea dintr-o cafea. Mai avea să poarte tricou cu Steve Jobs şi îi dădeau un premiu.