Am obosit

Mă simt obosit, şi nu fizic. Am obosit să mă ocup de multe lucruri şi să rezolv prea puţine dintre ele. Am obosit să văd că problemele pe care le rezolv sunt din cele banale şi totuşi lupt toată ziua doar pentru atât. Am obosit să fac glume ziua şi să vorbesc cu toată lumea. M-am săturat să sune non-stop telefonul, să fiu întrebat tot felul de prostii pe care le-ar putea afla oricine cu un mic efort, dar preferă să nu îl facă.

Am obosit să mint lumea despre nişte treburi destule de importante şi totuşi să o fac fără să mai am nici o remuşcare, nici o dificultate în imaginaţie sau în glas, ba chiar să-mi beau liniştit cafeaua şi să mănânc un biscuite în timp ce în minte mi se derulează ce am zis înainte şi ce explicaţie să inventez şi pentru această ocazie, ca să se potrivească perfect cu cele anterioare.

M-am săturat să mănânc cam acelaşi lucru în fiecare zi şi cam în fiecare zi să mă întrebe tot pe mine lumea unde să mergem la prânz; peste tot e la fel de naşpa şi ceva mâncat pe fugă nu-mi prieşte oricum. Am obosit ca de fiecare dată când discut în timpul liber cu colegii mei (şi am nişte colegi extraordinari, fără care zilele ar fi mult mai fade) să vorbim tot despre muncă şi ce se poate face şi ce nu şi a cui e vina. Mi s-a luat de monotonia zilelor, de trezitul devreme şi venitul târziu şi de lipsa de timp necesar pentru a face ceva pentru mine.

Mă miră lipsa de curiozitate a unor persoane care mă văd ziua doar într-un anumit mediu şi în anumite situaţii şi spun apoi despre cât de bine cunosc genul meu şi cum au mai cunoscut alţii ca mine. Am obosit să încerc să le conving că poate nu e aşa.

Mă enervează şi că e perioada sărbătorilor, iar pentru mine acestea nu înseamnă foarte mult. Crăciunul şi-a pierdut farmecul odată cu trecerea anilor. Trebuie să cumpăr câteva cadouri şi niciodată nu ştiu ce să iau ca să nu fie doar ceva de formă. Nu am chef de colinde, de urări, de cumpărat şi împodobit un brad pe care apoi să-l văd de 3 ori în toate acele zile. Am obosit să fiu întrebat ce fac de Revelion şi să mă gândesc la asta de parcă nu ar fi doar o altă noapte din an. Măcar de-l puneau vara, să fie cald şi bine afară… Ce bine ar fi fost dacă August era prima lună a anului, nu abia a 8-a.

Mă întreabă lumea ce aş vrea de Crăciun, iar eu le dau acelaşi răspuns ca şi de ziua mea: “nimic”. Ce vreau eu nu poate fi cumpărat din magazin sau luat cu bani. Iar dacă am nevoie de ceva, îmi iau singur imediat ce apare necesitatea, nu aştept o zi specială. Bine… aş vrea o maşină, dar mă îndoiesc că mi-o va face cineva cadou, tot eu va trebui să trag pentru ea.

Aș vrea un concediu lung, dar nu am. Se simte că a trecut aproximativ jumătate de an de la ultima pauză mare de la viaţa de zi cu zi. Aş vrea să fiu în Paris sau în Londra sau în Veneţia şi să mă plimb fără o ţintă anume pe străzi, fără să ştiu ce zi a săptămânii este, ce a negociat guvernul, cât e euro, ce probleme sunt la un proiect sau ce mai e nou pe net. Asta mi-a plăcut mereu în călătoriile prin alte ţări, că eram complet rupt de lumea de acasă, că nu ştiam nici măcar ce dată e sau ce zi a săptămânii este şi vroiam doar să descopăr ce se află după următorul colţ de stradă şi unde pot să mănânc ceva bun şi să văd ceva nou. Aş vrea măcar să fiu ca un robot şi să am un buton de on/off pentru anumite gânduri, să deconectez anumite porțiuni din mine în funcție de momentul zilei.